MOTTO:
"Educaţi copilul în aşa fel încât să poţi privi cu seninătate, cu siguranţă şi fără teamă în ochii adultului de mâine!"

Locul copilăriei în procesul devenirii fiinţei umane este definit de marea plasticitate a structurilor sale psiho-comportamentale, care îi asigură o remarcabilă adaptare.

Sub semnul acestei şanse pe care o are copilul, educatoarea, în strânsă legătură cu familia, şcoala, comunitatea, poate şi trebuie să intervină în formarea caracterului copiilor, în punerea bazelor trăsăturilor pozitive ale acestuia, pornind de la orientările Programei de învăţământ, care, pentru preşcolari (învăţământul preprimar), prevede următoarele finalităţi:

* asigurarea dezvoltării normale şi depline a copilului preşcolar, valorificând potenţialul fizic şi psihic al acestuia, ţinând seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective şi de activitatea sa fundamentală, jocul;

* îmbogăţirea capacităţii copilului preşcolar de a intra în relaţie cu ceilalţi copii şi cu adulţii, de a interacţiona cu mediul, de a-l cunoaşte şi de a-l stăpâni prin explorări, exerciţii, încercări, experimentări;

* descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi şi formarea unei imagini de sine pozitive;

* sprijinirea copilului preşcolar pentru a dobândi cunoştinţe, capacităţi şi atitudini necesare activităţii viitoare în şcoală, precum şi vieţii sale ulterioare în societate.

Toate formele de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ din grădiniţă sunt strâns legate între ele şi concură spre finalităţile învăţământului preprimar. În acest context, un loc important îl ocupă activităţile de “Educaţie pentru societate”, ce vizează urmărirea obiectivelor cadru şi realizarea obiectivelor de referinţă pe grupe de vârstă, atât în cadrul unor activităţi special proiectate, cât şi în toate celelalte activităţi ale programului din grădiniţă.
În cadrul organizat al grădiniţei, copilul trebuie format să-şi adapteze comportamentul la situaţii diferite; să conştientizeze consecinţele pozitive şi negative ale actelor sale de comportament asupra sa şi asupra celorlalţi; să manifeste încredere, sinceritate, curaj în raport cu sine şi cu ceilalţi; să aibă atitudini tolerante faţă de alţi copii aflaţi în minoritate (cu nevoi speciale, de alte confesiuni etc.).

Cu alte cuvinte, noi, educatoarele, suntem chemate să modelăm sufletul copilului prin cultivarea unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter şi combaterea celor negative, astfel: încrederea – lipsa de încredere (faţă de sine şi cei din jur); respectul – lipsa de respect (faţă de părinţi, bunici – adulţi, în general, faţă de sine şi colegii de joacă); curaj – frică, laşitate; bunătate – răutate (milos, darnic, săritor, blând, iertător, prietenos, înţelegător, pe de o parte – egoist, invidios, bătăuş, răzbunător – pe de altă parte - însuşiri manifestate faţă de colegi, părinţi, plante şi animale); sinceritate – minciună, lăudăroşenie.

În îndelungata muncă cu preşcolarii, am pornit la conturarea profilului moral . civic al acestora, pe grupe de vârstă, prin observarea comportamentului acestora, la care se adaugă constatările părinţilor:

- Copilul se plictiseşte uşor, chiar dacă i se oferă jucării variate (sau nu se plictiseşte);
- Este impresionat (sau nu este impresionat) de un om sau animal aflat în dificultate;
- Îi place să spună mici minciuni inofensive, glume, ori aplică minciuna intenţionată;
- Îi place să imite (să intre în pielea diferitelor personaje din poveşti sau nu); trăieşte sufleteşte emoţiile acestora;
- Îi place să observe animalele, plantele, gâzele;
- Obişnuieşte să împartă celor din jur (copii, animale) mâncarea lui preferată (dulciuri, fructe);
- Obişnuieşte să necăjească alţi copii până la lacrimi (pune piedici, ascunde jucării, păstrează numai pentru el anumite lucruri, dă alte nume – porecle – celor din jur);
- Ia conducerea în jocurile de copii, obişnuind să impună chiar ce să se joace, ori colaborează cu ei;
- Modifică jucăriile, încercând să le facă mai bune, mai frumoase, ori manifestă tendinţă de distrugere pentru a nu fi folosite de alţi copii;
- Recunoaşte (ori neagă), de cele mai multe ori, greşelile făcute (din sinceritate ori la insistenţele celor din jur);
- Când cineva din grupă (ori din familie) este trist, supărat, se întristează şi el;
- În mod obişnuit, crede tot ce i se spune, fără să pună întrebări, acceptă (ori nu acceptă) situaţiile, fără argumentări;
- Este preocupat de fapte bune, deosebind cu uşurinţă binele de rău, conştientizează (nu conştientizează) urmările faptelor rele etc.;
- Deşi ştie ce trebuie să facă, nu aplică cerinţa (regula morală) din proprie iniţiativă (deprinderea nu s-a transformat în obişnuinţă).

Activitatea desfăşurată cu copiii în direcţia Educaţiei moral-civice nu este nici uşoară, nici de scurtă durată. În tot acest timp, ne-am sprijinit pe fapte concrete de viaţă, pe observaţii imediate, am valorificat puterea exemplului personal, a altor copii din grupă şi a membrilor familiei, ne-am folosit de cântece, jocuri, proverbe şi zicători, poveşti şi poezii, a căror latură educativă am valorificat-o din plin.

În cele ce urmează, vom exemplifica valenţele literaturii pentru copii pentru educarea sincerităţii la preşcolari, care, cu timpul, constată că “minciuna are picioare scurte şi-o ajunge din urmă adevărul”.

Iniţial, ne-am folosit de poezia “Spune adevărul”:

“Nelu-a spart o cană: plici!
Neatent – ce poţi să zici ?
Nimeni, însă, nu-l zări!
S-o ascundă? Bine-o fi ?
Se gândeşte, se gândeşte,!
Cana nu se mai lipeÅŸte!
Vine tata: “Ce-i cu tine ?
Ce stai supărat, copile ?
Lacrimi mici răsar sub geană:

- N-am nimic ... am spart o cană!
- Rău! Dar nu pot să te cert,
Ai spus drept şi eu te iert!”

Întrebările fireşti adresate copiilor au fost:

1) “De cine ţi-a plăcut?”;
2) “De ce ţi-a plăcut? ”
3) “De cine nu ţi-a plăcut?”
4) “De ce nu ţi-a plăcut? ”


Am urmărit ca indicatori ai însuşirii noţiunii morale de sinceritate: 1) frecvenţa alegerii şi respingerii personajului (“eroului” Nelu); 2) posibilitatea şi natura motivaţiei (pentru început : ”nu mi-a plăcut de el pentru că a spart cana, nu a fost atent, ori lipsa motivaţiei); 3) frecvenţa folosirii termenului “sinceritate” – “a spus adevărul” (foarte scăzută iniţial, ori deloc).

Întrucât copiii trebuie să ştie foarte bine ce înseamnă să fii sincer, cât de apreciată este această calitate de ceilalţi oameni şi ce urmări negative poate avea minciuna, am continuat munca pentru educarea sincerităţii.

Am considerat exemplul cel mai eficace mijloc (cea mai eficientă metodă) de educare a sincerităţii la preşcolari (care, nu de puţine ori, au tendinţa de a minţi, motivat ori nemotivat, intenţionat ori neintenţionat).

Am ales pentru cultivarea acestei calităţi următoarele texte literare: “Ionică mincinosul”, Al. Mitru; “Puf Alb şi Puf Gri”- poveste populară; “Sarea în bucate”, Petre Ispirescu.

Prin analiza acestor texte, i-am făcut pe copii să înţeleagă:
1) Pentru minciună, părinţii nu te iubesc şi nici nu te răsplătesc (dacă Ionică nu ar fi fost nesincer şi ar fi făcut ce l-a rugat tata, acesta i-ar fi dat darul promis = opincuţele – a fost constatarea copiilor);
2) Minciuna nu-ţi aduce niciodată bucurie (Puf Gri s-a bucurat numai când a fost sincer şi a recunoscut greşeala);
3) Sinceritatea (adevărul) iese tot timpul la iveală, chiar dacă este descoperită cu greu şi este răsplătită cu dragoste (copiii au apreciat-o pe fata cea mică a împăratului, fiindcă a spus adevărul că îl iubeşte pe tatăl ei, care, în cele din urmă, şi-a recunoscut greşeala).

După valorificarea acestor poveşti (metode folosite: convorbirea individuală şi colectivă, explicaţia, exemplul, analiza şi aprecierea), pe care am îmbinat-o cu “punerea în situaţie”, ori de câte ori s-a ivit prilejul în jocurile şi activităţile copiilor, am aplicat din nou chestionarul cu cele patru întrebări pentru poezia “Spune adevărul”. Rezultatele au fost uimitoare: a crescut numărul alegerilor lui Nelu pentru că a spus adevărul, a fost sincer, n-a ascuns cana, şi-a recunoscut greşeala; frecvenţa folosirii termenului “sinceritate” – destul de mare.

Aşadar, valoarea educativă a literaturii pentru copii, în direcţia educaţiei moral – civice a preşcolarului, este mare, dar calea cea mai sigură de interiorizare a normei (cerinţei morale) rămâne tot activitatea practică, sprijinirea pe fapte concrete de viaţă, care se repetă în timp; exerciţiul asigură formarea deprinderilor de comportare civilizată.

În “CODUL PREŞCOLARULUI”, pe care l-am realizat şi aplicat la grupele mari şi pregătitoare, sunt înscrise o serie de norme, care vizează comportarea copilului de la intrarea până la plecarea lui din grădiniţă: sosirea copilului, îmbrăcatul, dezbrăcatul, salutul, alegerea şi grija faţă de materialele de lucru şi jucării, atitudinea faţă de colegi, îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor la nivelul grupei, străduinţa de a cunoaşte, de a învăţa la activităţi, de a asculta sfaturile educatoarei, depăşirea tendinţei de automulţumire, lăudăroşenie.

Pentru educarea dragostei şi respectului faţă de natură, cu tainele şi regulile cuprinse în marea carte a acesteia, care implică un anumit comportament, am realizat şi aplicat “ Eco - Codul”, versificat şi ilustrat pe grupe de vârstă (precizăm implicarea grădiniţei noastre în derularea Proiectului internaţional “ Eco – Şcoala” ).

În grădiniţă este posibilă şi necesară această muncă educativă pentru conturarea profilului moral - civic la vârsta preşcolară tocmai prin puterea de receptivitate, imitaţie şi afectivitate a preşcolarului, ca şi prin varietatea de mijloace, metode şi procedee care-i pot sta la îndemână educatoarei (la cele prezentate, putem adăuga: jocurile organizate şi la alegerea copiilor – cu subiecte din viaţa cotidiană, alături de excursii, vizite, drumeţii, jocuri sportive; sărbătorirea zilei de naştere a colegilor; activităţi practice de economisire a apei, curentului electric, de întreţinere a curţii de joc, de înfrumuseţare a spaţiilor verzi din cartier; ativităţi de întrajutorare a copiilor cu nevoi speciale; cunoaşterea semnificaţiei şi cinstirea diferitelor sărbători naţionale şi religioase etc.).

Munca educativă desfăşurată în acest sens a devenit mai eficientă în măsura în care noi, educatoarele, ne-am străduit să realizăm un parteneriat performant cu familia, şcoala, biserica, organizaţii non – profit, comunitatea locală, societatea, în general, întrucât copilul pendulează între “ ce e bine?” şi “ ce e rău? ”, apreciază treptat modelele oferite şi tot treptat i se dezoltă iniţiativa şi spiritul de independenţă.

Împlinirea misiunii de părinte se dovedeşte atunci când, împreună cu grădiniţa ori şcoala, ei, părinţii, reuşesc să educe copilul astfel încât în viaţă acesta să aprecieze munca, să fie util în societate, să dobândească deprinderi şi achiziţii socio - cognitive, să-şi formeze un comportament pozitiv (în sprijinul eficientizării colaborării cu familia, am organizat anual “ Săptămâna porţilor deschise”, i-am implicat permanent în organizarea şi desfăşurarea activităţilor extracurriculare: vizite, plimbări, excursii, drumeţii), i-am sprijinit în vederea modelării personalităţii copilului prin participarea acestora la cursuri cu părinţii în cadrul Proiectului naţional “ Educaţia părinţilor în beneficiul copiilor” .

Având în vedere faptul că grădiniţa şi şcoala reprezintă două trasee educative succesive, am întărit legătura cu aceasta pentru asigurarea continuităţii educaţiei pe altă treaptă de învăţamânt. Activităţile comune desfăşurate cu învăţătorii (mai ales grupele mari - pregătitoare): vizite, organizarea unor programe artistice tematice, cinstirea unor evenimente, concursuri comune etc. – au fost în beneficiul ambelor unităţi (precizăm faptul că unitatea noastră de învăţământ este cuprinsă într-un proiect de activitate educaţională pe 4 ani cu Şcoala nr. 29 “ Nicolae Romanescu” ).

Implicarea Comunităţii locale în viaţa grădiniţei este cu atât mai necesară cu cât valenţele formative exercitate asupra copiilor sunt multiple; pentru că numai aşa pot fi eliminate barierele de comunicare, pot fi contracarate efectele negative asupa comportamentului copiilor, pe care le exercită blocul (vecinii), strada, cartierul (reprezentanţii Conunităţii locale sunt partenerii noştri în Proiectul ” Eco – Şcoala “ ).

Concluzionând, este bine să ne sprijinim pe latura afectivă a personalităţii copilului, astfel încât componenta cognitiv – valorică a normei moral – civice şi componenta acţional – practică să se împletească.

Pe de altă parte, roadele muncii educative din familie şi grădiniţă se vor resimţi la şcoală şi, mai târziu, în societate.

_{Referinte :
1) M.E.N. -"Programa activităţilor instructive - educative în grădiniţa de copii”, Bucureşti 2005;
2) I.S.J.-Dolj, ASOCIAŢIA ED., C.C.D.- Revista "Învăţământul preşcolar doljean" Ed. "Radical", Nr.2/1997; Nr.8/1999;
3) Culegerea metodică -"EDUCAŢIA COPILULUI PREŞCOLAR", 1978;
4) Eugenia Popescu, Filofteia Şerban -"Pedagogia preşcolară", E.D.P., Bucureşti 1997
5) Gheorghe Tomşa (coordonator) – Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Ministerul - Educţiei şi Cercetării, Bucureşti, 2005
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educatie, moral-civica, prescolari, copilarie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 20 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---