Prin studiul Copiii rromi în România, realizat la iniţiativa Organizaţiei Salvaţi Copiii, de Institutul de Cercetare pentru Calitatea Vieţii, Romani CRISS şi Aven Amentza, este abordată o categorie de copii, poate dintre cei mai vulnerabili la ora actuală în România, asupra cărora se abat nu numai efectele unei politici economice şi sociale, ale unei tranziţii mai lungă parcă decât oriunde aiurea în lume, dar şi prejudecăţile ostile ale oamenilor de lângă ei. Studiul este prima cercetare centrată exclusiv pe analiza respectării drepturilor copiilor rromi. Utilizând o metodologie predominant calitativă, echipa de cercetare a realizat, în perioada aprilie – mai 1998, o serie de interviuri individuale, focus grupuri, observaţii şi studii de caz, în comunităţi compacte de rromi, din zece localităţi ale ţării. Datele obţinute în urma cercetării au fost prelucrate urmărindu-se şapte arii de interes: condiţii de viaţă, educaţie, sănătate, identitate, relaţii comunitare, drepturile copilului, evaluarea programelor.

În fapt, condiţiile de viaţă ale copiilor rromi sunt determinate de situaţia materială a părinţilor. Cercetarea a relevat o pondere mică a veniturilor părinţilor şi, de asemenea, o valoare redusă a celor ocazionale. Principalele surse de venit se apreciază a fi: alocaţiile pentru copii, ajutoarele pentru familiile cu mulţi copii şi ajutorul social (acolo unde se mai acordă). Prin urmare, copiii rromi din comunităţile studiate, se confruntă zilnic cu o serie de probleme generate de condiţiile improprii de locuit ( în 2 – 3 camere locuiesc, în medie, zece persoane), de carenţele din alimentaţie, de imposibilitatea asigurării unei vestimentaţii corespunzătoare în fiecare anotimp al anului.

Educaţia copiilor rromi din comunităţile studiate este puternic afectată de o serie de factori sociali şi materiali, ca tendinţă generală apreciindu-se a fi sub valorile minime absolut necesare. Cuprinderea copiilor de vârsta şcolară în sistemul de învăţământ este semnificativ redusă în comparaţie cu media naţională şi se apropie de datele furnizate de primul recensământ naţional pe populaţia de rromi din România (1992). Astfel, între copiii de 7 – 9 ani, un procent de 29,9% nu au urmat deloc şcoala. Pentru grupa de vârstă 10 – 16 ani, procentul celor neşcolarizaţi este de 17,2%. Ca predicţie, se consideră că 48,3% din copii, care aveau la data cercetării vârste între 7 şi 9 ani, nu vor reuşi să încheie ciclul primar (patru clase).

Factorii care determină un nivel redus al educaţiei, în comparaţie cu populaţia majoritară, relevaţi de cercetare sunt: condiţiile de viaţă precare; discriminările care, în funcţie de context, îmbracă forme mai mult sau mai puţin grave; costurile mari, în raport cu veniturile, pe care le presupune întreţinerea unui copil în şcoală; deficienţele în socializarea primară; necesitatea de a munci pentru a se putea întreţine; atitudinea negativă a părinţilor faţă de şcoală; inadecvarea sistemului de învăţământ românesc la particularităţile acestei categorii de copii.

Starea de sănătate a copiilor rromi nu este deloc îmbucurătoare. Aflată tot sub semnul unor carenţe, în special în alimentaţie, în calitatea apei potabile, în igiena condiţiilor de locuit şi a educaţiei sanitare, starea de sănătate a copiilor din comunităţile studiate stă sub semnul afecţiunilor dintre cele mai variate: avitaminoze, malnutriţie, anemie, distrofie, rahitism, deficit staturo-ponderal, intoxicaţii alimentare, afecţiuni respiratorii, boli contagioase. Vaccinarea copiilor este deficitară, iar accesul la serviciile medicale se apreciază că este foarte scăzut.

Imaginea copiilor rromi despre ei înşişi este influenţată puternic de reprezentările populaţiei majoritare faţă de aceştia. În general, această imagine este una negativă, deşi reprezentările pozitive nu lipsesc cu desăvârşire. Limba nu este un criteriu exclusiv de identificare cu grupul şi nu este cel mai puternic. Există, însă, în special la copii, o tendinţă de a valoriza pozitiv propria identitate, iar acest fapt trebuie să constituie o premiză pentru proiectele iniţiate de stat sau de ong – uri şi care au ca populaţie ţintă comunităţile de rromi.

În contextul relaţiilor comunitare, în comunităţile studiate, au fost observate cu mult interes relaţiile dintre copiii rromi şi copiii de alte etnii (români, maghiari, turci). În multe cazuri, singurul spaţiu comun de întâlnire a copiilor este şcoala, întâlnirile în alte tipuri de spaţii publice fiind doar conjuncturale. Astfel, între copiii rromi şi români există un blocaj de comunicare efectivă, datorat diferenţei de şcolarizare, diferenţei de status socio – economic, diferenţelor comportamentale, culturale, de limbă şi preocupări, precum şi a influenţei mediului social.

Conştientizarea tuturor acestor diferenţieri, în sensul exclusiv negativ, duce la apariţia conştiinţei de minoritar la copiii de rromi, care va genera treptat comportamentul de automarginalizare şi de autoexcludere. Relaţiile dintre copiii rromi şi cei români se plasează aşadar pe un continuum de la prietenie la indiferenţă sau chiar intoleranţă, în funcţie de influenţa factorilor de mediu social.

În ceea ce priveşte drepturile copiilor, în discursul rromilor se fac referiri la ele, şi sunt considerate un ansamblu de standarde minime (sociale, şcolare, culturale şi materiale) sub care dezvoltarea personalităţii copilului a evidenţiat o serie de încălcări flagrante ale drepturilor copilului: desconsiderarea opiniei, abuzuri fizice şi emoţionale, neglijarea emoţională şi educativă în egală măsură, neasigurarea unui nivel minim, elementar de igienă şi educaţie, prezenţa muncii aproape cvasiprezenţa şi de la vârste foarte fragede.

Partea finală a studiului este rezervată evaluării unor programe desfăşurate de diverse ong – uri în beneficiul comunităţilor de rromi.

Studiul de faţă confirmă percepţia generală asupra faptului că, în comunităţile de rromi, respectarea drepturilor copilului este o ecuaţie cu multe necunoscute, aproape imposibil de rezolvat. Valoarea studiului constă nu numai în susţinerea, prin exemple şi interpretări calitative a afirmaţiei de mai înainte, ci mai ales în faptul că, pe baza evaluării programelor desfăşurate până în prezent, se oferă o serie de sugestii valoroase pentru mai buna documentare a programelor viitoare. (“Monitor – drepturile copilului”; 5/1998, Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului al Organizaţiei Salvaţi Copiii).

Copiii instituţionalizaţi

Situaţia celor aproape 100.000 de copii părăsiţi de părinţii lor şi care trăiesc în instituţii de ocrotire este tot mai grea, după ce aceste unităţi au fost transferate în subordinea primăriilor, iar personalul didactic a fost schimbat cu angajaţi fără calificare şi experienţă în domeniu, a declarat Rebecca Grosu, preşedinta organizaţiei Salvaţi Copiii – Filiala Bucureşti. Personalul care se ocupă, în prezent, de copiii instituţionalizaţi nu are calificarea necesară pentru o astfel de muncă, iar primăriile nu alocă fonduri suficiente pentru hrana micuţilor: “Sunt grădiniţe care, din lipsa fondurilor, nu au putut oferi copiilor micul dejun, situaţie fără precedent înainte de transferarea acestor unităţi în subordinea Departamentelor locale pentru Protecţia Copiilor”. Rebecca Grosu critică faptul că organizaţiile neguvernamentale care, de zece ani, se ocupă cu ajutorarea copiilor nevoiaşi, nu au fost consultate atunci când s-a realizat acest transfer, deşi în acest interval au alocat sume importante pentru reorganizarea, dotarea şi echiparea centrelor, dar şi pentru pregătirea personalului din casele de copii. Rodica Bocancios, consilier la Primăria Sectorului 5, recunoaşte că personalul din casele de copii a fost schimbat şi că există disfuncţionalităţi în activitatea unităţilor, dar apreciază că ele sunt inevitabile oricărei perioade de tranziţie. Educatoarele din centrele de plasament au fost angajate pe baza unui concurs, iar pentru depăşirea situaţiei critice actuale este nevoie de sprijinul societăţii civile, a precizat Rodica Bocancios. Potrivit datelor furnizate de Organizaţia Salvaţi Copiii, în România există aproape 100.000 de copii părăsiţi de părinţii lor şi care trăiesc în instituţiile de ocrotire, iar alti aproximativ 2.000 trăiesc în stradă. Anual, se înregistrează 5.000 de decese în rândul copiilor sub un an, iar alţi aproape 8.000 sunt bolnavi de SIDA. Aproximativ 30.000 de copii sunt crescuţi de un singur părinte, iar 50 la sută dintre copii trăiesc în cele mai sărace familii. Anual, 30.000 de elevi abandonează liceul, iar alţi 20.000 şcoala generală. Un procent de peste 60% din copiii instituţionalizaţi, după sursele UNICEF, sunt de naţionalitate rromă.
_{Referinte:
• Curriculum Naţional - Programe şcolare pentru clasele V-VIII, www.edu.ro
• Curriculum naţional. Ghid metodologic de aplicare a programei şcolare pentru educaţia civică şi cultura civică (primar - gimnaziu). Sub egida Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Consiliului Naţional pentru Curriculum. 2001
sursa imaginii : europe.bg}

---

Tag-uri: rromi, copii, educatie, minoritati, tigani, integrare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 05 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---