Fiecare dintre noi a comparat, măcar odată sau în treacăt, inteligenţa, lucrurile, oamenii (copiii).

Facem lucrul acesta, deşi suntem conştienţi de faptul unicităţii, care - prin esenţa lui, nu se supune comparaţiei.

Evidenţa deosebirilor ne-au impulsionat la reflecţii, înţelegere, toleranţă...

În mâinile noastre se află „balanţa” deciziilor, care ne fac să fim toleranţi şi să acceptăm diversitatea.

Să nu omitem faptul că progresul societăţii actuale nu are nici un sens atâta timp cât există copii nefericiţi.

Ştiinţele educaţiei trec printr-o perioadă de restructurare şi dezvoltare. Această perioadă înregistrează extensia preocu părilor precum şi reconsiderarea unor domenii sau subdomenii. După 1990, când a fost lansata paradigma educaţie pentru toti, sistemul de învăţământ a început să acorde o atenţie mai mare unor grupuri de copii marginalizaţi, vulnerabili.

Dar ştim prea bine că educaţia este şi pentru toată viaţa, dă independenţă, „putere”. De aici vine şi nevoia de educaţie. În ceea ce priveşte copiii cu cerinţe educative speciale, aceasta vizează handicapul şi nu deficienţa; datorită ei, handicapul poate fi „învins”, dar nu va anula deficienţa. Mai mult, îi ajută pe cei implicaţi, direct sau indirect, s-o înţeleagă mai bine.

Flexibilitatea noului sistem de învăţământ are ca urmări democratizarea şcolii şi egalizarea şanselor. Toate acestea, deşi au generat şi generează controverse, reprezintă direcţii strategice, care angajează o responsabilitate foarte mare a tuturor factorilor implicaţi, cât şi flexibilitatea serviciilor educaţionale. Dar, care este „noul sistem” şi spre ce tinde el?

Învăţământul special este un subsistem al învăţământului românesc de masă şi se prezintă ca un sistem viabil, deschis, flexibil, performant şi, totodată, apt de a se adapta cerinţelor societăţii contemporane, în orice perioadă de dezvoltare a acesteia.

Învăţământul special este parte a învăţământului public. Acesta contribuie la realizarea obiectivelor, principiilor, criteriilor şi finalităţilor Reformei. Pentru aceasta, aduce două elemente proprii, care-1 diferenţiază: “un alt fel de elev” precum şi un alt mod de “organizare” a acţiunii de învăţare, reabilitare, compensare, integrare, socializare şi recuperare.
În vederea atingerii obiectivelor educaţiei speciale, învăţământul special din ţara noastră colaborează şi încearcă să-şi îmbogăţească această colaborare cu organisme, instituţii, organizaţii de stat sau neguvernamentale, agenţii sau asociaţii care se ocupă cu protecţia specială a copilului (elevului) cu deficienţe.
În principal şi în mod tradiţional, acest sistem de învăţământ semnifică educaţia şcolară a copiilor cu deficienţe realizată prin intermediul unei instituţii şcolare speciale.

De regulă, acestea sunt separate de celelalte unităţi şcolare din învăţământul românesc. În ultimul timp există tendinţa – necesară şi obiectivă în acelaşi timp, de a se înlocui expresia „învăţământ special” cu aceea de „educaţie specială”.

Tot aşa, este posibil ca sintagma „copil(elev) deficient” să fie înlocuită cu aceea de „copil(elev) cu dificultăţi de dezvoltare sau de învăţare”.

EDUCAÅ¢IA SPECIALÄ‚

Dar, cum poate fi definită „educaţia specială”?

Mai nou, conceptul poate fi definit în cel mult două sensuri, şi anume:

a) în sensul restrâns – în parte, se suprapune pe conceptul de învăţământ special, respectiv mod de educaţie specializată pentru persoanele (copiii) cu deficienţă;
b) în sens larg, conceptul se extinde la o categorie mai mare de elevi, cum ar fi copiii cu dificultăţi de învăţare şi/ sau dezvoltare.

Acest sens are în vedere un anumit tip de educaţie adaptată şi destinată persoanelor care nu reuşesc singure (altfel spus, fără ajutor) să atingă un nivel de educaţie corespunzător vârstei şi cerinţelor societăţii, în general. Educaţia specială a fost iniţial doar apanajul şcolilor speciale.

În ultimul timp a devenit şi un atribut al şcolilor publice şi aceasta, deoarece s-a conştientizat faptul că, oricărui/ sau fiecărui copil (elev) i se poate întâmpla să aibă – într-o anumită perioadă a şcolarităţii, într-o anumită perioadă de tranziţie, anumite dificultăţi de învăţare. Şi astfel, ajungem şi la un alt concept, şi anume „copiii cu cerinţe educaţionale speciale”. În acest concept pot fi incluşi copii care întâmpină dificultăţi de dezvoltare şi/ sau învăţare şi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ.

În documentele Conferinţei mondiale asupra educaţiei pentru persoane cu cerinţe speciale, de la Salamanca, evoluţia conceptului de educaţie specială a căpătat valenţe noi. Acestea au asigurat un cadru conceptual nou, dar mai ales de acţiune, în vederea atingerii obiectivului educaţie pentru toţi şi pentru toată viaţa.

EDUCAÅ¢IA/ ÅžCOALA INCLUZIVÄ‚

Obiectivul s-a concretizat în sintagma „educaţia/ şcoala incluzivă”. Formula aceasta nouă evidenţiază recunoaşterea universală a necesităţii reformării şcolii publice, a sistemului şcolar general. Pentru a răspunde dezideratului „o societate pentru toţi”, educaţia sau şcoala incluzivă/ integrată implică ideea de reformă a şcolii şi a societăţii în ansamblu. Prin însăşi natura ei, este comprehensivă şi integratoare. Este proiectată în aşa fel, încât să răspundă mai bine nevoilor, potenţialului şi aspiraţiilor tuturor copiilor, inclusiv ale celor cu nevoi educative speciale.

Şi, cu toate acestea, s-a ajuns la concluzia că centrele şi şcolile speciale nu satisfac nevoile educaţionale şi profesionale ale celor mai mulţi dintre copii, deoarece – uneori – pot genera apariţia unui sindrom segregaţional, discriminatoriu. Tot mai mult, se face simţită nevoia ca şcoala de masa (publică) să cuprindă o mai mare diversitate de elevi, decât până acum şi să permită încorporarea (incluziunea) în sistemul de învăţământ de masă (general) a cât mai multor copii cu cerinţe educaţionale speciale.

Incluziunea în educaţie presupune:

• Valorizarea egală a tuturor elevilor şi a personalului
• Creşterea participării tuturor elevilor la educaţie şi, totodată, reducerea numărului celor excluşi
• din cultura, curricula şi valorile comunităţii promovate prin şcoala de masă
• Restructurarea culturii, a politicilor şi a practicilor din şcoli, astfel încât ele să răspundă
• diversităţii elevilor din localitate
• Reducerea barierelor în învăţare şi participare pentru toţi elevii, nu doar pentru cei cu
• dizabilităţi sau cei etichetaţi ca având „nevoi educaţionale speciale”.
• Insuşirea învăţămintelor rezultate din încercările de depăşire a barierelor de accesare a şcolii şi
• de participare din partea unor elevi
• Înţelegerea diferenţelor dintre elevi ca resursă pentru procesul de învăţare, nu ca o problemă ce
• trebuie depăşită
• Recunoaşterea dreptului elevilor la educaţie în propria lor localitate
• Evoluţia gradului de incluziune în şcoli, atât în privinţa personalului, cât şi în privinţa elevilor
• Creşterea rolului şcolilor în construirea comunităţilor şi a valorilor lor, precum şi în creşterea
• performanţelor
• Cultivarea unor relaţii de susţinere reciprocă între şcoli şi comunităţi
• Recunoaşterea faptului că incluziunea în educaţie este un aspect al incluziunii în societate

Trecând peste toate aceste concepte, ajungem la concluzia că educarea copiilor „diferiţi” este mai mult un exerciţiu de democraţie, în care „metodele didactice” aplicate sunt diversitatea şi toleranţa. Astfel, dezvoltarea comunităţii – în ansamblu – trebuie să însemne şi reabilitarea copiilor cu cerinţe educative speciale. Pentru asta, comunitatea trebuie să aibă la bază următoarele principii, care sunt fundamentale:

PRINCIPII ...

• principiul drepturilor egale;
• principiul egalizării şanselor;
• principiul accesului la orice formă de educaţie;
• principiul intervenţiei timpurii;
• principiul cooperării şi parteneriatului;
• principiul asigurării serviciilor de sprijin în comunitate.


Atât ca dascăli, dar şi ca OAMENI ai noului sistem de învăţământ, e bine să avem în vedere faptul că pentru a atinge perfecţiunea, nu e nevoie să facem lucruri extraordinare, ci să facem extraordinar de bine, orice lucru mic pe care-l facem.
_{Referinte :
• Gherguţ, A., (2005), „Sinteze de psihopedagogie specială – ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a gradelor didactice”, Polirom, Iaşi;
• Marcu, V., Filimon, L. Şi alţi autori (2003), „Psihologie pentru formarea profesorilor”, Editura Universităţii din Oradea, Oradea;
• Vraşmaş T., (2001), „Învăţământul integrat şi/ sau incluziv”, Aramis, Bucureşti.
• Preda, V (coord.) (2000), Orientări teoretico-praxiologice în educaţia integrată , Presa Universitară Clujeană , Cluj Napoca
• Heward, W., (1996) Exceptional children. An introduction to Special Education, Englewood Cliffs, New Jersey Columbus, Ohio
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: inteligenta, educatie, intelegere, toleranta, dezvoltare, sistem de invatamant, nevoi speciale

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 03 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---