Statistics:
Visits: 6,268 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Continutul educatiei moral-civice
Q: | Intreaba despre Continutul educatiei moral-civice |
Dintre toate aspectele formarii personalitatii, cel privitor la atitudinea morala si civica ocupa un loc central, daca nu chiar prioritar. De ce? Pentru ca pe aceasta atitudine se grefeaza intreg comportamentul individului. In al doilea rand, pentru ca aceasta atitudine sau acest tip de comportament este un indicator al concordantei sale cu normele morale si juridice ale comunitatii in care traieste persoana respectiv si la care se raporteaza, in general, statutul sau social si chiar cel profesional .
Nu mai putin important este apoi faptul ca din punct de vedere valoric, normele morale si prescriptiile juridice trebuie sa subordoneze toate celelalte valori (profesionale, fizice, estetice, ecologice, etc.) .
Familiarizarea de timpuriu a copilului cu sensul unor notiuni ca : bine-rau; permis-interzis, minciuna-sinceritate; drept-nedrept; cinstit-necinstit s.a. reprezinta piatra de temelie a unei conduite morale si civice reale, la care accede tanarul in dezvoltarea sa .
Impletirea, fuziunea, conlucrarea, concordanta normelor cu cele juridice dau o nota complementara celor doua aspecte ale conduitei si atitudinii noastre.
Asocierea comportamentului moral cu cel civic nu este nici intamplatoare, nici fortata, ci dimpotriva. Nu poti fi moral fara sa respecti legislatiile, traditiile si valorile unei societati si nu te poti comporta corect din punct de vedere civic daca nu te conformezi principalelor reguli si valori morale, care guverneaza viata comunitatii respective .
Formarea unei atitudini civice mai inseamna nu numai respectarea legilor si a ordinei de stat, ci si promovarea intereselor generale, a binelui public, a unui spirit al legalitatii si al apararii drepturilor si datoriilor cetatenesti, toate sintetizate in constinta sociala si patriotica, fara ca aceasta sa fie una exclusivista, fanatica si intoleranta. Dimpotriva, educatia civica preconizeaza si cultivarea unui comportament de intelegere, de prietenie si de pace, de respect si ale altor grupuri etnice, concordant cu dezvotarea unui stat de drept si democratic .
Accentul pus pe elementul final al educatiei morale, pe actul moral care-l apropie pe individ de idealul social si moral il va ajuta pe fiecare tanar sa-si mobilizeze fortele afirmarii si ale autoformarii in directia fericita a finalizarii cerintelor morale .
Libertatea individului valorizeaza actiunile conform principiilor etice si juridice, adeziunea tinerilor – la cele care ne referim mai des – va primi un suport mai solid.
Imbinarea educatiei morale cu cea civica are si unele particularitati specifice. Pe langa faptul ca este vorba despre doua laturi (aspecte) complementare, este de retinut si momentul tranzitiei pe care-l parcurgem si care a adus in prim planul preocuparilor pedagogice “valorile democratice†si necesitatea precizarii unor notiuni de interes general cum sunt: libertate, independenta, toleranta, drepturi si datorii .
Plecand de la obiectivele educatiei morale si civice, continutul acestora este dat de ansamblul valorilor si al normelor, constitutia si legislatia tarii si de experienta, traditiile si cerintele statului nostru, pe care urmeaza sa le cunoasca, asimileze si transforme in deprinderi si obisnuinte de conduita fiecare membru al comunitatii .
Contactul cu normele morale si cu legislatia tarii trebuie sa-l ajute pe tanar nu numai sa le cunoasca si sa vibreze afectiv la descoperirea lor, ci sa-l determine sa opteze si sa ia decizii ferme de a le transforma pe cele mai multe, daca nu se poate, in calitatile caracterului sau moral, in principalele insusiri ale comportamentului si personalitatii sale.
O problema specifica epocii de tranzitie, cu implicatii profunde in procesul educatiei morale si civice, o constituie necesitatea combaterii unor consecinte ale fostului
regim si anume duplicitatea unui comportament, asa-zis moral, determinat de situatii speciale, o morala in public, oficiala si alta in intimitate, personala. Educatia morala si civica trebuie sa inscrie in programul sau de lucru lichidarea unui asemenea fenomen .
Se impune sprijinirea tineretului in a determina o schimbare in sensul punerii in valoare, cu mai multa fermitate, a valorilor reale, a drepturilor si libertatilor individuale, a responsabilitatii, a sinceritatii, a sprijinului reciproc si a unui civism elevat, trasaturi care sa asigure lichidarea fenomenului semnalat .
Educatiei morale ii revine misiunea sa ridice valoarea omului, a umanismului si a civismului si sa faca din fiecare om o valoare suprema . Aceasta inseamna accentuarea obligatiilor morale si civice, intarirea calitatilor care definesc profilul moral al unei persoane, ca: demnitate, solidaritate, responsabilitate, incredere, toleranta, respect reciproc, apararea binelui, a dreptatii, a cinstei etc.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com

Tag-uri: educatia moral-civica, formarea personalitatii, comportamentul individului, educatia morala |
- Planul educational de interventie individualizata (9152 visits)
- Comportamentul civic al elevilor (6974 visits)
- Ora de Dirigentie - Toleranta si Intoleranta (6765 visits)
- Dreptul la odihna si timp liber, la joc si activitati recreative (6666 visits)
- Tehnici de terapie recuperatoare pentru copiii cu dislalie polimorfa (6443 visits)
- Doamna educatoare - a doua mama (6282 visits)
- Familie : definitie, structura, sarcini in educatia copilului (6261 visits)
- Viziune despre Scoala (5617 visits)
- Metode de lucru cu elevii cu CES (5038 visits)
- Rolul educatiei pentru mediu in formarea personalitatii umane (4988 visits)
- Integrarea scolara si educatia integrata (4561 visits)
- Familia - Functiile familiei (4561 visits)
- Socializarea copiilor cu dizabilitati (4462 visits)
- Familia si atitudinea copilului fata de invatatura (4418 visits)
- Gradinita - cadru de formare a comportamentelor civilizate (4386 visits)
- Educatia pentru ocrotirea mediului - parte integranta a unei educatii de baza
- Sanse egale prin educatia multiculturala
- Sustinerea educatiei de baza pentru prevenirea abandonului scolar
- Educatia religioasa - factor de cultivare a sentimentului religios
- Abandonul scolar - esecul integrarii sociale
- Pierderile si insuccesul scolar in randul minoritatilor
- Rapoarte cu privire la abandonul scolar in Romania
- Raportul dintre varsta copilariei si sistemul de valori
- Democratia se invata in scoala
- Cunoasterea si sustinerea ideilor si valorilor democratiei
- Subminarea democratiei prin violenta, intoleranta, neimplicare
- Promovarea tolerantei si valorificarea diversitatii intre tinerii din Romania
- Intelegerea si cultivarea drepturilor si libertatilor omului in invatamantul primar
- Gradinita - cadru de formare a comportamentelor civilizate
- Educatia - cel mai eficient mijloc de ridicare a standardelor de viata
- Modalitati de sprijinire a integrarii in viata scolara a copiilor cu dezabilitati
- Mijloace de cooperare eficienta intre familie si scoala in cazul copiilor cu dizabilitati
- Scoala ca ax existential al dimensiunii umane si al dezoltarii sociale
- Alternativa invatamantului integrat
- Etichetele sunt pentru marfa, nu pentru persoane
- Multicultura si intercultura - integrarea copiilor de emigranti
- Problematica educatiei copiilor rromi
- Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului
- Diversitatea in randul fiintelor umane, un fenomen natural si firesc
- Problematica scolii incluzive pentru copii proveniti din grupurile dezavantajate
- Ora de Dirigentie - Toleranta si Intoleranta
- Familia si scoala - factori implicati in educatie
- Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului
- Rolul educatiei pentru mediu in formarea personalitatii umane
- Educatie civica : autocunoasterea, respectul de sine, comunicarea, capacitatea de a decide
- Bazele educatiei se pun la 5 ani
- Respectarea drepturilor copiilor rromi
- Sanse egale pentru copiii cu deficiente de intelect
- Doamna educatoare - a doua mama
- Comportamentul civic al elevilor
- Transformarea unui elev intr-un bun cetatean
- Educatia pentru ocrotirea mediului - parte integranta a unei educatii de baza
- Rapoarte cu privire la abandonul scolar in Romania
- Educarea elevilor prin angajarea in experiente si practici sociale
Categorie: Educatie - ( Educatie - Archiva)
Data Adaugarii: 09 December '07
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :