Statistics:
Visits: 1,098 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Cum isi pot pastra identitatea proprie partenerii intr-o casnicie
Q: | Intreaba despre Cum isi pot pastra identitatea proprie partenerii intr-o casnicie |
Deşi porneşte de la o viziune ingustă asupra actului interpersonal, considerand că „pentru a înţelege funcţionarea relaţiilor dintre două persoane trebuie să le avem în vedere ca două substanţe independente şi neschimbătoare", Sullivan (apud J. Stoetzel, 1963) se apropie foarte mult de mecanismul funcţional al cuplului prin descoperirea rolului sistemului de imagini pe care fiecare, partener şi-l formează despre celălalt şi mai ales a naturii combinării acestor sisteme de imagini. Astfel, dacă se combină sistemele de reprezentări compatibile, relaţiile pot fi sau nu agreabile, dar dacă se combină prin hazard, si ternul „eu şi ea" (nr. 1) cu sistemul „eu şi el" (nr.. 2), lucrurile devin
Dar acest sistem de imagini, precizează Sullivan, exprimă „o situaţie parataxică" de plină iluzie, care poate duce la anumite situaţii cu un grad înalt de integrare (căpătand sens pentru ambii parteneri), după cum tot aşa de bine poate duce la o: situaţie cu un grad de integrare extrem de redus, care ia sfarâit înainte de rezolvarea sa. în cazul în care însă intră în funcţiune una din imaginile sistemului nr. 1 ale unui partener cu una din imaginile sistemului nr. 2 al celuilalt, partener, se instituie o stare de conflict declarat, cuplul nemaiputand funcţiona decat cu greu. în cazul extrem, cand sunt puse în funcţiune imagini din sistemul nr 2 al ambilor parteneri, cuplul se integrează inevitabil în urma stării de conflict instituite de ambele părţi, Relaţia în cuplu se reglează, aşadar, pe baza imaginii despre Celălalt, imaginea fiind instrumentul de dirijare: şi control al relaţiei maritale. Dar cu aceasta Sullivan nu a. făcut altceva decat să surprindă instrumentul funcţional, nu şi modalitatea funcţională a cuplului, aceasta avand dimensiunile unui proces de mare complexitate, incluzand: interacţiuni motivaţionale, afective, evaluative şi comunica ţionale de mare subtilitate.
Din aceeaşi perspectivă interacţională, F. H. Wolf insistă asupra semnificaţiei noţiunii de identitate, desemnand acele trăsături psihologice individuale, dezvăluite în relaţiile de cooperare cu alţii şi în primul rand cu propria familie. în acest sens, autorul consideră că respectul pentru identitatea proprie trebuie să ducă la respect pentru identitatea şi nevoile partenerului şi ale celorlalţi, franand pornirile cu caracter destructiv sau impulsurile nepermise.
O identitate bine conturată favorizează o interacţiune sănătoasă în cuplu, contribuind la rezolvarea situaţiilor de criză apărute în cadrul relaţiilor umane în general şi a celor familiale, în special (H. H. Wolf). Importanţa factorilor individuali dezvăluiţi în interacţiunea conjugală prin rolurile maritale este subliniată de K. Barton şi R. B. Cattel, într-un studiu din 1972. Aceşti autori demonstrează existenţa unor corelaţii între personalităţile diferite ale, soţilor şi caracteristicile căsătoriei, pe. baza utilizării „Chestionarului 16 factori de personalitate - 16 P.F." al lui Cattel şi a unui chestionar asupra rolulm marital (Marital Role Questionnaire).
O cercetare empirică pe 116 cupluri provenite din clasa mijlocie din S.U.A. confirmă ipoteza potrivit căreia discrepanţele dintre rolul sperat şi rolul realizat în comportamentui conjugal influenţează gradul de satisfacţie a soţilor în viaţa familială (R. W. Burn).
foarte grave. Cele două imagini „eu şi ea" şi „eu şi el" (nr. 1) formează un sistem perfect coerent în ansamblu, fiind sistemul momentan.

- Pregatirea pentru viata de familie (4027 visits)
- Piramida lui Maslow (3719 visits)
- Psihologia persoanelor de varsta a treia (2087 visits)
- Comunicare este cheia succesului (2023 visits)
- Puterea cuvantului (1578 visits)
- Importanta gesturilor (1564 visits)
- Ce este gestica (1559 visits)
- Un om amabil are mult de castigat (1495 visits)
- Tipicarul sau cel care iubeste detaliile (1420 visits)
- Deficienta fizica si repercursiunile acesteia (1371 visits)
- Tehnici de manipulare verbala (1360 visits)
- Educatia pentru viata de familie (1346 visits)
- Comunicarea cu parintii (1291 visits)
- Depresivul sau cel care traieste o tristete profunda (1281 visits)
- Cuvintele si puterea lor de manipulare (1273 visits)
- Deficienta fizica si repercursiunile acesteia
- Ce se intampla cand te subjuga dorinta?
- Structuri de autoritate si putere in sanul cuplului
- Importanta sprijinului parintesc pentru copii
- Dialogul dintre cele doua sexe
- Fenomenul dezorganizarii maritale
- Solutii pentru prelungirea stabilitatii familiei
- Organizarea familiei conform sociologilor
- Tipuri de personalitate - tipul fricos
- Un lider trebuie sa fie puternic
- Liderul care conduce dupa metode empirice
- Subalternii au nevoie de autoritate
- Esecul angajatilor reprezinta esecul liderului
- O echipa trebuie intotdeauna stimulata
- O echipa motivata este o echipa eficienta
- Care sunt calitatile unui lider
- Cum poate un lider sa isi conduca oamenii
- Comunicare este cheia succesului
- Un sef trebuie sa isi respecte subalternii
Categorie: Psihologie - ( Psihologie - Archiva)
Data Adaugarii: 17 August '10
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :