Ne-am putea oare imagina dezvoltarea umanităţii în absenţa repetabilului, dar mereu noului dialog între cele două sexe ? Am putea oare concepe evoluţia formelor de colectivitate umană în absenţa familiei, ca structură bio-psihosocială primară, generatoare de sens, continuitate şi afirmare deplină a fiinţei umane ? Fără îndoială că orice răspuns afirmativ ar fi un nonsens. Istoria vie a umanităţii, sub toate dimensiunile sale - biologică, psihologică, socioculturală, economică şi politică - aparţine indubitabil coexistenţei dezvoltării bărbatului şi femeii, unul prin, cu şi pentru celălalt, precum şi a ascendenţilor prin, cu şi pentru descendenţi.

Deşi relativ ind ependentă în raport cu societatea în interiorul căreia se formează, familia este determinată în ultimă instanţă şi condiţionată, în organizarea şi evoluţia sa, de modul de organizare a societăţii pe care o reflectă. Astfel, corelatele istorice, socioeconomice, ideologice şi cultural-etnologice ale oranduirii sociale imprimă deosebiri semnificative în structura şi funcţionalitatea familiei, de la o etapă la alta, de la un mod de viaţă la altul.

Ceea ce rămane stabil şi definitoriu pentru orice tip sau formă de existenţă familială este esenţa sa de „unitate de interacţiuni şi intercomunicări personale, cuprinzand rolurile sociale de soţ, soţie, mamă şi tată, fiu şi fiică, frate şi soră" , constituită în şi prin afecţiune mutuală, împărtăşită.

Semnificaţia universală a familiei ca celulă bazală a oricărui sistem social este susţinută de necesitatea satisfacerii funcţiilor sale specifice, „care nu pot fi transferate nici unei alte unităţi sociale" : sexuală, reproductivă, educaţional-socializatoare, economică, iar mai recent, emoţional-terapeutică şi suportivă.
Condiţiile existenţei sociale, modul de producţie şi necesităţile adaptării organizării sociale la acestea au impus în cea mai mare parte metamorfozele grupului familial. Astfel, forma matriarhală a familiei a fost treptat înlocuită de-a lungul istoriei de forma patriarhală, iar aceasta s-a diluat ulterior în forma individualizată. Mutaţiile survenite în structura şi rolurile familiale au urmat paradigma de la extensie la nuclearizare, de la tradiţional la modern, de la dispersare afectivă şi concentrare autocritică a puterii la condensare afectivă şi democratizare, de la rigiditatea cadrelor normative funcţionale la o flexibilitate semnificativă a acestora, în sensul egalizării status-rolurilor familiale.

Prefacerile structurii familiale sunt în deplină rezonanţă cu progresul socioeconomic, tehnic, cultural şi moral al societăţii, familia rămanand un sistem deschis, supus continuu restructurărilor.

încotro se îndreaptă familia şi care sunt şansele sale de evoluţie este întrebarea la care viitorologii sunt din ce în ce mai tentaţi să formuleze răspunsuri. Dar oricum s-ar numi noile forme familiale pc care societatea industrială şi superindustrială le proliferează sau le-ar mai putea prolifera (familii comunitare, familii poligame, familii-agregat, familii geriatrice, nefamilişti cu copii, familii-unităţi omogene de lucru la domiciliu) este o certitudine faptul că familia conjugală va continua să existe ca cea mai importantă verigă a dezvoltării societăţii, a supravieţuirii sale, purtătoarea cea mai fidelă a ştafetei vieţii paşnice şi creatoare de la o generaţie la alta.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---