2) Analiza de către cuplu şi reinterpretarea cu ajutorul terapeuţilor a semnificaţiilor reale şi consecmţelor unor reacţii, atitudini, activităţi, decizii şi formule de comunicare ale celor doi parteneri în viziune corelativă, pe principiul „cauză-efect-cauză" disfuncţională.

Această etapă terapeutică a constat în preluarea corectivă a „versiunii interacţionale a cuplului", redată prin jocul de rol desfăşurat catharctic anterior, de către cuplul de terapeuţi. Aceştia au „refăcut jocul de rol" al aceloraşi situaţii în versiune proprie, într-un nou model de comunicare şi acţiune, optimizant şi echilibrat. S-a utilizat, aşadar, în această etapă tehnica t erapeutică a „imitării modelelor" (modeling imitation), practicată de Kelly (1955) şi Bandura (1969), dar adaptată de noi terapiei cuplului.

Cuplul a fost astfel permeabilizat în a adopta noi modalităţi de relaţie şi comunicare, programatic optimizate. S-a insistat pe dezvoltarea capacităţii de a asculta şi înţelege adecvat partenerul, de a-l recepţiona activ, cooperant şi generos, de a acorda credit şi de a încuraja permanent partenerul, de a evita conduitele şi mesajele frustrante în favoarea celor gratificante, de a folosi pronumele „noi" raportat la situaţiile analizate, de a participa în comun la decizii. Modelul nostru a oferit o matrice maritală bazată pe cooperare, prin extinderea concesiilor şi toleranţei reciproce intenţionale, concomitent cu inhibiţia prin autocontrol a tendinţelor ostil-agresiv-egocentrice verbale şi nonverbale.

Treptat, partenerii au fost iniţiaţi în a-şi comuta atenţia de la propriul impas subiectiv la impasul celuilalt, printr-un efort de transpunere în „psihologia situaţională a partenerului", ceea ce le-a stimulat deschiderea „breşei concesiilor şi reinvestiţiilor afective reciproce". De la transpunerea în „personajul celuilalt", s-a produs spontan comutarea centrului de interes pe „problema cuplului" şi pe nevoia de rezolvare în comun.

S-a conturat, astfel, prin intermediul procesului terapeutic, „conştiinţa de cuplu", nevoia de apartenenţă responsabilă şi dezinteresată la cuplu, nevoia de sprijin mutual, atitudinea deschisă şi reciproc binevoitoare, nevoia de a „repara" trecutul şi de a încerca în continuare o posibilă nouă formulă de căsnicie. Abia în acest moment terapeutic, partenerii au avansat din proprie necesitate (motivaţie intrinsecă) solicitarea de a fi ajutaţi şi „învăţaţi" cum să procedeze spre a rămane împreună.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 04 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---