Cuvântul devine astfel, nu numai unitate de bază a comunicării lingvistice, ci şi argument, fiindcă lui îi revine puterea de a trezi imaginaţia şi a emoţiona. Cuvântul, este mai mult decât un concept alcătuit numai din sferă şi conţinut. Cuvântul are şi înţeles şi libertate, dar şi tăria realului fiind în acelaşi timp semnificaţie şi sugestie. El are puterea de a reînvia epoci şi personalităţi şi de a reconstrui întregurile dispersate până în clipa rostirii. Sunt cuvinte - apel, cuvinte-îndemn şi cuvinte-reunificatoare, dar şi cuvinte care realizează toate acestea, şi, încă ceva, ajutându-l pe cel care le rosteşte să se descopere şi redescopere continuu. Cuvântul, prin forţa sa expresivă, dă valoarea comunicării, el este mijlocul de comunicare cel mai bogat în sensuri, în rezonate interioare generate şi amplificate de muzicalitatea rostirii.
Cuvântul, corect utilizat gramatical şi ca tonalitate, fără preţiozităţi, are menirea să înlăture barierele dintre emiţător şi receptor. Cuvintele rostite pot deci trăda şi intenţiile ascunse pe care nu le-am observa altfel. încărcătura emoţională transformă banalitatea în expresii cu valoare.

Este suficient de analizat, spre dovedire, convorbirea unor îndrăgostiţi. Ei nu spun lucruri deosebite, ci transmit emoţii deosebite, convingătoare. Inclusiv dialogurile obişnuite, cotidiene analizate după o înregistrare se dovedesc pline de stângăcii, de repetiţii nejustificate sau de absenţe regretabile în şirul de argumente. Acestea sunt posibile numai că partenerii la comunicare, nu apelează doar la rigoarea logică a argumentului lingvistic, deoarece ei aveau şi limbajul nonverbal, gesturile, mimica, reacţiile feţei, respiraţia, etc.

Galii îl reprezentau pe Hercule, simbolul puterii, ca pe un bărbat bătrân, semn şi al înţelepciunii, care trage după sine o mulţime de oameni ale căror urechi sunt legate cu lanţuri de aur de limba eroului. Toţi exprimă bucurie şi plăcere, admiraţie şi veneraţie pentru cel are i-a subjugat.

Imaginea, vorbeşte despre convingerea lor că forţa fizică nu înseamnă nimic în comparaţie cu puterea cuvântului.

Rostirea este cea care aduce cu fiecare cuvânt însăşi lucrurile prezente, face ca totul să se mişte şi să pară viu, astfel încât să capete bunăvoinţa şi interesul ascultătorului.

Dacă la citirea cuvântului, depindem numai de propria înţelegere, la ascultare putem fi influenţaţi de vocea şi gestul graţios armonizat cu fiecare idee, moment şi parte a comunicării. Rostirea exactă, nuanţată, armonioasă, articulată corect dă comunicării valoare de interpretare personală, o personalizează sporind implicarea vorbitorului.

Modul cum sunt rostite cuvintele şi frazele exprimă trăsături de personalitate, face inimitabil pe cel care vorbeşte. Să ne gândim la discursurile lui Titulescu, la cele rostite la radio de Iorga ori Sadoveanu, prelegerile lui Călinescu. Toate dovedesc adevărul că regulile comunicării au valoare numai în măsura în care dincolo de ele se află personalitatea emiţătorului. Utilizarea vocii înseamnă mai mult decât ordonarea acutelor, înaltelor şi circumflexelor ori a tonurilor forte, domolite, ridicate, coborâte.înseamnă mai mult decât înşiruirea unor ritmuri lente ori accelerate de exprimare, fiindcă există alte numeroase nuanţe cuprinse între aceste clasificări şi fiindcă ordinea lor este dictată de contextul care este mereu altul.

Pronunţia, în sensul de rostire, are atâta eficacitate încât poate trezi mânie, lacrimi. îngrijorare şi face astfel încât,un.discurs mediocru nrezentat în mod energic, emoţional să producă mai mult efect decât un discurs foarte bun, însă lipsit de o atare încărcătură.

Demostene, fiind întrebat ce trebuie pus pe primul loc în arta oratoriei, a răspuns că aşează pronunţia pe locul unu, doi, şi trei, deoarece pronunţia nu este lucrul cel mai important, ci singurul lucru important.

Contagiunea produsă de emiţător este determinată nu atât de creşterea numărului de informaţii la receptor, cât de sporul adus acelui depozit imaginar, de frumos. Aceste amplificări sunt posibile datorită emoţiei resimţite de către receptor. Vorbind despre artă Roger Fry consideră că aceasta este "'mai mult sau mai puţin contagioasă", ca urmare a trei determinări:
- a măsurii individualităţii sentimentului exprimat;
- a măsurii limpezimii de exprimare a acestui sentiment;
- a sincerităţii artistului, adică a măsurii intensităţii cu care acesta îşi trăieşte sentimentul exprimat.

Se poate vorbi, prin urmare şi de intensitatea contagiunii, înţelegând prin aceasta numărul celor impresionaţi şi, în egală măsură, amploarea la care experienţa a fost reprodusă. în momentul comunicării se transmite şi măreţia sentimentului trăit de emiţător în timpul enunţării.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 18 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---