Din cele mai vechi timpuri, oamenii au folos: limbaj articulat ca pre un mod super-eficient de comunicare. Dacă, la început, cuvintele au avut un rol strict pragmatic, o dată cu trecerea timpului ele au devenit o ingenioasă modalitate de manipulare a sentimentelor, gândurilor şi, în final, a comportamentului uman. Poate că vi s-a întâmplat - si nu o singură dată- să pierdeţi mereu un "duel verbal" în faţa anumitor persoane: ele par a avea întotdeauna dreptate, ştiind să "scoată din mânecă " cele mai potrivite şi mai convingătoare argumente. Dar, oare, ceilalţi chiar au de fiecare dată dreptate? E foarte greu de spus; cert este însă că, folosite într-un mod extrem de abil, cuvintele devin cele mai peri culoase istrumente de argumantaţie bazată pe fapte certe, pe obiectivitate şi cea care porneşte de la realitate, dar este speculată în aşa fel încât să distorsioneze totul în folosul personal.

Există în jur de zece astfel de argumente "clasice", aparent imabatabile, în faţa cărora putem rămâne fără replică; puterea lor extraordinară rezidă în faptul că se bazează pe realitate. Ele sunt însă înşelătoare, pentru că sunt menite să convingă printr-un gen de "şantaj emoţional". Nu vă lăsaţi controlaţi de "argumentele speculative " şi încercaţi să le recunoaşteţi în orice situaţie, analizând cu atenţie cele ce urmează:

1) Ad misericordiam (apelul la milă, la compasiune)
Este argumentul cel mai periculos, pentru că atinge cea mai sensibilă emoţie umană: mila. Copiii sunt "maeştrii" acestui capitol, şantajându-şi părinţii prin intermediul acestui nobil sentiment. De asemenea, este un argument care poate dăuna unei relaţii sentimentale: atunci când un bărbat (sau o femeie) încearcă să obţină ceva de la partenerul de viaţă, apelând la compasiune sa, cu siguranţă că ceva nu este în regulă. Un refuz- poate îndreptăţit- din partea partenerului îi creează acestuia sentimente de vinovăţie, complexe care se pot adânci în timp. Atenţie, deci, la cei care vor să obţină ceva de la dvs. Numai şi numai prin milă; ei sunt primii care, într-o situaţie similară, vor deveni neîndurători.

2) Ad verecundiam (apelul la autoriate)
Din copilărie suntem învăţaţi să respectăm ideea de autoritate: un copil nu are voie să conteste ceea ce spun părinţii, profesorii, etc. Dar, cine garantează că aceştia nu greşesc niciodată? Situaţia se repetă, chiar şi atunci când înaintăm în vârstă. De multe ori, şefii noştri se folosesc de poziţia lor, pentru a-şi impune punctul de vedere. O altă situaţie de acest gen ar putea fi considerată ce a medicilor; într-un anumit sens, şi ei reprezintă ideea de autoritate. Câţi dintre noi se gândesc să consulte şi o a doua părere medicală, după ce li s-a stabilit un diagnostic? Probabil că destul de puţini. De fapt, ideea reală de autoritate se regăseşte, în practică, în cazuri foarte rare. Să spunem că un expert - verificat- într-un anumit domeniu este îndreptăţit să emită o părere, care nu poate fi contestată. Dar, în ultimă instanţă, chiar şi acesta poate greşi...

3) Apelul la, ideea de „conspiratie "
"Cunoşterea înseamnă putere", spune un celebru proverb. Mai mult, a şti anumite lucruri, pe care alţii nu le cunosc, îţi sporeşte senzaţia de putere. Împărtăşirea unui secret unei singure persoane o determină pe aceasta să se simtă mai puternică, să aibă un sentiment de superioritate. Acest gen de putere, fie că are o bază reală sau este pur imaginară, atrage irezistibil oamenii, pentru că secretele ajung astfel instrumente abile de manipulare. Din păcate, atunci când este utilizat ca mijloc, secretul devine unul dintre cele mai periculoase lucruri din lume. în spatele lui se ascund abuzuri de orice gen, minciuna, nedreptatea.
Revenind la concret, încercaţi să vă gândiţi de două ori, înainte de a lua o decizie în privinţa unei persoane extern de "binevoitoare", care arde de nerăbdare să vă împărtăşească dvs. - şi numai dvs. - un mare secret. Oare inspiraţi chiar atât de multă înceredere, sau substratul este cu totul altui?

4) Ad Baculum (apelul la forţă/frică)
într-o dispută sau într-o discuţie obişnuită, atunci când cineva foloseşte expresia "faci asta, sau dacă nu... ", cu evidentă conotaţie ameninţătoare, este clar că apelează la argumentul "Ad Baculum". Din păcate, acest tip de argument este unul din cele mai puternice, pentru că, de cele mai multe ori, consecinţele sunt reale. Deseori, în relaţiile intime, argumentul este folosit fără a fi rostit. Cea mai frecventă ameninţare este retargerea manifestărilor de afecţiune sau, în ultimă instanţă, a afecţiunii însăşi. Frica de a-i pierde pe cei dragi nedetermină adeseori să facem compromisuri majore, concretizate în acceptarea unor circumstanţe care nu ne convin. Deci, primul pas în dezamorsarea unor astfel de situaţii este să înţelegem că sentimentul de dragoste nu este condiţionat şi că, atunci când cineva încercă să ne constrângă, afecţiunea sa nu este chiar atât de sinceră.

5) Apelul la vina prin asociere
Dacă soţul (soţia) dvs. Spune "vorbeşti de parcă ai fi maică-ta ", iar dvs. ştiţi prea bine că mama nu este o persoană foarte populară, este clar împotriva cui a fost, de fapt, îndeptat atacul. Agumentul îşi atinge deseori ţinta, pentru că nimeni nu vrea să fie comparat cu o persoană privită nefavorabil. Problema este că puteţi cădea într-o capcană, fără să fiţi vinovat: poate că nu semănaţi deloc cu mama dvs., iar partenerul de viaţă vă aruncă astfel de învinuiri, ştiind foarte bine că este singurul mod în care vă poate manipula. încercaţi să vă păstraţi cumpătul şi, înainte de a porni o dispută fără sfârşit, gândiţi la rece situaţia. Veţi descoperi astfel că aveţi mai multe puncte slabe decât aţi crezut, pe care cel (cea) de lângă dvs. ştie să le speculeze în favoarea sa.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---