Statistics:
Visits: 2,520 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Relatia bolnavului psihic cu familia sa
Q: | Intreaba despre Relatia bolnavului psihic cu familia sa |
Fenomen cu ample rezonanţe sociale, boala, oricare ar fi natura ei, somatică sau psihică, este un serios handicap pentru individul afectat, determinându-i importante modificări comportamentale, ca şi incapacitatea de a îndeplini rolurile sociale ce-i revin.
Boala psihică a fost privită de-a lungul timpului într-un, mod aparte, bolnavul mintal fiind fie respins, fie izolat de colectivitate, fiind considerat ca un fel de delincvent sau de păcătos. De aici până la a-1 pedepsi şi ostraciza nu a rămas decât un pas, care din păcate a fost făcut; ba chiar şi in vremurile noastre mai sunt unii care-1 consideră necesar.
Toate aceste lucruri ţin însă de domeniul istoriei, atitudinea actuală faţă de bolnavul mintal neputând şi netrebuind să fie decât aceea pe care o avem faţă de orice bolnav. Boala mintală nu este nici mai mult nici mai puţin decât o suferinţă ca oricare alta, iar bolnavul psihic un suferind care necesită compasiune şi ajutorul celor din jur.
De-a lungul timpului, atitudinea faţă de boala psihică şi de bolnav a suferit importante variaţii, ajungând în momentul actual, datorită progreselor pe care le-a făcut industria medicamentelor să se apropie de normal, deşi amprenta concepţiilor evului mediu se mai face observată, în ciuda enormelor progrese realizate pe plan social.
Bolile psihice grave, psihozele, sunt privite de majoritatea oamenilor cu teamă, impresionând şi azi, mai mult decât ar fi necesar. Această teamă generează oamenilor din jurul celui bolnav două categorii de atitudini: respingere discretă sau brutală, pentru a fi cât mai departe de manifestările psihice care impresionează neplăcut, sau compasiune exagerată, care poate eventual să umilească pe cel bolnav.
Este adevărat că, in afara psihiatrului, orice altă persoană se află în posibilitatea de a evalua mult mai greu care este atitudinea cea mai bună faţă de un anumit pacient, ce se află într-un anumit stadiu al bolii.
Oscilaţiile de manie sau depresiune melancolică cu perioade de remisiune integrală a oricărui simptom, fazele de acutizare la un schizofrenic cu comportamentul său bizar, idei delirante, halucinaţii, debusolează colectivul în care acesta munceşte.
Oricui îi vine greu să admită că acelaşi coleg de muncă ce era foarte bine cotat profesional, corect, vesel, normal într-un cuvânt (deşi poate numai aparent), devine subit violent sau excesiv de vesel, chiar necuviincios sau imobil ca o statuie. Este greu de admis, apoi, ca după alte câteva săptămâni să fie văzut din nou comportându-se ca oricare om normal, acelaşi ca totdeauna sau numai puţin schimbat.
Dacă toţi aceşti oameni, care sunt bine intenţionaţi ar şti că în prezent boala psihică poate fi remisă, că dacă bolnavul urmează un tratament corespunzător, poate redeveni în foarte multe cazuri (şi ne referim la grupul de oii psihice grave, psihozele!) cel care a fost anterior, sau aproape acelaşi, s-ar privi poate cu mai multă înţelegere şi ar exista o concepţie mai elastică asupra cazului.
Eticheta de „nebun" în sensul de ireversibilitate a sorţii nefaste pentru bolnavul psihic este valabilă azi numai pentru o minoritate a bolnavilor psihici. Atitudinea colectivului ar trebui să fie identică cu cea faţă de oricare membru al său, iar numai situaţiile specificate de medic (care recomandă evitarea suprasolicitărilor sau a psihotraumelor) constituie o atitudine de menajare.
In ceea ce priveşte familia, aceasta joacă un rol fundamental în măsurile de integrare a bolnavului psihic în viaţa de toate zilele, dar poate fi şi o pârghie importantă în profilaxie.
Familia, ca celulă socială do bază, creează legături interpersonale specifice, roluri (de soţ, soţie, tată, mamă, copil), obligaţii, probleme. Aptitudinea de a întemeia şi susţine o familie este, din câte susţin majoritatea autorilor, un test de sănătate mintală.
Viaţa reuşită de familie înseamnă, printre altele, rezolvarea unor probleme de atracţie între cele două sexe, mai multă ordine, disciplină şi înţelepciune, decizia de exercitare şi de cultivare a devotamentului, o echilibrare datorită şi sarcinilor asumate.
Familia înseamnă, între altele, sprijin şi ajutor reciproc, care se manifestă în toate împrejurările, dar mai ales în boală. Vindecarea, refacerea, depind în numeroase cazuri de factorul familial.
Bolnavul psihic (care devine cronic in multe situaţii, în special în schizofrenie) necesită îngrijiri pe care nu le poate oferi decât o familie bine consolidată; sprijinul din afara familiei, bazat pe solidaritatea umană se dezvoltă mai târziu decât cel din interiorul familiei.
Bolile care evoluează mulţi ani pot genera frecvent tensiuni în relaţiile din cadrul familiei, impunând ca membrii acesteia să-şi restructureze atitu¬dinile (toleranţă, autoritate, timp etc).
Asistăm uneori la reacţii nevrotice, tendinţe depresive, stări de irascibilitate crescută la membrii familiei în care există un bolnav psihic cronic.
Există chiar aşa-numita psihoterapie a familiei, ce se referă la metode psihoterapeutice care privesc familia, bolnavul psihic, precum şi relaţiile interfamiliale propriu-zise.
Terapia familiei a apărut din necesităţi eminamente practice, următoarele tipuri de tratament fiind: sfătuirea familială şi conjugală, modificarea sistemelor de comunicare ale familiei, reorganizarea ierarhiei familiale, terapii multifamiliale, terapia stărilor de criză familială, abordarea ecologică şi terapia în reţea.
Terapia familiei îşi găseşte indicaţii îndeosebi în alcoolism, dizarmoniile în structura personalităţii, probleme familiale ale adolescenţilor şi, in mod special, familiile cu membri psihotici (în particular schizofrenii).
Statul modern a organizat o întreagă reţea de asistenţă socială şi medicală pentru rezolvarea problemelor sociale ale bolnavului psihic.
In societatea modernă, statutul bolnavilor în general (inclusiv cel mintal) conţine, potrivit autorilor avizaţi, următorii parametri:
— diminuarea sau absolvirea de responsabilitate;
— dreptul la ajutor, bolnavul fiind scutit de obligaţia socială de a mai munci;
— obligaţia de a dori să se însănătoşească;
— obligaţia de a coopera la vindecarea sa.
In acelaşi timp, legislaţia tuturor ţărilor nu numai că nu admite condamnarea unui bolnav psihic, dar îl şi apără, condamnând pe oricine ar căuta să abuzeze de inconştienţa bolnavului.
Sursa Imaginii - freeschoolclipart.com
Boala psihică a fost privită de-a lungul timpului într-un, mod aparte, bolnavul mintal fiind fie respins, fie izolat de colectivitate, fiind considerat ca un fel de delincvent sau de păcătos. De aici până la a-1 pedepsi şi ostraciza nu a rămas decât un pas, care din păcate a fost făcut; ba chiar şi in vremurile noastre mai sunt unii care-1 consideră necesar.
Toate aceste lucruri ţin însă de domeniul istoriei, atitudinea actuală faţă de bolnavul mintal neputând şi netrebuind să fie decât aceea pe care o avem faţă de orice bolnav. Boala mintală nu este nici mai mult nici mai puţin decât o suferinţă ca oricare alta, iar bolnavul psihic un suferind care necesită compasiune şi ajutorul celor din jur.
De-a lungul timpului, atitudinea faţă de boala psihică şi de bolnav a suferit importante variaţii, ajungând în momentul actual, datorită progreselor pe care le-a făcut industria medicamentelor să se apropie de normal, deşi amprenta concepţiilor evului mediu se mai face observată, în ciuda enormelor progrese realizate pe plan social.
Bolile psihice grave, psihozele, sunt privite de majoritatea oamenilor cu teamă, impresionând şi azi, mai mult decât ar fi necesar. Această teamă generează oamenilor din jurul celui bolnav două categorii de atitudini: respingere discretă sau brutală, pentru a fi cât mai departe de manifestările psihice care impresionează neplăcut, sau compasiune exagerată, care poate eventual să umilească pe cel bolnav.
Este adevărat că, in afara psihiatrului, orice altă persoană se află în posibilitatea de a evalua mult mai greu care este atitudinea cea mai bună faţă de un anumit pacient, ce se află într-un anumit stadiu al bolii.
Oscilaţiile de manie sau depresiune melancolică cu perioade de remisiune integrală a oricărui simptom, fazele de acutizare la un schizofrenic cu comportamentul său bizar, idei delirante, halucinaţii, debusolează colectivul în care acesta munceşte.
Oricui îi vine greu să admită că acelaşi coleg de muncă ce era foarte bine cotat profesional, corect, vesel, normal într-un cuvânt (deşi poate numai aparent), devine subit violent sau excesiv de vesel, chiar necuviincios sau imobil ca o statuie. Este greu de admis, apoi, ca după alte câteva săptămâni să fie văzut din nou comportându-se ca oricare om normal, acelaşi ca totdeauna sau numai puţin schimbat.
Dacă toţi aceşti oameni, care sunt bine intenţionaţi ar şti că în prezent boala psihică poate fi remisă, că dacă bolnavul urmează un tratament corespunzător, poate redeveni în foarte multe cazuri (şi ne referim la grupul de oii psihice grave, psihozele!) cel care a fost anterior, sau aproape acelaşi, s-ar privi poate cu mai multă înţelegere şi ar exista o concepţie mai elastică asupra cazului.
Eticheta de „nebun" în sensul de ireversibilitate a sorţii nefaste pentru bolnavul psihic este valabilă azi numai pentru o minoritate a bolnavilor psihici. Atitudinea colectivului ar trebui să fie identică cu cea faţă de oricare membru al său, iar numai situaţiile specificate de medic (care recomandă evitarea suprasolicitărilor sau a psihotraumelor) constituie o atitudine de menajare.
In ceea ce priveşte familia, aceasta joacă un rol fundamental în măsurile de integrare a bolnavului psihic în viaţa de toate zilele, dar poate fi şi o pârghie importantă în profilaxie.
Familia, ca celulă socială do bază, creează legături interpersonale specifice, roluri (de soţ, soţie, tată, mamă, copil), obligaţii, probleme. Aptitudinea de a întemeia şi susţine o familie este, din câte susţin majoritatea autorilor, un test de sănătate mintală.
Viaţa reuşită de familie înseamnă, printre altele, rezolvarea unor probleme de atracţie între cele două sexe, mai multă ordine, disciplină şi înţelepciune, decizia de exercitare şi de cultivare a devotamentului, o echilibrare datorită şi sarcinilor asumate.
Familia înseamnă, între altele, sprijin şi ajutor reciproc, care se manifestă în toate împrejurările, dar mai ales în boală. Vindecarea, refacerea, depind în numeroase cazuri de factorul familial.
Bolnavul psihic (care devine cronic in multe situaţii, în special în schizofrenie) necesită îngrijiri pe care nu le poate oferi decât o familie bine consolidată; sprijinul din afara familiei, bazat pe solidaritatea umană se dezvoltă mai târziu decât cel din interiorul familiei.
Bolile care evoluează mulţi ani pot genera frecvent tensiuni în relaţiile din cadrul familiei, impunând ca membrii acesteia să-şi restructureze atitu¬dinile (toleranţă, autoritate, timp etc).
Asistăm uneori la reacţii nevrotice, tendinţe depresive, stări de irascibilitate crescută la membrii familiei în care există un bolnav psihic cronic.
Există chiar aşa-numita psihoterapie a familiei, ce se referă la metode psihoterapeutice care privesc familia, bolnavul psihic, precum şi relaţiile interfamiliale propriu-zise.
Terapia familiei a apărut din necesităţi eminamente practice, următoarele tipuri de tratament fiind: sfătuirea familială şi conjugală, modificarea sistemelor de comunicare ale familiei, reorganizarea ierarhiei familiale, terapii multifamiliale, terapia stărilor de criză familială, abordarea ecologică şi terapia în reţea.
Terapia familiei îşi găseşte indicaţii îndeosebi în alcoolism, dizarmoniile în structura personalităţii, probleme familiale ale adolescenţilor şi, in mod special, familiile cu membri psihotici (în particular schizofrenii).
Statul modern a organizat o întreagă reţea de asistenţă socială şi medicală pentru rezolvarea problemelor sociale ale bolnavului psihic.
In societatea modernă, statutul bolnavilor în general (inclusiv cel mintal) conţine, potrivit autorilor avizaţi, următorii parametri:
— diminuarea sau absolvirea de responsabilitate;
— dreptul la ajutor, bolnavul fiind scutit de obligaţia socială de a mai munci;
— obligaţia de a dori să se însănătoşească;
— obligaţia de a coopera la vindecarea sa.
In acelaşi timp, legislaţia tuturor ţărilor nu numai că nu admite condamnarea unui bolnav psihic, dar îl şi apără, condamnând pe oricine ar căuta să abuzeze de inconştienţa bolnavului.
Sursa Imaginii - freeschoolclipart.com
- Pregatirea pentru viata de familie (4027 visits)
- Piramida lui Maslow (3719 visits)
- Psihologia persoanelor de varsta a treia (2087 visits)
- Comunicare este cheia succesului (2023 visits)
- Puterea cuvantului (1578 visits)
- Importanta gesturilor (1564 visits)
- Ce este gestica (1559 visits)
- Un om amabil are mult de castigat (1495 visits)
- Tipicarul sau cel care iubeste detaliile (1420 visits)
- Deficienta fizica si repercursiunile acesteia (1371 visits)
- Tehnici de manipulare verbala (1360 visits)
- Educatia pentru viata de familie (1346 visits)
- Comunicarea cu parintii (1291 visits)
- Depresivul sau cel care traieste o tristete profunda (1281 visits)
- Cuvintele si puterea lor de manipulare (1273 visits)
- Deficienta fizica si repercursiunile acesteia
- Ce se intampla cand te subjuga dorinta?
- Structuri de autoritate si putere in sanul cuplului
- Importanta sprijinului parintesc pentru copii
- Dialogul dintre cele doua sexe
- Fenomenul dezorganizarii maritale
- Solutii pentru prelungirea stabilitatii familiei
- Organizarea familiei conform sociologilor
- Tipuri de personalitate - tipul fricos
- Un lider trebuie sa fie puternic
- Liderul care conduce dupa metode empirice
- Subalternii au nevoie de autoritate
- Esecul angajatilor reprezinta esecul liderului
- O echipa trebuie intotdeauna stimulata
- O echipa motivata este o echipa eficienta
- Care sunt calitatile unui lider
- Cum poate un lider sa isi conduca oamenii
- Comunicare este cheia succesului
- Un sef trebuie sa isi respecte subalternii
Categorie: Psihologie - ( Psihologie - Archiva)
Data Adaugarii: 20 February '08
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :