Detaliile dau perfectiunea, iar perfectiunea nu este un detaliu. (Leunardo da Vinci)

Tipicarul este exigent pâna în cele mai mici detalii; e la fel de susceptibil si în raporturile cu ceilalti. A fi tipicar înseamna a iubi ordinea, metodica si perfectiunea atât de mult, încât acestea devin inconfortabile.

Tipicarul se opreste asupra a tot ceea ce tine de amanunt. Ce îi lipseste într-o mare masura? O viziune globala, capacitatea de a vedea lucrurile în ansamblul lor, aceea de a sintetiza. Tipicarul are adesea un caracter dificil. De fapt, el nu se simte prea bine în propria piele, fiind adesea frustrat. Asa ca se opreste asupra unui amanunt putin sau deloc important... si insista. Lucrati cu o persoana tipicara? Pe termen lung, asta v-ar putea face mai nervos.

Da ca nu-i datorati nimic unei persoane tipicare din anturajul dumneavoastra sau daca nu trebuie sa lucrati cu ea la proiecte comune, nu va va deranja prea mult. Vi se va parea cu siguranta (chiar deseori) ca exceleaza în munca pe care o face, ca este mai bun decât dumneavoastra, si uneori va eclipseaza, dar, per ansamblu, veti merge pe propriul drum fara a fi prea afectat de defectul sau. Trebuie sa lucrati împreuna ? în cazul asta, nu mai e asa usor! Tipicarul se încurca în detalii. Se opreste asupra lucrurilor neimportante si face din tântar armasar, se agita si, automat, va transmite si dumneavoastra o stare de agitatie. Dar cum sa faceti diferenta între un tipicar si cineva care vrea doar sa îsi faca bine treaba ? Am putea spune ca granita dintre ele este foarte subtire.

Tipicarul e un individ maniac. Va veti da seama, pentru ca schimbarile pe care vrea sa le faca nu aduc nimic în plus fata de ceea ce era deja facut. Dar sunt si meserii unde a fi tipicar este o calitate: nu am nimic împotriva dentistilor meticulosi, de exemplu. însa uneori merge prea departe atunci când simtim ca persoana de lânga noi schimba lucrurile doar pentru a-si calma nelinistea si mai putin pentru a-si îmbunatati calitatea muncii.
Mai exista si tipicarul în raporturile sale cu oamenii, cel care e extrem de susceptibil. Este si un anxios, în acelasi timp. Se îngrijoreaza în legatura cu ceea ce se crede despre el, se simte usor atacat, pare în general agitat si încordat.

Remarca si cea mai mica schimbare de atitudine, se îngrijoreaza daca într-o zi un coleg sau un sef nu îl trateaza la fel de amabil ca de obicei; nu se j gândeste ca poate acel om are o problema personala, ca atitudinea lui nu este îndreptata împotriva sa. Persoana tipicara are tendinta sa uite ca lumea nu se învârte în jurul ei, pentru ca, de fapt, ea sufera de o problema de perspectiva. Are dificultati în a se detasa oarecum de oameni si de evenimente. Nimeni nu stie care este distanta optima si fiecare face propriul pariu pe acest subiect. Daca e sa ne oprim asupra raporturilor dintre doua persoane de la serviciu, de exemplu, ne putem întreba: care este rolul fiecareia, ce reprezinta ele una pentru cealalta si ce anume traieste fiecare în lumea ei ?

Daca privim în ansamblu toti acesti factori, nu ne-am mai supara la fiecare intonatie a vocii. Daca, dimpotriva, ne consideram centrul universului, vom simti cuvintele si gesturile celorlalti ca fiind îndreptate exclusiv spre propria noastra persoana. Pe scurt, tipicarul are o perceptie falsa a lucrurilor sau le exagereaza. Viziunea sa este gresita. Indiferent daca va este coleg, angajat sau sef, datele problemei nu se schimba prea mult. în primul caz, v-ar putea dauna fiindca pare mereu ca face lucrurile mai bine decât dumneavoastra si ca ia foarte în serios indicatiile date, ceea ce ar putea fi pe placul sefilor.

în al doilea caz, trebuie sa faceti în asa fel încât aceasta minutiozitate excesiva sa va aduca beneficii. Daca observati ca vreunul dintre angajatii dumneavoastra se opreste asupra detaliilor si se îngrijoreaza pentru fiecare imperfectiune, i-ati putea schimba sarcina, astfel încât acest defect sa devina o calitate.

în al treilea caz, tipicarul risca sa va oboseasca si sa va transmita anxietatea sa. Trebuie, prin urmare, sa va înarmati împotriva dorintei lui de perfectiune. Daca este tipicar, adica susceptibil, în raporturile sale cu oamenii, fiti clar si simplu în interventiile dumneavoastra; nu afisati o atitudine dezinvolta si relaxata, pentru ca asta l-ar putea enerva si mai mult. De fapt, deveniti si dumneavoastra un mic tipicar. Nu trebuie omis faptul ca aceasta persoana poate realiza multe lucruri si ca defectul sau îi este adesea de folos.

Tipicarul:

• are o atitudine putin cam teapana; în detaliu este foarte bine pus la punct, dar nu acelasi lucru îl putem spune si despre ansamblu;
• îi lipseste deseori spiritul de sinteza; observa detaliile, dar uita ansamblul;
• are tendinta sa critice, sa judece, fara ca acest lucru sa fie util sau necesar.

A-l îmblânzi sau a coexista

Vi se pare ca e insuportabil si îi detestati caracterul? | Daca va este coleg, puteti limita relatiile pe care le aveti icu el. în acest caz, ramâneti respectuos, pentru ca tipi-l carul este mai sensibil decât majoritatea oamenilor.
Având în vedere ca el e de la natura destul de angoasat, l cel mai bine este sa aveti raporturi cordiale cu el. Ascunde I uneori un dispret fata de sine (îsi gaseste o mie de I defecte) si fata de ceilalti sub o atitudine politicoasa. Daca vreti sa aveti raporturi amiabile cu el, asculta ti-l si tineti cont de sugestiile sale, într-o anumita masura. Pentru a-i intra în gratii, trebuie sa va interesati de aceleasi lucruri ca si el si sa iubiti detaliile.

Se spune ca l cine se-aseamana se-aduna; acest lucru este foarte adevarat în cazul tipicarului pentru ca lui îi place sa vorbeasca cu altii despre detalii. Daca nu aveti însa nici un talent în a aprecia amanuntele, cel mai bine este sa aveti raporturi distante cu aceasta persoana. Altfel, vi s-ar putea parea dificila obligatia de a discuta despre detalii insignifiante...

---

Tag-uri: critic, judecata, exigenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 09 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---