Este util să definim câteva tipologii comportamentale ale subalternului.

In primul rând categoria celor care afirmă „eu ştiu tot". în acest caz, subalternul în loc să accepte căutarea de soluţii, are tendinţa a le impune pe ale lui, cât şi tendinţa de a rezolva problemele de serviciu în maniera proprie, ignorând deseori posibilitatea de a fi ajutat cu alte soluţii performante, dar care nu-i aparţin. Când ai de-a face cu asemenea subalterni „atot-cunoscători" trebuie să-i combaţi cu propria modestie şi propria răbdare. Atât timp cât el este „plin de sine" şi îşi adoră propriile idei, este mai bine să fie lăsat în pace. Dar uneori se recomandă în asemenea situaţii şi adoptarea unei „agresivităţi" reduse pentru dovedirea erorii subalternului. în acest caz, dacă dovedeşti că eşti mai competent decât cel în cauză, în mod sigur, îşi va pune singur la îndoială calităţile sale de atotcunoscător.

O a doua categorie de subalterni este aceea care afirmă „cred că ştiu, dar să mai vedem" sau a neîncrezătorilor.
în acest caz subalternul nu este prea convins de propriile limite, dar le presupune. Un asemenea subaltern este „deschis", dar uneori nu are suficiente motive de încredere în el. Astfel de persoane au idei proprii, iar prin dialogul purtat cu ei se pot descoperi uneori soluţii neaşteptate de rezolvare a unor sarcini dificile.
Cu această categorie de subalterni, şeful trebuie să menţină un dialog loial şi sincer în mod permanent, deoarece punctele de vedere divergente pot fi uşor ajustate.

A treia categorie de subalterni sunt cei care cred : „eu nu cunosc nimic, dar nici nu mă interesează" sau a indiferenţilor. Un asemenea subaltern are deseori aerul unui om serios, bine pregătit, dar plictisit.
Pentru a reuşi performanţe cu asemenea oameni, e bine să ne apropiem de ei şi să-i antrenăm în activitate, generându-le dorinţa de conlucrare.
Prin menţinerea unui control strâns şi permanent asupra lor, le sesizăm evoluţia mentalităţilor şi îndreptându-i vom reuşi să-i eficientizăm.
Abraham H. Maslow stabileşte în „Ierarhia motivaţiilor" o ordine cronologică a nevoilor individuale : nevoia psiho-fiziologică, nevoia de siguranţă - protecţie, nevoia de apartenenţă socială şi afecţiune, nevoia de autoapreciere şi nevoia de auto-reuşită.

Conform acestei teorii, o nevoie nouă se manifestă numai când cele anterioare au fost satisfăcute integral, iar ultimele se manifestă numai când individul este conştient de propria competenţă şi valoare.

Din acest unghi de analiză, locul de muncă devine foarte important pentru un subaltern, pentru că îi oferă un salariu, şi de asemenenea, avantaje sociale, o securitate a muncii precum şi posibilitatea evoluţiei în carieră. In acelaşi timp, îşi poate valorifica personalitatea şi are un cadru motivaţional al muncii şi posibilitatea de a-şi valorifica inteligenţa personală.

în concluzie, pornind de la satisfacerea nevoilor, se poate spune că omul este fiinţa cea mai nemulţumită de propria existenţă. Oricât de multe concesii am face, acestea sunt considerate ca insuficiente, iar beneficiarii lor vor cere tot mai mult.

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 24 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---