FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Statistics:
Visits: 730
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   prescolari   egalitate   educatoare   nevoi speciale   dezvoltare   discriminare   dizabilitati   comunitate   moral-civica   tigani   minoritati   marginalizare   formare   drepturi   copii cu ces   personalitate   cultura   violenta   libertate   deficiente  

All Tags

Famous Forum

 

Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului

 Q:   Intreaba despre Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului       
Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului Educatia moral-civica se realizeaza atat prin intermediul procesului instructiv-educativ, cat si in cadrul activitatilor extrascolare, un rol important fiind detinut de familie. Intre factorii educatiei, familia a fost si este considerata ca factor prioritar si primordial deoarece, in ordinea firesca a lucrurilor, educatia incepe din familie, unde se formeaza "ceea ce este mai valoros pe lume – omul de caracter" – dupa cum urmeaza Loisel. Familia isi aduce contributia in toate sectoarele educatiei, aici copilul facandu-si "ucenicia" pentru viata, cea morala ramanand insa esentiala prin substanta pe care i-o imprima familia.

Cunoasterea normelor si regulilor moral-civice, definirea corecta a notiunilor nu sunt suficiente pentru o actiune cu caracter moral. Educatia moral-civica treb uie sa se desfasoare si dincolo de zidurile scolii.

Educatia civica urmareste formarea gandirii cririce si dezvoltarea unei atitudini constiente si responsabile fata de sine si fata de lumea din jur, prin folosirea unor strategii care sa formeze deprinderi participative (dialogare, argumentare, luare de decizii).

Procesul de devenire a personalitatii morale implica integrarea in plan intelectual, afectiv-motivational si volitiv a valorilor, principiilor si normelor morale ale grupurilor mai mari sau mai mici in care individul traieste. Acest proces se realizeaza atat in mod direct, prin participarea afectiva a individului la viata grupului, prin asumarea de roluri, cat si indirect prin intermediul modelelor oferite de scoala.

Copiii sunt viitorul Romaniei. De felul în care ne creştem şi educăm urmaşii depinde lumea de maine. Poate fi o lume a progresului, a concordiei, sau o lume măcinată de conflicte, de ură şi ditrugeri


Omul este o fiinţă socială, care înainte de a fi beneficiarul şi creatorul culturii, relaţionează cu ceilalţi, creează şi beneficiază de bunuri materiale realizate de el şi ceilalti, desfăşoară o activitate utilă lui şi celorlalţi, respectă valorile societăţii care devin propriile valori.

O societate dinamică, cu transformări interne în domeniul ştiinţelor, al profesiunilor, al politicului are nevoie pentru continuarea evoluţiei, de oameni inteligenţi, de oameni creatori şi, mai ales, de păstrători ai valorilor morale.
Preşcolarul nu înţelege şi nu poate explica ce înseamnă Adevărul, Binele, Cinstea,

Altruismul, dar se comportă în raport cu Adevărul, Binele, Cinstea, Altruismul şi percepe conduitele celorlalţi. Pentru a putea delimita notele iniţiale ale acestor situaţii morale în care este antrenat în vederea însuşirii noţiunilor morale, copilul trebuie să-şi formeze capacitatea de aprecia moral. Pentru aceasta trebuie să-i dăm preşcolarului criterii obiective de apreciere a faptelor morale. Imaginile sunt intuitive cu privire la conduită, trebuie să conţină o notă apreciativă "aşa e bine”, "aşa e corect", "aşa nu e corect" şi o notă imperativă: "aşa trebuie să te comporţi”, "aşa nu trebuie să te comporţi". Regulile impuse verbal sau material de către adult constituie, înainte de a fi interiorizate, obligaţii categorice, îndeplinesc valoarea unor necesităţi virtuale.

Atmosfera afectiva din familie are o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii psihice in mica copilarie. In primii ani de viata copilul raspunde la tot ce se intampla in jur prin reactii emotive care vor determina directionarea activitatii si atitudinilor de mai tarziu. Nazuintele copilului se formeaza in mica copilarie prin exemplul celor din jur. In familie copilul invata limbajul si comportamentul social, isi formeaza aspiratii si idealuri, convingeri si aptitudini, sentimente, trasaturi de vointa si caracter. Intotdeauna ambianta, climatul din familie influenteaza, in raport cu natura sa, personalitatea copilului. Marele pedagog John Locke, convins de puterea exemlului in familie, afirma: "Nu trebuie sa faceti in fata copilului nimic din ceea ce nu vreti sa imite."

Zestrea de echilibru relaţional şi adaptativ pe care copilul o moşteneşte din tiparul reprezentat de familia sa este cea mai sigură investiţie pe terenul viitoarei lui personalităţi asigurându-i detenta realizării de sine şi a succesului în general. Din contră, dacă este crescut într-un climat tensionat, conflictual, instabil, copilul se poate inhiba ba chiar se poate maturiza afectiv şi conjunctiv. Urmarea este, fie o puternică motivaţie prosocială de evitare a tot ce se aseamănă cu cele trăite acasă, fie într-o motivaţie antisocială ca expresie a nevoii de pedepsire a celor din jur, de răzbunare permanentă, de ură, rezultat al frustrărilor afective acumulate în primii ani de viaţă.

Încă de când copilul formulează primele propoziţii simte nevoia să transmită părinţilor "evenimentele" din viaţa sa. Dacă părintele va fi mereu ocupat, neatent, obosit, neavând dispoziţia sufletească nici timpul necesar să îl asculte pe copil, firul comunicării se rupe iar copilul se va simţi neglijat, respins în aşteptările sale. Va căuta răspunsuri în altă parte sau nu va mai căuta deloc. Numai fiind aproape de sufletul copilului, pătrunzând în gând şi luând parte la preocupările acestuia, părintele devine confidentul, sfătuitorul, punctul de rezistenţă şi încredere al copilului sporind şansele unei iubiri reciproce şi unui respect necondiţionat.

Iubirea unui părinte, adesea în exces şi inexplicabilă nu poate justifica erorile de comportament şi de atitudine în raport cu copilul, mai ales că ele decurg din impasul relaţiilor părinte-copil, părinte cu el însuşi, părinte cu partenerul de viaţă. Daca intr-o familie se cultiva nesabuit dorintele, pretentiile copilului, dar se neglijeaza dezvoltarea initiativei, implicarii personale in activitate, echilibrul, apar grave disfunctionalitati in relatiile copiilor cu cei din jurul sau, instalandu-se unele trasaturi de caracter, precum: egoism, lipsa de sensibilitate si atentie fata de altii.
Rolul parintelui in existenta copilului este fundamental, dar numai in masura in care el gaseste forta si secretul de a lansa pe traiectoria vietii un individ rezistent, puternic, adaptabil, echilibrat, bun si, prin aceasta, predispus la o anume fericire.
Parintele nu are dreptul si nu poate sa se substituie copilului sau, pe care trebuie sa-l perceapa de la bun inceput ca pe o fiinta autonoma, rolul sau fiind acela de a-i facilita, stimula si consolida manifestarea autonomiei si eficientei sale umane.
Se spune că "profesia" de părinte este una din cele mai vechi profesii care se practică de către toţi membrii comunităţii, însă puţini sunt cei care se străduiesc s-o înveţe sistematic, să-şi pună probleme şi să încerce să le rezolve la nivelul perioadei actuale.

Pentru o buna educatie a copilului este necesara conlucrarea familiei cu gradinita, iar apoi cu scoala.Unitatea de acţiune a celor doi factori (grădiniţă – familie) în opera de formare pentru viaţă a copilului este condiţionată de unitatea de vederi, de un mod comun de lucru şi de o bună cunoaştere reciprocă.

Premisa de la care trebuie să pornească această colaborare este unitatea, comunicarea, continuitatea şi competenţa în munca educativă. O cunoaştere suficientă a ambelor părţi este dată de o apropiere cu dublu sens familie-grădiniţă, grădiniţă-familie, apropiere care să corespundă interesului celor două instituţii: educaţia timpurie pentru viaţă a copiilor.

Stabilirea unui program comun de educatie in gradinita si in familie, fixarea unor sarcini ale educatiei in familie care sa susutina, sa intareasca si sa intregeasca munca educativa din gradinita sunt conditii de asigurare a unei unitati de vederi a gradinitei si familiei.

Trebuie retinut ca: faptele de astăzi ale copiilor reprezintă o prefigurare certă a celor de mâine; deprinderile şi convingerile "creionate" acum constituie baza modului de acţiune în viitor; atitudinile şi comportamentele adulţilor cu care vin în contact (îndeosebi ale părinţilor) vor fi primele modele copiate cu fidelitate de către copii.

Prin pregătirea şi educarea copilului pentru viaţă, facem posibil ca orizontul specific de năzuinţe să devină cotidian posibil.
Referinte:
1. Stoica M. “Pedagogie pentru definitivat, gradul al II-lea, gradul I, perfecţionare şi studenţi”, Ed. Gheorghe Carţu Alexandru, Craiova, 1997;
2. "Învăţămantul preşcolar în mileniul III", Ed, Reprograph, Craiova, 2003
3. Revista învăţămantului preşcolar, Nr. 3-4/1994
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: famile, educatie, moral-civica



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 20 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :