Motto:
"A forma personalitatea spirituală a elevului înseamnă a-l deprinde să urmărească sinteze mai vaste în cugetarea lui,să vadă dincolo de impresia momentului,să înţeleagă sensul totului şi să se înglobeze în acest tot la locul cuvenit."
Petre Andrei

Educaţia moral civică urmăreşte iniţierea copilului,viitor cetăţean,în practicarea unui comportament activ, capabil de toleranţă şi responsabil faţă de sine şi de ceilalţi, conştient de drepturi şi datorii, liber şi deschis spre alte culturi.

Idealul educaţiei moral civice urmăreşte:

* modelul de personalitate al elevului formulat de societate, realizabil prin educaţie şcolară;
* generali zarea ideilor, concepţiilor, aşteptărilor factorilor sociali(familie-comunitate);
* orientarea elevului;
* sensul axiologic,nivelul perfecţiunii umane în raportul comunitate – elev;
* relaţia comunitate-copil;
* finalizarea scopurilor în comportamente variate,echilibrate;

Mulţi didacticieni nu recunosc caracteristica educaţionala a procesului de învaţământ. Dar instruirea nu este pe deplin realizată,dacă nu se face apel şi la alte dimensiuni ale dezvoltării personalităţii elevului,atât ca procese psihice antrenate cât şi ca domenii valorice cuprinse în conţinutul învăţământului, fiind dezvoltate de educaţie estetică, morală etc. Prin procesul educativ se însuşesc cunoştinţe, deprinderi, cu efecte şi asupra proceselor noncognitive, dar reglatoare, ale cunoaşterii, afectivităţii, motivaţiei, voinţei, atenţiei. (prin concursuri, serbări, excursii, vizite)

Prin corelarea obiectivelor cognitive, afectiv-atitudinale ÅŸi psihomotorice, prin
conţinuturile selecţionate şi vehiculate, prin relaţia elev-comunitate se ating şi "valenţe educative" generale ale laturilor educaţiei (morale, estetice ).
Se sporeşte calitatea mediului de influenţare prin oferire de modele, situaţii, metode, criterii, relaţii care să contribuie la dezvoltarea personalităţii în timp,la îmbogăţirea cu noi dimensiuni, conduite, atitudini, convingeri, aptitudini fizice afective intelectuale morale, sociale.

Educaţia nu "se subînţelege" nu se realizează de la sine,implicit prin predare ci prin climatul psihosocial şi prin aprecierea rezultatelor învăţării.

Echilibrarea formativului cu educativul este o cerinţă actuală de pregătire a elevului şi conform particularităţilor individuale, având în vedere dimensiunile integrării sociale,ale educaţiei permanente, ale afirmării personalităţii elevului.
De aici intensa preocupare de reevaluare a relaţiei şcoală – familie - comunitate, prin acţiuni "pur" educative şi legate de alte educaţii: morală, spirituală, axiologică, estetică, fizică, tehnologică, intelectuală.

Astfel elevii se autoinstruiesc prin exemple de conduită moral civică iar obiectivele duc la:
• formarea unei atitudini deschise, conştiente,raţionale,obiective;
• formarea capacităţii de autocunoaştere;
• formarea trăsăturilor de voinţă;
• formarea deprinderilor, obişnuinţelor, competenţelor de muncă intelectuală;
• formarea deprinderilor de cercetare, abordare critică a problemelor;
• formarea stilului propriu de muncă;
• dezvoltarea trăirilor intelectuale implicate - satifacţii;
• formarea deprinderilor, atitudinilor de cooperare în documentare, dezbateri, interpretări;
• formarea deprinderilor de respectare a normelor de conduită moral civică;

Realizarea unor astfel de obiective solicită învăţătorilor profesionalism în a selecta şi organiza tipuri de activităţi în funcţie de particularităţile psihosociale ale copiilor dar şi în a crea un context afectiv plăcut, diferit de cel al lecţiilor, participativ şi stimulativ pentru copii-un astfel de climat stimulând afirmarea disponibilităţilor, individualităţii copilului. Modelul civic al copiilor este învăţătorul. El exersează la copii formarea unor judecăţi de valoare prin care aceştia să-şi evalueze experienţa de viaţă, să-şi educe voinţa şi discernământul moral-civic, pornind de la concret, intuitiv, situaţii de viaţă cotidiană, documente, fotografii, texte special alese diapozitive,activităţi de joc, răspunsul la chestionar,interpretarea lecturilor

Este importantă ideea că pentru săvârşirea faptei morale este necesară cunoaşterea, căci nimeni nu poate nega că răul provine adesea din ignoranţă, că din necunoaştere se poate greşi enorm. Latinii spuneau: "Văd binele, mă apropii de el, dar aleg răul pentru că nu pot să rezist tentaţiilor".

Copilul învaţă morala ca pe un ansamblu de reguli transcendente, cu atât mai sacre cu cât le înţelege mai puţin–trebuie să fie onest, politicos etc. pentru că "aşa e bine", "trebuie că trebuie". Se poate vorbi, apoi, de o relativizare a valorilor morale în funcţie de consecinţele faptelor sale – este o fapta bună aceea care îi aduce un câştig, care are consecinţe bune şi rea, aceea care dăunează. Vine însă un moment în care copilul trebuie să facă propriile alegeri, şi să separe singur binele de rău,să decidă pentru el însuşi.

Măsurile adoptate pentru remedierea actelor de indisciplină pot avea caracter negativ, aşa cum în majoritatea cazurilor se obişnuieşte, dar pot şi trebuie să fie şi pozitive. Din categoria celor din urmă cităm: convingerea prin discuţii, explicaţii, sfaturi, îndrumări, toate realizate cu vorbă bună, pe un ton calm. Astfel, copiilor le-am dat îndemnuri scurte, chiar în momentele când săvârşeau acte de indisciplină, spre exemplu: "Nu ieşim nealiniaţi ! Nu ieşim din clasă până când nu faceţi linişte deplină! Rămâne ultimul cine se înghesuie! Acum ascultăm! Poziţie corecta în bancă! Spune tu în continuare!"

Am obţinut rezultate remarcabile prin iniţierea următoarelor acţiuni: "Clasa noastră este cea mai disciplinată", "Să vedem cine este cel mai cuminte în această oră/sau zi/,la această activitate", "Oriunde ne aflăm să ne comportăm în aşa fel încât să placă tuturor", "Să nu-i lăsăm pe colegii noştri să facă lucruri rele".

Locul familiei şi al relaţiilor de familie, al atmosferei şi regulilor, stilului şi caracteristicilor familiei capătă o noua pregnanţă. Şcoala creează copilului condiţii directe şi indirecte de a intui existenţa altor tipuri de familie decât a sa şi de a face comparaţii. Copilul confruntă şi conştientizează din nou influenţele sale familiale. Din acest punct de vedere, există rezonanţe comportamentale şi afective pe care le creează familia în personalitatea copilului.

Metodele de educaţie morală pot conduce la reacţii negative de respingere a moralei deoarece sunt prost concepute şi inoportun concretizate. Familia trebuie sa fie conştientă de posibilităţile dar şi de limitele lor: supravegherea nu implică doar o componentă constatativă, ci şi una atitudinală de aceea nu trebuie să intre în conflict cu libertatea şi demnitatea elevului; exemplul obişnuit în viaţa, accesibil elevilor mai mici,care le oferă prilejul formării reprezentărilor morale şi al însuşirii primelor idei morale;aprecierea şi sancţionarea pozitivă şi negativă aplicate prin procedee ca:lauda,aprobarea prin mimică, pantomimă,gesturi, încurajatoare,exprimarea recunoştinţei, recompensa dar şi somaţia, admonestarea, mustrarea, pedeapsa. Mulţi părinţi greşesc aplicând pedeapsa fără discernământ, neştiind dacă ea este înţeleasă şi copilul e conştient de gravitatea faptei sale.

Esenţiale pentru educaţia morală rămân exemplul moral, care implică actul moral şi exemplul moral al părintelui şi educatorului.

Atitudinea caldă din relaţiile părinţi-copii are efecte pozitive,concretizate prin control lejer sau, intensiv. Aceşti părinţi urmăresc dependenţa copiilor de ei. În consecinţă, copiii din aceste familii sunt mai puţin prietenoşi şi creativi,mai puţin autonomi, cu dificultăţi mai mari de maturizare. Părinţii ostili, cu autoritate,creează la copii un conformism uşor agresiv, ce nu poate fi exprimat. Deoarece în fondul lor interior aceşti copii nu admit ostilitatea şi o condamnă, adeseori trăiesc sentimente de culpabilitate şi revoltă de sine şi de aici incidenţa, încrederea lor redusă, uneori tendinţe de autodepresie, dificultăţi în relaţiile cu colegii, teamă de adulţi, timidităţi, nefericire.

Cele mai bune situaţii sunt ale familiilor cu atitudine clară, caldă, care acordă atenţie autonomiei copilului şi exercită un control echilibrat asupra acestuia. Copiii acceptaţi şi care se bucură de căldură în familie manifestă, în genere, estimaţie înaltă faţă de sine, au încredere, primesc responsabilităţi cu autoconştiinţa realizării lor .

În perioada şcolară mică se conturează atitudinea faţă de părinţi. În genere, copii sunt mai critici faţă de mamă, raportată la o imagine ideală, în timp ce faţă de tată, exigenţele sunt mai puţin severe. Bineînţeles, dacă părinţii sunt ambii acasă, dar nu se înţeleg, efectul este mai grav-conduitele copiilor se încarcă de nevrotism şi stări supratensionale, depresie.

Şcoala şi comunitatea trebuie să-l susţină deliberat pe elev, să-l conştientizeze, să-l iniţieze,să-i ofere condiţii şi modele, să-l evalueze continuu, să-i coordoneze procesul de interiorizare a valorilor moral civice.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: ideal, educare, moral-civica, familie, copii

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---