" Copilul care se naşte nu intră într-o ambianţă naturală, el intră în civilizaţie ".
M. Montessori

Învăţământul preşcolar şi cel primar reprezintă primele trepte ale sistemului de învăţământ din ţara noastră.

Structura sistemului de învăţământ este determinată de nivelul de organizare a societăţii, de gradul de dezvoltare a ştiinţei şi tehnologiei, dar mai ales de politica statului. Această structură determină nivelul de dezvoltare a şcolii şi posibilităţile de instruire şi de educare de care dispune statul.

Educaţia morală este o latură a educaţiei care are în vedere formarea copilului / tânărului în concordanţă cu valorile, principiile, normele şi regulile sociale care reglează relaţiile dintre oameni.


Realizarea educaţiei morale este influenţată de cei din jur, de semnificaţiile acordate de societate valorilor morale precum şi de adaptarea fiecărui om la normele la normele morale ale societăţii.

În acelaşi timp, educaţia morală presupune un proces de transformare a propriei individualităţi, conform unor valori, norme, principii morale dictate de conştiinţă şi personalitatea fiecăruia care-i ghidează relaţiile cu sine şi cu ceilalţi.

Educaţia morală urmăreşte formarea unei conştiinţe morale,a unei conduite - comportament moral şi să dezvolte calităţi şi însuşiri cum sunt:cinstea, onestitatea,modestia, omenia, principialitatea, solidaritatea, respectul faţă de ceilalţi, demnitatea, respingerea minciuni, a nedreptăţii etc., pentru că pe bază lor să se poată integra şi să poată crea o viaţă socială sănătoasă.În general, prin această educaţie se urmăreşte formarea individului pentru a face şi a promova binele, în vederea întăririi vieţii sociale şi prin aceasta şi a echilibrului său interior, care ia naştere prin respectarea cotidiană a normelor şi principiilor morale.

Principalele instituţii sociale care se implică în educaţia morală sunt: familia, şcoala, comunitatea ( etnică, naţională, internaţională ), Biserica, instituţiile cultural-educative ( biblioteci, muzee, Casa de cultură, teatre, cinematografe ) şi mass-media.

Educaţia morală este complementară cu educaţia religioasă şi educaţia civică / cetăţenească- fiecare dintre aceste dimensiuni educative. Educaţia civică îi familiarizează pe copii / elevi cu valorile statului de drept, cu drepturile copilului / omului într-o societate democratică, urmărind dezvoltarea sentimentelor patriotice, a răspunderilor şi comportamentelor specifice cetăţeanului.

Educaţia civică urmăreşte, în esenţă, cultivarea unor raporturi corecte între stat, organele şi instituţiile sale şi individ, între indivizi ca cetăţeni într-o societate bazată pe legi şi reglementări, pe norme şi reguli care asigură convienţuirea, liniştea şi eficienţa tuturor activităţilor ce se desfăşoară, pentru ca fiecare individ şi societate în ansamblu să poată exista şi să se dezvolte.

Formarea comportamentului social, a deprinderilor de interrelaţionare, pe fondul dezvoltării unor trăsături de personalitate şi al achiziţiei unui bagaj de cunoştinţe privind spaţiul socio-cultural naţional şi local sunt preocupări explicite în cadrul activităţilor de educaţie pentru societate, dar şi implicite prin asumarea finalităţilor mai sus amintite în fiecare din activităţile celorlalte arii curriculare.

Formarea comportamentului moral-civic integrează elemente privind educaţia pentru comportamentul democratic.

Aceasta implică conştientizarea de către copii a propriilor drepturi şi responsabilităţi în relaţia cu ceilalţi, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi cooperare, dar şi înţelegerea semnificaţiei unor concepte precum: libertate, îndependenţă, autonomie, încredere, toleranţă, altruism şi altele.

Grădiniţa îi oferă copilului spaţiul de reflectare a sinelui, de prezentare a sa ca individualitate şi de conturare a aprecierii de sine, iar activitatea din grădiniţă privind cunoaşterea mediului socio-cultural local şi naţional pot contribui la completarea imaginii de sine din perspectiva istorică- trecutul meu, geografică- mediul în care trăiesc, psihologică- nevoile şi dorinţele mele, ce mă diferenţiază şi apropie de ceilalţi; sociologică- care este locul meu în societate; antropologică - care sunt normele culturale la care mă supun.

Prin intrarea în grădiniţă, copilul este mutat pentru o mare parte a timpului într-un mediu fizic, social şi cultural nou şi îşi restructurează o parte a relaţiilor cu mediul familial. Se integrează într-un grup mare de egali, este îndrumat şi supravegheat de o educatoare care se ocupă de toţi ceilalţi copii,are un program bogat, dar organizat şi dirijat în mare parte. Iese de sub influenţa părinţilor şi i se cere multă autonomie.

Copiii sub trei ani sunt sensibili la frustrare, la schimbări, îşi pot pierde uşor echilibrul afectiv. Abia spre patru ani se constituie simpatii şi antipatii mai durabile între copii, care se înţeleg mai bine unii cu alţii. Cu vârsta, posibilităţile de cooperare ale copiilor cresc.

În cadrul activităţii " Educaţie pentru societate ", urmăreşte iniţierea copilului , viitor cetăţean, în practicarea unui comportament activ, responsabil, capabil de toleranţă şi respect faţă de sine şi de ceilalţi, conştient de drepturile şi datorii, liber şi deschis spre alte culturi.

Educaţia îi permite copilului să-şi croiască propria personalitate, să cunoască istoria poporului nostru, cultivarea sentimentelor de stimă şi respect faţă de cei care şi-au jertfit viaţa pentru libertate şi independenţă naţională.

Copiii sunt viitorul omenirii. De felul în care ne creştem şi educăm urmaşii depinde lumea de mâine. Poate fi o lume a progresului, a concordiei sau o lume măcinată de conflicte, de ură şi distrugeri. Trăim într-un prezent în care grija pentru educaţie şi pentru copii este o soluţie a polarizării eforturilor şi un prilej de conlucrare la nivel naţional şi internaţional. Devine tot mai necesar să se identifice soluţii pentru ca toţii copiii să aibă acces la educaţie şi să participe la viaţa socilă, să se integreze în societate şi să fie cât mai adaptaţi. Acesta este un drept al tuturor copiilor, dar şi o obligaţie a tuturor adulţilor.

Implicarea părinţilor ca parteneri în activităţile de dezvoltare a copilului, informarea şi educarea lor în spiritul unor atitudini parentale responsabile, facilitarea comunicării intra-extrafamiliale în favoarea copilului, schimbarea atitudinilor faţă de instituţia de educaţie şi dezvoltarea unor practici educative efective şi eficiente sunt câteva coordonate ale ( evaluării ) impactului asupra acestor beneficiari primari.

Educaţia moral-civică trebuie să pornească de la universul de viaţă al copilului şi al mediului din care provine, de la fapte şi situaţii concrete de viaţă, cunoscute de copii sau prezentate de educatoare, totdeauna însă accesibile înţelegerii lor.

Deci, prin introducerea educaţiei moral-civice în învăţământul preşcolar se urmăreşte să-i facem pe copii să deosebească binele de rău, să sţie ce se cuvine şi ce nu se cuvine să facă, să fie toleranţi, atât cu ei cât şi cu cei din jur.De la simple cunoştinţe şi fapte de viaţă să-i determinăm pe copii, să aibă atitudini personale participative, să-i învăţăm că nu pot să trăiască singuri ci numai împreună cu ceilalţi.

" Educaţia nu îl creează pe om, ea îl ajută să se creeze ". Debesse
_{Referinte
Elena Joiţa, V. Ilie, M. Vlad, E. Frăsineanu- Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, Craiova, 2003;
Adina Glava, Cătălin Glava- Introducere în pedagogia preşcolară, Editura Dacia Educaţional, Cluj-Napoca, 2002;
Alexandra Mateiaş- Pedagogie pentru învăţământul preşcolar, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 2003.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: rol, educatie, moral-civica, invatamant, romania

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 20 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---