Întregul proces de comunicare al unei persoane adulte reprezintă un cumul de numeroşi factori precum personalitatea individului, experienţa sa de viaţă, maturitatea emoţională, capacitatea de a înţelege ceea ce trăieşte, sistemul său de valori şi modalitatea în care comunică. De aceea, era şi este în continuare cât se poate de relevantă şi importanţă întrebarea favorită a lui Sigmund Freud: „Ce a făcut mama ta de ai ajuns să te comporţi astfel?" Aceasta presupune că mama ta sau tatăl tău te-au făcut să fii aşa cum eşti astăzi.

Felul în care comunici astăzi a fost influenţat de căminul în care ai crescut. Crescând, ai studiat cu atenţie cum îşi vorb esc si cum îşi răspund membrii familiei unii altora. Şi ceea ce ai văzut în cămin a devenit pentru tine modelul pentru cum vorbesc, cum ascultă şi cum răspund oamenii. Mai ales în perioada copilăriei şi a adolescenţei, creierul omului funcţionează ca un burete care absoarbe absolut orice informaţie. Iar prin informaţie se înţelege orice fel de gesturi, evenimente, observare a reacţiilor celor din jur, a felului în care ei comunică şi îşi manifestă sentimentele etc. Tot în perioada copilăriei s-au format şi deprinderile pozitive, precum respectul, bucuria şi sinceritatea în a cere ceea ce doreşti - aceasta dacă ai fost destul de norocos să ai asemenea modele de comportament. Deprinderile distructive, precum ostilitatea, citirea gândurilor celorlalţi, tăcerea sau vorbirea pe un ton ridicat au fost, de asemenea, în mare măsură, învăţate în copilărie.

Studiind asemenea modele, omul începe să încerce diferite metode pentru a obţine ceea ce vrea şi, în cele din urmă, rămâne la modelele pe care le-a găsit a fi cele mai eficiente. Toate aceste deprinderi omul le poartă cu el oriunde se află şi cu oricine se află, mai ales în cazul căsniciei.. Nu toate deprinderile noastre de vorbire sunt învăţate de la părinţi. între cinci şi cincisprezece ani, copilul petrece foarte mult timp cu prieteni de acelaşi sex, învăţând să converseze la fel ca ei. Băieţii şi fetele au stiluri diferite de comunicare şi aceste diferenţe vor fi consolidate prin influenţa condiţiilor sociale. Bărbaţii şi femeile au trecut prin experienţe diferite, acumulate încă de când s-au născut. Unui băieţel i se vorbeşte altfel decât unei fetiţe şi este tratat altfel decât o fetiţă. Pe măsură ce ei cresc, aceste deprinderi se consolidează şi fiecare dintre ei va aduce cu sine, în căsnicie, aşteptări diferite cu privire la locul pe care îl deţine conversaţia în cadrul relaţiei lor. Fiecare va tinde să asculte în mod diferit, să discute despre subiecte diferite, să rezolve problemele în mod diferit, să aibă nevoi intime diferite şi să caute apropierea în maniere diferite.

Majoritatea oamenilor nu realizează faptul că un anumit comportament al său este nelalocul lui, nepricepând de ce este tratat cu ostilitatea din partea unor persoane care nu aprobă un temperament puţin agresiv, de exemplu. De multe ori nici măcar nu este vina acelei persoane agresive că are un astfel de temperament. El este moştenit în majoritatea cazurilor, iar dacă nu este moştenit, este dobândit treptat, prin convieţuirea cu un astfel de părinte agresiv. Poate că te gândeşti că deprinderile tale de comunicare sunt corecte şi că ele reprezintă singura cale de a comunica. La urma urmei, aşa ai învăţat în copilărie. Cu toate acestea, deprinderile tale de comunicare pot intra în conflict deschis cu cele ale partenerului tău de viaţă. Poate că familia ta rezolva diferenţele de opinie printr-o discuţie liniştită. Dar poate că în familia soţului tău sau a soţiei tale ele au fost discutate pe un ton foarte ridicat.

John Dewey afirma la un moment dat că „ Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor pe care le au in comun, iar comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa deţină in comun aceste lucruri. Comunicarea e un mod de a exista al comunităţii.” Comunicarea interpersonală presupune sondarea lumii noastre interioare. Ea poate îmbrăca forma directa sau indirecta si urmăreşte obiective multiple si complexe precum persuadarea interlocutorului, recunoaşterea valorii personale, satisfacerea nevoilor afective, de control, de dominaţie, crearea si întreţinerea legăturilor umane. Majoritatea acestor relaţii interpersonale le avem cu partenerul nostru de viaţă, cu persoana iubită.

Există dictonul conform căruia bărbaţii vin de pe Marte, iar femeile vin de pe Venus. El se referă bineînţeles la faptul că bărbaţii sunt foarte diferiţi de femei din punct de vedere al gândirii şi al modului în care fiecare percep unele lucruri. Un alt aspect pe care îl mai înglobează această afirmaţie este acela că modul de comunicare al bărbaţilor este diferit faţă de cel al femeilor, ei nu prea reuşind să se înţeleagă din cauza acestui limbaj diferit pe care fiecare îl are. Probabil că din această cauza toţi bărbaţii sunt de aceeaşi părere, şi anume că nu pot înţelege aproape niciodată femeile.

Potrivit părerii specialiştilor, băieţii şi fetele se socializează în mod diferit. Băieţii se joacă cel mai adesea în grupuri mari, de obicei „pe afară”. Studiile făcute arată că băieţii nu sunt la fel de vorbăreţi ca fetele şi că, atunci când aceştia se adună, există mai puţină conversaţie şi mai multă acţiune. Un nou-venit este uşor admis într-un grup de băieţi, dar, o dată intrat, el trebuie să lupte pentru poziţia şi pentru statutul din cadrul grupului. Toate aceste jocuri gravitează în jurului unui singur element, acela de a dovedi celorlalţi dar şi lui înşişi, că el este cel mai bun. Aceste comportament poate fi observat în fiecare grup de masculi, fie că este vorba de oameni, fie că este vorba de animale. Orice biat doreşte să dobândească supremaţia grupului, se fie el cel care conduce şi dirijează grupul.

Fetiţele se joacă, cel mai adesea, câte două. Pe măsură ce cresc, viaţa lor se concentrează, în mare parte, în jurul „celei mai bune prietene" sau al unui grup de „cele mai bune prietene". Aceste relaţii de „cele mai bune prietene" se clădesc şi se năruie în funcţie de ceea ce discută fetele. Ceea ce este important pentru fete este experienţa împărtăşirii. Ele se joacă rareori în grup, dar, dacă li se alătură o nou-venită, până când nu apare vreo divergenţă, aceasta este tratată la fel ca celelalte. Fetele preferă jocurile de cooperare, iar atunci când se întâmplă altfel, este posibil ca prietenia să se destrame. Jocurile fetelor sunt mai pasive, nu necesită multă forţă şi rezistenţă fizică, aşa cum este în cazul băieţilor. Ele se preocupă mai mult să se joace într-un cadru liniştit, prefăcându-se că sunt mame sau că socializează la o ceaşcă de ceai împreună cu păpuşile sau cu prietenele lor.

Sursa Imaginii - petitlafitte.com

---

Tag-uri: copilarie, caracter

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---