FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 814
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Formarea convingerilor, sentimentelor si a atitudinilor prin educatia morala

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Formarea convingerilor, sentimentelor si a atitudinilor prin educatia morala

 Q:   Intreaba despre Formarea convingerilor, sentimentelor si a atitudinilor prin educatia morala       
Educaţia moral-civică reprezintă o componentă fundamentală a laturilor educaţiei, alături de educaţia intelectuală, estetică, fizică şi profesională, aşa cum le clasificase pedagogul francez René Hubert.

Educaţia morală reprezintă o componentă fundamentală a educaţiei, care studiază procesul de pregătire al copilului pentru a-şi însuşi normele morale, a-şi forma convingerile, sentimentele si atitudinile, conştiinţa morală.

Educaţia civică constituie un sistem de măsuri si de influenţe pentru formarea unui bun cetăţean. La începutul secolului XX se studia în şcoli instrucţiunea civică , materie de învăţământ predată în şcoli, căreia i se adaugă “ educaţia cetăţenească”, pregătire pentru cultivarea relaţiilor de justiţie si de echitate între oameni şi în societate. Punctul forte al acestei teorii îl constituie pregătirea tinerilor pentru viaţa în societate, pentru o colaborare care să asigure o moralizare a ei.(Foerster). O bună educaţie cetăţenească a tineretului, asigură o viaţă de pace, de democraţie si prosperitate socială.

Din fuziunea celor două rezultă educaţia moral – cetăţenească (civică) necesară fiecărui individ al societăţii.

Ideea educaţiei civice a apărut în mintea adulţilor atunci când aceştia au simţit nevoia să transmită urmaşilor experienţa dobândită, cu scopul de a –i forma pentru viaţă , ca buni cetăţeni. Poposind în legendă îl întâlnim pe Orfeu , eroul ce a fost un educator original , ce a reuşit prin farmecul cântecelor sale să înduioşeze sufletele oamenilor.

În centrul educaţiei la greci se afla ideea perfecţiunii persoanei umane – Homer exprima cuvintele lui Hector “să fiu primul între ai mei şi înaintea tuturor să mă disting”, “meşter la vorbă si vrednic la fapte”.

Educaţia moral-civică avea ca scop formarea unor trăsături de caracter ca: stăpânirea de sine, cumpătarea, respectul pentru dreptate si lege si venerarea divinităţii. Educaţia se realiza în familie şi în şcoală. Abia la douăzeci de ani, tinerii erau consideraţi cetăţeni şi primeau drepturi politice. Socrate arăta virtutea se învaţă şi e cea mai de preţ învăţătură. Ca să faci binele trebuie să ştii ce e binele, ca să fii drept, modest , curajos, trebuie să ştii ce sunt dreptatea, modestia, curajul.

Pentru Aristotel, educaţia morală , pentru virtute înseamnă pregătirea omului pentru o conduită raţională. Educaţia civică însemna la Aristotel pregătirea tânărului pentru a fi un om cu judecată, a gândi înainte de a acţiona, a lucra cu prudenţă , a fi înţelept. Susţinea de asemenea ca educaţia să se facă prin deprinderi.

Statul roman a dat lumii un model de cetăţean, pe “adevăratul bărbat roman”. Viaţa acestui popor s-a desfăşurat pe disciplină şi ordine strictă , statul roman şi-a asigurat dominaţia militară. Se urmărea formarea tânărului prin respectul faţă de legi.

Seneca a dat maximele “nu pentru şcoală învăţăm, ci pentru viaţă” , “lung e drumul prin reguli, dar scurt si eficace prin exemple”. “Educaţia civică, educaţia pentru viaţă trebuie să înceapă cu prima copilărie”, susţinea Quintilian, pentru că la această vârstă se pot contura mai bine impresiile.
Evoluând, societatea apar educaţia şi cultura cavalerească . Cavalerul trebuia să fie un model de om înzestrat cu calităţi fizice, morale si estetice pentru a fi capabil să-şi apere feuda. Fetele erau pregătite în mănăstiri, unde primeau o educaţie religioasă casnică.

În popor, ideile şi învăţăturile morale şi civice se transmiteau de la o generaţie la alta prin tradiţii şi producţii folclorice. Literatura populară didactică a avut un rol important formativ. Prin tradiţii şi obiceiuri se transmiteau reguli după care erau pregătiţi copii pentru viaţă: cum să se poarte, cum să muncească, cum să petreacă: proverbe, poveşti, cântece. Scrieri populare ca :”Varlaam, Ioasaf” , “Esopia” au circulat prin întreaga Europă , ele cuprind îndrumări cu caracter pedagogic referitoare la educaţie şi instrucţie. În folclorul nostru, copiii întâlneau tipuri de oameni daţi ca model pentru virtuţiile lor: fata moşului, Făt-Frumos, etc.

Din hrisoavele vremii se desprind idei despre felul cum era concepută educaţia ca o “întărire a sufletului” prin intermediul căreia se punea în lumină “ceea ce este vrednic în om”. Vorbind despre părinţi, fiii domnitorilor se adresau cu formulele : “părintele nostru preascump şi sfânt”, ei fiind educaţi în spiritul iubirii faţă de părinţi, în spiritul omeniei, ospitalităţii, tenacităţii.


Dacă Aristotel concepea educaţia ca pe un proces de cioplire a fiinţei umane, Plutarh ca pe un proces de modelare , Comenius ca pe o acţiune de grădinar, Rousseau ca pe o simplă asistare a copilului fără a se interveni, iar Dimitrie Cantemir pe gândirea şi înţelepciunea prin cunoaşterea de sine şi exemplu, Gh. Şincai sublinia ideea de a forma din copii buni fii ai patriei, iar Spiru Haret milita pentru rolul educativ al şcolii, pentru o educaţie patriotică, realizată prin serbări şcolare.

În şcoala primară educaţia civică se predă într-o oră pe săptămână, la clasa a III-a si a IV-a , urmărindu-se la această vârstă iniţierea copilului , viitor cetăţean , într-un comportament conştient, responsabil capabil de înţelegere, toleranţă , respect, curaj de răspundere pentru propriile fapte , de a acţiona conştient faţă de drepturi, dar şi de îndatoriri .
În acest fel, educaţia civică conduce nu la o supraîncărcare a elevilor, ci la conştientizarea rostului educaţiei , instruirii şi normelor morale în pregătirea pentru viaţă.
Prin esenţa sa omul este o fiinţă socială.

Existenţa sa nu este posibilă decât într-un mediu social , rezultat al convieţuirii cu ceilalţi în procesul practicii sociale. Societatea şi omul formează o unitate indisolubilă, fiecare păstrându-şi o relativă autonomie, socialul este generat de relaţiile închegate între membrii săi; odată apărut el nu desfiinţează sau anihilează personalitatea acestora : “nu numai indivizii umani ca atare, dar şi omenirea, specia umană este socială, în înţelesul că s-a născut, s-a format şi se dezvoltă până azi exclusiv în forme colective de viaţă”. (T. Herseni)
Pentru copil , în momentul naşterii, socialul reprezintă un dat, ceva preexistent în care urmează să se integreze, să-şi dezvolte personalitatea.

M. Florian afirmă că “toate procesele individuale se desfăşoară în condiţii sociale şi toate procesele sociale există numai în şi prin conştiinţele individuale”. Acest social nu reprezintă ceva abstract, o totalitate indefinită, ci se prezintă sub forma unor colectivităţi, având o structură şi funcţii, care nu se reduc la indivizii din care sunt constituite (familie, grupuri sociale, popor).

Numai inserat în asemenea colectivităţi, copilul se poate dezvolta normal , ca fiinţă umană , datorită efectului socializator al acestora.

O existenţă solitară este de neînchipuit, în afara colectivităţii, fiinţarea însăşi fiind o imposibilitate.

Pe plan psihologic trebuinţa de comunitate se exprimă prin sentimentul apartenenţei, acea vibraţie interioară care-l face pe om să se simtă ataşat de alte fiinţe umane .

Satisfacerea acestei trebuinţe este posibilă numai în cadrul unor colectivităţi umane , organizate şi structurate ierarhic, în interiorul cărora funcţionează o reţea complexă de relaţii interpersonale. Se manifestă de la cea mai fragedă vârstă, e una din trebuinţele primare şi fundamentale ale omului. Cadrul iniţial în care se manifestă este grupul familial căruia i se adaugă pe parcurs grpurile spontane şi educaţionale . Fiecare se află în compania celorlalţi, interacţiunile dintre ei fiind adevărate supape prin intermediul cărora, descărcându-se tensiunile interne ale trebuinţei, copilul trăieşte bucuria apartenenţei sale la grup. Acest sentiment e în fond , liantul care menţine şi intensifică relaţiile dintre membrii colectivului , conferindu-i acestuia o dimensiune socială, cu rol coercitiv, intrinsec asupra lor.
Cu rol socializator şi individualizator, familia se constituie în important factor educaţional, cu efecte semnificative în procesul de formare dezvoltare a personalităţii copilului.

Familia e o formă primară de comunitate umană, membrii săi sunt legaţi prin consangvinitate şi înrudire , în cadrul unui sistem de relaţii natural-biologice, economice, sociale şi afective.

Apreciat adesea drept mediu educaţional nucleu societal , familia este un “grup natural şi necesar”, o reţea de relaţii psihosociale , cu o importanţă hotărâtoare pentru evoluţia copilului.

Societatea , prin intermediul familiei , transmite copilului un patrimoniu cultural. Copilul se “inculturează, preluând graiul. El învaţă să se integreze în societate şi efectiv se integreză , la nivelul lui, în grupuri familial; deprinde comportamente , îşi însuşeşte valori morale, estetice , descoperă eul său propriu prin dialogul social-moral în care intră , prin introducerea în rolurile sociale, în contact cu părinţii. El învaţă să distingă pe “eu” prin “tu” şi pe “tu” prin “eu”. Acum se aşează bazele viitoarei personalităţi, se cristalizează elementele caracterului moral al personalităţii. În aceste procese spontan-funcţionale se află însuşi sâmburele procesului educativ” (G. Hausmann).

Familia are un rol hotărâtor atât în reuşita şcolară, cât şi în reuşita socială a copilului. Rolul social, rolul de părinte se poate învăţa, în cadrul posibil al unor activităţi organizate, iar pregătirea pentru acest rol, foarte complex poate preveni, erori cu efecte ireparabile. Şcoli pentru părinţi există pretutindeni în lume , inclusiv în ţara noastră cu o diversitate de forme. Mediul educaţional specific fiecărei familii este expresia directă a relaţiilor ce se stabilesc între membrii acesteia, pe bună dreptate familia fiind considerată “celula societăţii”. Acţiunile educative ale familiei ar trebui să fie complementare, atât în sens constructiv (construcţia persoanei dar şi a realului, imagini despre lume pe care o dobândeşte copilul ca imagine globală), cât şi preventiv sau colectiv prin raportare la comportamente indezirabile.

Importanţa educaţiei în familie este susţinută şi din perspectiva ideii că aceasta reprezintă primul mediu de viaţă al copilului, o mică societate cu legile ei specifice, ce devine mediator în relaţia dintre copil şi lume şi acţionează ca un adevărat filtru.
Factorii climatului familial se structurează în funcţie de receptivitatea acesteia ca grup la stimulii sociali. Climatul este dependent de valorile morale şi socio-culturale pe care le promovează familia, de tipul şi coeziunea acesteia.
Stilul de raportare a familiei la copil poate fi foarte diferit, în funcţie de situaţie: tolerant , excesiv de tolerant, indiferent, supraprotecţionist, autoritar, excesiv de autoritar.

Buna creştere a copiilor se asigură în raport cu ansamblul de valori naţionale, etice şi culturale în care familia crede şi pe care le afirmă în activitatea sa. Pe măsură ce copii cresc şi intră în relaţii cu vecinii, cu semenii lor şi cu membrii comunităţii, părinţii stabilesc un sistem de valori menite să reglementeze comportarea fiilor lor. Respectul oamenilor şi al bunurilor lor, cinstea, corectitudinea, afirmarea adevărului şi recunoaşterea lor, evitarea minciunii, bunătatea, iubirea semenilor, responsabilitatea, conştiinciozitatea, omenia se învaţă mai întâi în familie.

Dintre neglijenţele educative ce pot pândi formarea morală a copiilor în familie subliniez două: ignorarea activităţilor interzise de a fi săvârşite de către copil şi concilierea ce se face de părinţi atunci când ei săvârşesc acţiuni oprite. Dacă îi spunem şi îi repetăm copilului “nu e voie să treci strada în fugă “ sau “ nu e voie să te joci cu focul” îi formăm cu timpul o deprindere care va intra în structura conduitei sale. Faptele bune cu valoare de model permit copilului, îl îndeamnă la bine aşa după cum “acolo unde păcătuiesc cei mai în vârstă, rău învaţă cei tineri”. Formarea numai prin cuvânt nu este îndestulătoare sub raport moral : e nevoie de realizarea unor fapte; aveau dreptate strămoşii noştri când spuneau că “vorbele te înşeală “, iar “exemplele te pun în mişcare”.

Modelele umane în raport cu care se formează conduita copiilor evoluează de la exemplul părinţilor spre cel al profesorilor, al unor personalităţi din mediul social, spre cele construite de imaginaţia scriitorilor în operele literare.

Valoarea modelului părintesc constă în respectul normelor morale, preţuirea muncii şi a caracterelor frumoase, conduita civilizată şi responsabilă. Slăbiciunile şi dezinteresul se răsfrâng asupra conduitei copiilor: chiulul, vagabondajul, slabele deprinderi de muncă şi atitudinile ostentative au uneori ca punct de plecare funcţionalitatea educativă redusă a familiei. Familia echilibrată, cu bună dispoziţie datorită jocurilor, a prezenţei copiilor, cu afinităţile dintre fraţi şi surori prezintă evidente resurse educative.

“Modul în care şcolilor le pasă de copii este reflectat în felul în care le pasă de familiile lor. Dacă educatorii privesc pe copii ca pe nişte simplii elevi, e probabil să considere familia ca fiind separată de şcoală. De aceea, familia este aşteptată să-şi facă treaba şi să lase şcolii educarea copiilor. Dacă, însă îi privesc ca pe nişte copii, e posibil să vadă atât familia, cât şi comunitatea, ca parteneri , ai şcolii , în dezvoltarea şi educaţia copiilor. Partenerii recunosc interesele lor comune şi responsabilităţile faţă de copii şi lucrează împreună pentru a crea programe mai bune şi oportunităţi pentru elevi”.(Epstein)

Atunci când există un adevărat parteneriat între şcoală, familie şi comunitate, dascălii îşi însuşesc căi noi şi puternice de a îndrepta copilul către standarde şcolare provocatoare: părinţii discută regulat cu educatorii despre comportamentul copiilor lor, raportat la acele standarde ridicate şi despre modul în care îi pot ajuta pe aceştia acasă şi la şcoală: elevii se străduiesc să atingă noile standarde specifice disciplinelor studiate. Şi din ce în ce mai mulţi tineri sunt mai bine dotaţi pentru a-şi continua educaţia în universităţi şi/sau pentru a începe o carieră cu un viitor promiţător.

Fiecare şcoală devine o “comunitate a celor ce învaţă “ , în condiţiile propriului său plan de îmbunătăţire continuă a predării, învăţării, disciplinei. Toţi elevii se străduiesc să facă progrese în direcţia atingerii standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, profesori, alţi parteneri.


Şcolile şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice funcţionând ca un sistem care sprijină elevii pentru a-şi atinge obiectivele.

Întreaga comunitate e devotată scopurilor sale de a ajuta la formarea elevului:
- un plan de acţiune pentru îmbunătăţirea continuă a tot ceea ce ţine de şcoală;
- un parteneriat extins, o relaţie între părinţi-profesori, administratori şi comitete şcolare, bunici, instituţii de cultură şi artă, alte mijloace de comunicare în masă, biblioteci, organizaţii religioase şi voluntare.

“ În familia noastră electronică , elevii sunt învăţaţi să fie cetăţeni şi cetăţenii sunt învăţaţi să fie elevi care învaţă toată viaţa.” (F. Odasz) Şcolile preiau iniţiativa şi devin liderii aducerii tehnologiei în comunitate.

Douglas Nelson aduce în dezbatere problema existenţei unui sistem profamilie . E nevoie de crearea unor noi relaţii funcţionale şi a unor servicii de calitate, care sprijină familiile şi le ajută să îşi valorizeze potenţialul.

Michael Kirst afirma : “E mult mai uşor să operezi o schimbare simbolică într-un proiect decât să schimbi sitemul în profunzime- a coopera mai degrabă decât a colabora.” Partenerii trebuie să fie permanent centraţi de ideea de bază – restructurarea resurselor şi serviciilor existente şi transformarea lor în sistem profamilie.

Modelele la nivelul furnizării de servicii sunt diferite de “proiecte”. Sunt concepute cu scopul de a ajuta partenerii să înveţe – prin încercare şi eroare – cum să ofere servicii mai eficiente de înaltă calitate, cum să îmbunătăţească relaţiile între asistenţii sociali de prim plan şi familii, cum să modifice politicile şi procedurile existente în toate instituţiile, pentru a opera schimbări în întreg sistemul.

Exemplul de practici şi programe pe care şcolile le pot folosi pentru a încuraja familia şi a obţine sprijinul comunităţii în procesul de învăţare a elevilor.

1. Dezvoltarea abilităţilor parentale:

- sponsorizează ateliere de învăţare pentru familie, pe teme sugerate de părinţi şi le desfăşoară în perioadele de timp şi locurile accesibile tuturor acestora;
- oferă informaţii despre dezvoltarea copilului;
- împrumută cărţi familiilor, casete cu ateliere pentru părinţi;
- le oferă informaţii despre dezvoltarea condiţiilor de acasă, care să sprijine învăţarea şcolară;
- realizează sondaje printre părinţi pentru a determina nevoile acestora, cere membrilor conducerii să ajute la împlinirea nevoilor respective;
- îi instruiesc pe membrii personalului şcolii şi îi sprijină pentru a contacta toate familiile.

Accentul pe comunitate :

- programează şedinţele cu părinţii, profesorii, elevii pentru a fixa obiectivele învăţării elevilor pentru anul respectiv;
- ascultă părinţii care prezintă punctele tari ale copiilor lor şi modul în care învaţă aceştia;
- dascălii au acces oricând la telefon pentru a comunica cu părinţii;
- membrii conducerii transmit acasă mesaje pozitive despre elevi;
- implică părinţii în evenimentele în care copii sunt răsplătiţi, premiaţi pentru realizările lor;
- încurajează membrii personalului să discute cu părinţii despre progresul şcolar al copiilor lor de câteva ori pe semestru;
- furnizează părinţilor căi structurate de comenta asupra mijloacelor de comunicare din şcoală, de pildă: telefon, mail;
- au personal didactic dispus să asiste şi să-i sprijine pe părinţi în interacţiunile lor cu şcoala.

Trimit comunicări acasă despre:

- progresul şcolar al elevului;
- întâlnirile de la şcoală;
- modul în care se pot implica părinţii în activităţile elevilor;
- asociaţia părinţilor;
- disciplina elevului;
- curriculum;
- modul în care pot fi implicaţi părinţii ca voluntari sau în conducerea şcolii;
- felul în care părinţii pot ajuta la teme şi pot încuraja învăţarea acasă;
- resursele comunităţii disponibile familiilor;
- modul în care pot comunica părinţii cu personalul şcolii;
- strategia de dezvoltare a învăţării de către şcoală;

Cadre didactice fac vizite la domiciliul elevilor.
Se adresează direct părinţilor – dacă elevii au dificultăţi de învăţare sau provoacă tulburări la ore,
înainte de apariţia crizei.
Furnizează bibliotecilor publice copii ale manualelor sau ale altor publicaţii ale şcolii.

Învăţarea acasă :

- au obiective specifice şi activităţi, prin care părinţi sunt informaţi despre modul în care îşi pot sprijinii copii la teme;
- oferă activităţi şi evenimente de învăţare pentru întreaga familie;
- invită părinţii să împrumute publicaţii din biblioteca şcolii, atât pentru ei, cât şi pentru familiile lor;
- stabilesc legături ale părinţilor cu resursele şi acţiunile comunităţii, prin care este promovată învăţarea;
- oferă părinţilor materiale, pe care aceştia le folosesc pentru a evalua progresul copilului şi a furniza feed-back profesorilor;
- îi ajută pe părinţi să înţeleagă evaluările elevilor, inclusiv testele şi să sprijine elevii pentru a-şi îmbunătăţii performanţele;
- personalul didactic şi mijloacele de comunicare ale şcolii îi ajută pe părinţi să conecteze activităţile de învăţare de acasă cu cele din clasă;
- include părinţii şi alţi membrii ai comunităţii în dezvoltarea învăţării copiilor în activităţile extraşcolare.

Voluntariatul :

- încurajează familiile şi pe alţi membrii ai comunităţii să devină voluntari în evenimentele organizate de şcoală;
- oferă servicii elevilor ce doresc să fie voluntari în cadrul comunităţii;
- ajută personalul şcolii să înveţe cum să lucreze cu părinţii voluntari şi cu cei ce aparţin comunităţii;
- solicită părinţii să precizeze modul în care doresc să participe ca voluntari în şcoala în care se află copii lor şi răspund în timp util sugestiilor acestora;
- încurajează membrii familiilor şi comunităţii să se implice;
- ca participanţi în consiliile de conducere;
- în prezentarea către elevi a carierelor lor şi a altor subiecte;
- ca asistenţi în spectacolele organizate de copii;
- ca tutori/mentori;
- ca însoţitori în excursii sau alte ieşiri cu clasa;
- ca asistenţi de instruire la ore, în bibliotecă ;
- au un program de recunoaştere a voluntarilor şcolari;
- oferă oportunităţi de voluntariat pentru părinţii singuri sau pentru cei ce muncesc;
- adună informaţii despre nivelul şi frecvenţa participării familiei şi comunităţii la programele şcolii;

Conducere şi suţinere:

- încurajează părinţii să frecventeze întâlnirile consiliilor şi comitetelor şcolii;
- solicită membrii personalului să-i ajute pe părinţi să depăşească situaţiile dificile, provocate de copii;
- invită personalul didactic şi grupurile de părinţi să lucreze în colaborare şi oferă timp şi spaţiu pentru aceasta;
- ajută familiile să se sprijine una pe cealaltă;

Implică părinţii în:

- revizuirea curriculum-ului şcolar;
- planificarea programelor de orientare pentru noile familii;
- dezvoltarea programelor de însuşire şi întărire a abilităţilor parentale;
- angajarea membrilor personalului.
Implicarea comunităţii:
- se comportă ca o sursă de informaţii despre serviciile oferite familiilor de către comunitate;
- folosesc strategii variate pentru a ajunge la adulţi, familiile şi copii de toate vârstele şi din toate mediile socio-economice din comunitate;
- încurajează grupurile de servicii şi pe cele civice locale pentru a se implica în şcoli, pe căi diverse, cum ar fi: consilierea elevilor, voluntariat , prezentări în faţa colectivelor de elevi şi ajutor cu ocazia evenimentelor organizate pentru strângerea de fonduri;
- încurajează personalul, elevii şi familiile să participe în serviciile de oportunităţi de învăţare pentru tineret;
- permit comunităţii să uzeze de clădirea şcolii, dincolo de programul obişnuit de şcoală;
- lucrează cu camera locală de comerţ sau cu consiliul oamenilor de afaceri şi biblioteca publică pentru a promova ştiinţa de carte la adulţi;
- au un program iniţiat împreună cu companiile locale, pentru a spori abilităţile de lucru ale elevilor;
- publică şi transmit pe scară largă informările şedinţelor de consiliu ale şcolii, prezentările şi politicile acestora şi încurajează feedback-ul şi participarea membrilor comunităţii.

Imaginea şi misiunea şcolii în comunitate, individualitatea şi identitatea ei specifică au de câştigat cu instituţia: şcolii, Biserica, biblioteca, muzeul , mass – media cu obiective şi metodologii specifice , integrate în reţele instituţionale , aceste instituţii formează şi dezvoltă personalitatea, oferă cadre şi moduri de stimulare şi valorificare a creativităţii, oportunităţi de petrecere a timpului liber şi de autodepăşire prin punerea în valoare a resurselor de care dispun.
Ele devin spaţii de comunicare între oameni, de modelare a relaţiilor comunitare. Viaţa unei comunităţi poate deveni mai bogată, mai diversă capabilă să aducă un surplus de cunoaştere a fiecărui membru al ei şi de formare a unui bun cetăţean.
Referinte :
- Marcela Peneş, Vasile Molan “ Îndrumător pentru utilizarea manualului de educaţie moral civică” Clasa a III-a , Ed. Aramis , Bucureşti, 2000
- Irina Maciuc “Dimensiuni sociale şi aspecte instituţionale ale educaţiei” Ed. Sitech, Craiova , 2000
- Adian Băran-Pescaru “Parteneriat în educaţie; familie-şcoală – comunitate” Ediţia XXI – Editura Aramis, 2004
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: convingeri, sentimente, atitudini, educatie



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :