“Umanitatea nu e alcătuită din suma oamenilor, ci umanitatea se creează prin oameni care trebuie să fie oameni” - Dimitrie Gusti

I. Educarea preşcolară – parte componentă a educaţiei.

Concentrarea unor uriaşe forţe materiale şi intelectuale spre inovaţie, la nivelul tehnicii de vârf, necesită pregătirea unor oameni inventivi, inovatori îndrăzneţi, care să poată face faţă noilor provocări ale istoriei.
Pentru a face faţă mutaţiilor sociale, care survin într-un ritm accelerat, omul societăţii contemporane trebuie să participe la pregătirea profesională şi psihologică pentru a putea fi pregătit a accepta recalificarea profesională.
Scolii îi revine s arcina de a pregăti un om în stare să vină în întâmpinarea nevoii de schimbare, capabil să anticipeze, să o dorească şi să se pregătească pentru ea.

II. Grădiniţa de copii, verigă iniţială a sistemului de educaţie.

Ca o componentă esenţială a "educaţiunii", "supravegherii, îngrijirii sufletului", "şcoalele pentru copii mici" sau "grădinile de copii", aşa cum s-au menţinut denumirile acestor instituţii aproape un secol, asigurau educaţia preşcolară, ocrotirea şi supravegherea copilului.

Filozoful Platon a cuprins în sistemul său filosofic ideea educaţiei copiilor încă de la vârsta de 3 ani, în instituţii de stat, sub îndrumarea „unor doici” (educatoare), pregătite în acest scop, care să folosească jocuri, cântece şi poveşti. În felul acesta Platon a declanşat ideea învăţământului preşcolar.

Drumul în timp al grădiniţelor de copiii a fost sinuos şi plin de asperităţi, ca, de altfel, al întregului învăţământ românesc. De la şcoala froebeliană la grădiniţa de copiii modernă s-a parcurs un drum lung, condiţionat de evoluţia şi prefacerile care au avut loc în societatea românească din ultimul secol.

La început, grădiniţele de copiii au îndeplinit doar o funcţie socială. În perioada de ascensiune a burgheziei, dezvoltarea capitalismului solicita forţă de muncă tot mai numeroasă. Multe femei fiind angajate în producţie, erau obligate să-şi lase copiii fără îngrijire. Grădiniţa lua în supraveghere aceşti copii.

Apoi grădiniţa a căpătat o funcţie educativă, conţinutul acesteia
constând în ocuparea copiilor cu activităţi educative plăcute: cântece,
jocuri, învăţarea unor poezii, etc.

În ultima perioadă, grădiniţa a devenit veriga iniţială a învăţământului preuniversitar, cu sarcini instructiv – educative pentru pregătirea copiilor preşolari, în vederea integrării şcolare cu şanse mari de reuşită.

III. Grădiniţa de copii ca factor de dezvoltare socială.

Când vorbim de socializare la vârsta preşcolară, gândul ne duce imediat la integrarea copilului într-un nucleu social, altul decât familia. Acest lucru se realizează simplu sau dificil în funcţie de o serie de factori, între care putem enumera: gradul de deschidere a copilului spre relaţia cu ceilalţi, temperamentul său, calitatea mediului educogen din care vine, gradul de independenţă în acţiune. Contează, de asemenea competenţa educatoarei, calitatea estetică şi afectivă a mediului ambiant al grădiniţei, deschiderea spre colaborarea cu familia.

Faptul că în grădiniţă copilul are posibilitatea să se compare cu alţii şi treptat, să-şi dea seama de ceea ce poate şi totodată să aibă curajul de a se angaja în competiţii, reprezintă o altă latură a maturizării sale sociale. Ceea ce nu trebuie să uite este faptul pregătirii adecvate pentru astfel de momente. Organizarea prematură a unei competiţii ar putea însemna un eşec, poate obişnuit, dar trăit acut de către copiii şi blocând astfel pentru multă vreme dorinţa de a mai participa. Prin urmare, pentru cei aflaţi ântr-un plin proces de formare nu avem dreptul, nici măcar în acţiuni elementare să le subminăm încrederea în sine, să inhibăm dorinţa de a se manifesta activ cu încrederea că vor reuşi. Ceea ce pentru adult poate apărea secundar, nesemnificativ, neglijabil, pentru copil poate fi cheia importantă a stimulării şi dezvoltării eului său, a susţinerii unui complex proces de dezvoltare.

Pentru socializarea copilului, un factor deosebit îl constituie echilibrul între libertatea de manifestare şi necesitatea subordonării la regulă. Acest echilibru trebuie să caractizeze activităţile obligatorii. Calitatea desfăşurării lor creează imaginea unei societăţi „liberale şi curtenitoare, în care spiritul de creaţie este mai apropiat decât un simplu conformism în care colaborările spontane mai sunt însă permise”.

Preşcolaritatea este acea etapă din viaţă în care libertatea trebuie pe deplin trăită pentru ca viitorul adult să se simtă liber şi să fie capabil să şi-o cucerească prin forţele sale. O copilărie inhibată, tensionată, alterează construirea fundamentelor autoregeneratoare ale eului, generează o fiinţă slabă şi dependentă pentru toate planurile.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educatie, democratie, gradinita, prescolari, ingrijire, supraveghere, educatoare, socializare, integrare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 29 November '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---