Cei care-şi stăpânesc reacţiile de nervozitate, de frică, de descumpănire, de supărare şi de nesiguranţă sunt respectaţi şi ascultaţi, iar subalternii acestora devin calmi, optimişti şi eficienţi.

Aşa după cum vorba trebuie să fie precedată de gând, tot aşa şi judecata e bine să preîntâmpine patima şi ieşirile nervoase. Stăpânirea nervilor este o calitate de bază în munca de conducere ; orice exces în comportare şi pasiuni fisurează prestigiul şi reputaţia conducătorului. Nu există om să nu-şi poată stăpâni patimile, dacă a căpătat convingerea că ele ţin de apanajul individului ignorant.
Când cineva reuşeşte să-şi stăpân ească atât bucuria cât şi disperarea şi caută să nu bată nimănui la ochi, mai devreme sau mai târziu, toată lumea îi va recunoaşte superioritatea. Primul pas în stăpânirea patimii este să-ţi dai seama că eşti cuprins de ea şi, astfel, în cunoştinţa de cauză, s-o controlezi şi să te opreşti la timp. Pentru cei ce aleargă, lucrul cel mai dificil de realizat este să se oprească.
Când cel ce conduce pe alţii cade în crize de isterie, de nervi şi lamentaţii, subalternii nu-l vor respecta şi se vor simţi în nesiguranţă. Dacă el învaţă să nu se pripească, să nu fie pătimaş, ci să se stăpânească mai întâi pe el, va reuşi apoi să-i stăpânească şi pe ceilalţi.

Oamenii nestăpâniţi, cu fire sălbatică, găsesc vină la orice şi învinovăţesc pe oricine; acuzând pe unii că au făcut şi pe alţii că n-au făcut. Ei vor semăna în jurul lor, din lipsa stăpânirii de sine, doar scandal, ceartă, intrigi şi egoism.
Orice exces de pasiune şi de zel întunecă mintea şi raţiunea şi duce inevitabil la ratare. Cel care trăieşte din extremele firii este veşnic tulburat şi nefericit. Asemenea oameni cu firi sălbatice există, cu şi fără vrerea lor, iar singura alternativă este să-i tolerăm şi să dovedim în relaţiile cu ei tact, răbdare şi îngăduinţă.

Când accepţi să conveţuieşti şi cu cei dificili, este o dovadă de izbândă a propriei înţelepciuni. Cu timpul, capeţi deprinderea de a suporta mai uşor supărările şi de a le preveni, evitând să le provoci.

Omul chibzuit se obişnuieşte treptat cu orice rău şi capătă priceperea de a fi tolerant.
Pornirile şi pasiunile sunt boli ale spiritului şi dacă îţi scapi de sub control, devii victima lor şi rişti să te pierzi.
Trebuie multă judecată pentru ca patimile să nu te cuprindă. Cine-şi dă seama de risc, învaţă să se menţină atent sub control şi umblă „pipăind". Voinţa oamenilor puternici vine mai mult din stăpânire de sine decât din adâncimea cugetării. Datorită lipsei de control se respinge orice, cu uşurinţă, de conducătorii slabi, uitându-se că în găsirea soluţiilor se ascunde priceperea, talentul şi competenţa.
Prin soluţii bune poţi dezlega şi rezolva orice problemă. Buna credinţă găseşte scuze la toate, iar ieşirile necontrolate le murdăresc pe toate.

Obiceiurile rele sunt molipsitoare şi, când nu sunt combătute eficient, vor domni crizele de isterie, certurile, cleveteala şi nemulţumirile. Lipsa autocontrolului afectează profund orice activitate, dar, mai ales în conducere care este un proces stre-ant, iar liderul trebuie să înveţe să se stăpânească, să frâneze accesele de furie, violenţă şi agresivitatea.

Adevărul nu se dezvăluie niciodată spiritelor orgolioase şi pline de nervi, dar îl luminează pe cel plin de calmitate şi cu smerenie intelectuală, care se supune zilnic unui proces sever de autoanaliză, ce-i va potoli pornirile rele şi-i va întări stăpânirea de sine. Toţi cei ce-şi fac ordine în sinea lor îşi fac ordine în întreaga lor viaţă. Cel îngenunchiat nu are posibilitatea să vadă prea departe.

Prin autocontrol se pot evita polemicile inutile, jignirea oamenilor şi îndepărtarea lor.
Orice vorbă nesocotită scăpată este analizată şi interpretată de subalterni. Cu adversarii trebuie să-ţi stăpâneşti cuvintele, din precauţie, iar cu subalternii şi colegii, din cuviinţă. Un cuvânt slobozit uşor nu-l mai poţi lua înapoi. Cu cât mai puţine vorbe, cu atât mai puţine litigii. Viaţa se străbate cu faptele, nu cu certurile şi patimile. Cu patima, nimic drept nu s-a făcut. Nu este corect să fii certăreţ, pentru că a fi ingenios pe pielea altora este mai degrabă odios. Toţi te vor vorbi de rău şi cum vei fi singur, iar ceilalţi mulţi, te vor învinge uşor. Răul nu trebuie să bucure niciodată şi nici nu trebuie comentat.

Recurgerea cu uşurinţă la critică este lesnicioasă şi nu cere prea multă inteligenţă şi nici cultură, ci numai un pic de agresivitate şi multă prostie.
Liderul înţelept critică numai ce se poate îndrepta. Singurul şi incontestabilul critic serios rămâne numai viaţa, care validează sau infirmă orice. Cei mai mulţi oameni se socotesc nevinovaţi, oricât de flagrante ar fi greşelile lor. Critica este o patimă pentru că pune individul în defensivă şi-1 împinge să se justifice şi, pe deasupra, îi răneşte amorul propriu şi-i stârneşte ranchiuna.

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---