El: 33 de ani, inginer cibernetician, pasionat de „jocurile intelectuale" („care îţi pun la încercare perspicacitatea"), admirandu-şi soţia şi în acelaşi timp rivalizand cu ea din punct de vedere spiritual, complexat în faţa culturii şi rafinamentului ei intelectual. Ca un reflex al complexelor, evită să comunice în probleme de artă şi literatură cu soţia, preferind să-şi demonstreze superioritatea în alte domenii ale vieţii comune, chiar şi în cele mai puţin proprii rolului său (cum ar fi domeniul culinar). Se consideră dator să-şi ajute soţia ori de cate ori „este în criză de ulcer" (preparandu-i ceaiuri şi adminis-trandu-i medicamente), considerand-o un „copil nea jutorat". îşi exercită faţă de ea rolul de tată, neasumandu-şi în acelaşi timp posibilitatea exercitării lui reale asupra unui eventual copil. Pe motiv că soţia lui e „bolnavă şi sensibilă" nu-şi doreşte un copil de la aceasta şi face tot posibilul de a evita o eventuală sarcină, satisfăcut substitutiv prin modelul de conduită infantilă pe care îl oferă soţia şi pe care el însuşi îl întreţine inconştient.

Ca structură de personalitate el se caracterizează prin tendinţe introversive, oarecare rigiditate şi pedanterie relaţională, orgoliu asociat cu complexe de inferioritate, tenacitate şi perseveraţie în acţiuni şi idei, nevoie de dominare şi autoritarism, toleranţă scăzută la frustraţie, oarecare sesitivism de relaţie.
Terapia cuplului s-a desfăşurat pe parcursul a şase luni. într-un regim bisăptămanal în prima lună şi săptămanal ulterior. Programul terapeutic a cuprins iniţial şedinţe individuale paralele de autodezvăluire şi autoanaliză, cu conştientizarea rolului marital propriu şi mutual expectat; ulterior, după realizarea „coaliţiei terapeutice experimentale în scopul depăşirii crizei", s-a practicat terapia de cuplu cu ambii soţi simultan.

Analiza în paralel a dezvăluit conţinutul şi semnificaţia „crizei cuplului" : conflictul ele comunicare, datorat unei inabilităţi şi imaturităţi de relaţionare verbală şi nonverbală în plan afectiv, sexual şi acţionai, cu exercitarea distorsionată a rolurilor conjugale.
Nivelul scăzut de comunicare în cuplu, ca şi frecventele distorsiuni ale mesajelor, intenţiilor şi imaginilor reciproce, amplificate prin rezonanţa unor sensibilităţi afective accentuate ale ambilor personalităţi, au condus - prin acumulare - la acutizarea tensiunii negative intramaritale. Gradul ridicat de frustraţie şi insatisfacţie reciprocă întreţine recurent deficitul de comunicare în cuplu ; soţii ajung în siuaţia dramatică de a evita să-şi adreseze vreun cuvant, pentru că totul „devenise interpretabil, jignitor", devalorizant şi frustrant pentru sine şi pentru celălalt. Fiecare se consideră neînţeles de partenerul său şi decepţionat de acesta. El îi atribuie soţiei imaginea egoismului, a infatuării şi a tendinţelor de devalorizare a propriei sale persoane. Ea îşi consideră soţul „insensibil şi tiran", egocentric şi rigid, incapabil să vibreze şi să se exprime afectiv în raport cu ea.

Conflictul de comunicare este mascat în conştiinţa celor doi soţi de un aşa-numit conflict atitudinal-caracterial, ceea ce sporeşte gravitatea situaţiei tensive şi semnificaţia ei negativă pentru dinamica maritală. Soţii concluzionează pripit asupra nepotrivirii lor caracteriale, care barează iminent continuarea vieţii de cuplu, generand treptat o „patologie individuală" şi „de cuplu".
Stratificarea şi polarizarea rolurilor maritale se produce, pe de altă parte, defectuos, tinzand să reproducă o falsă şi inadecvată relaţie „tată-fiică", ceea ce îngreunează, artificializează şi nu permite dezvoltarea matură şi simetric egalitară a relaţiei conjugale.

Mecanismele psihologice care au acţionat în sensul conştientizării semnificaţiei şi cauzalităţii „crizei cuplului" au constat în comutarea atenţiei fiecărui partener de la conflictul cu celălalt la „conflictul cu sine". Discuţiile terapeutice dirijate de autodezvăluire şi autocunoaştere au redus semnificativ tensiunea interreacţională, per-miţand o creştere a receptivităţii partenerilor spre înţelegerea „problemei comune".

Autoconştientizarea propriilor trebuinţe (adesea ambiguu şi inconsecvent exprimate), clarificarea dorinţelor şi atitudinilor faţă de partener au facilitat o mai bună înţelegere mutuală. Astfel, în scurt timp, partenerii şi-au perceput reciproc comprehensiv complexele, dubiile, temerile şi frustraţiile, erijanduse prin intermediul „jocului schimbării rolului marital" în „coterapeuţi" responsabili în stimularea adaptării celuilalt la viaţa de cuplu. „Coaliţia terapeutică experimentală" s-a format astfel spontan după consumarea primelor etape terapeutice individuale.
Soţii au conştientizat limitele şi inabilitatile lor în a se relaţiona şi comunica - surse inevitabile de disfuncţii ele toate tipurile. Astfel, ei au dirijat prin autoanaliză terapia de cuplu spre comunicarea sexual-afectivă, ale cărei disfuncţii încărcau în principal sfera interacţională a cuplului.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 03 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---