Etapa terapeutică următoare se axează pe cunoaşterea cuplului ca întreg şi stimularea resurselor sale de autoconştientizare a impasului comun. Analiza „impasului comun" din cele două perspective, cu inversarea programatică a rolurilor asumate in cuplu (pe principiul tehnicii „jocului .de rol"), permite nu numai o apreciere şi înţelegere mai adecvată a motivaţiilor şi imaginilor celuilalt, dar şi o apropiere a celor doi în vederea depăşirii unui obstacol comun.

Se provoacă astfel experimental „un model interacţional bazat pe cooperare", primul obiectiv al acestei cooperări terapeutice, fiind realizarea unui acord asupra „impasului" ca atare şi a şanselor şi mijloacelor de depăşire a acestuia.

Cele două etape psihoterapeutice parcurse relevă adesea faptul că ceea ce pentru un partener constituie „disfuncţia" (pericolul, conflictul, „simptomul", incidentul critic sau evenimentul traumatizant, insuportabil), nu are aceeaşi semnificaţie şi pentru celălalt partener. De obicei cuplul aflat în dificultate vine cu două sau mai multe „acuze disfuncţionale", fiecare partener ignorand mai mult sau mai puţin acut „problema celuilalt" şi supra-dimensionand concomitent propria sa problemă de relaţie. Alteori, unul dintre parteneri nu acordă aceeaşi semnificaţie situaţiei copflictuale, minimalizand-o sau neconştientizand-o în suficientă măsură, transferand în persoana consortului său „problema", ca şi cum ar constitui apanajul exclusiv al acestuia sau simptomul său patologic (nemotivat sau fals motivat).

Aşa, de pildă, disfuncţiile sexuale (insatisfacţia datorată tulburărilor de tipul frigidităţii, impotenţei, dispareuniei, ejaculării precoce, anorgasmiei etc.) sunt frecvent considerate de soţii aflaţi în dificultate ca „o problemă mai ales sau exclusiv a unuia dintre ei", şi nu ca un produs al relaţiei disfuncţionale de intercomunicare bioafectivă. Precizăm că sarcinile primelor două etape terapeutice se rezumă la : orientarea asupra propriului conflict (autodezvăluire, autoconştientizare, autocunoaştere) ; orientarea asupra „problemei comune" (deschidere mutuală, stabilirea unei „coaliţii autorecuperatorii" experimentale sau a unui „model de intercooperare terapeutică" în cuplu.

în aceste prime etape, atitudinea terapeutului este neutră şi binevoitor-comprehensivă, evitandu-se „luările de poziţii" şi judecăţile de valoare ; orice încercare de arbitraj psihologic, chiar la solicitarea cuplului, trebuie depăşită şi evitată abil de terapeut.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 03 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---