Dacă vrei să „vrăjeşti" oamenii, fă-le bine cu amândouă mâinile, fii curtenitor, omenos, mărinimos, respectă-i pe toţi şi nu bârfi pe nimeni. Cel ce se pricepe să se furişeze în inimile celorlalţi trăieşte o veşnică mulţumire.
Nu există om perfect şi nici om să nu greşească.

Ceea ce pentru tine poate fi scuzat, trebuie scuzat şi la alţii. Când ierţi pe cineva, trebuie să o faci după o matură chibzuinţă şi să fii conştient că iertarea cu uşurinţă a greşelilor îi transformă pe cei slabi în uşuratici; de multe ori cei iertaţi vor fi primii care te vor dispreţul, crezându-te naiv. Iertarea se acordă personal, nu în public, ca s ă nu rănească orgoliul celui iertat, care poate rămâne chiar înrăit. Ea nu trebuie acordată imediat ce a fost comisă fapta, ci după ce subalternul a fost lăsat „să fiarbă în suc propriu" un timp. Iertarea se acordă fără jigniri şi umilinţe. Obiceiul de a „scoale mereu ochii" cuiva cu o greşeală comisă nu e bun, căci, astfel, subalternul îşi pierde încrederea în onoarea şefului.

Iertarea este, de fapt, un compromis ce permite reluarea unor raporturi de încredere între cei doi. Nu te sfii niciodată să arăţi recunoştinţă unui subaltern care te scoate dintr-un necaz. Toate elogiile se sting şi orice faimă se învecheşte dacă, în relaţiile cu ceilalţi, nu vii cu bună credinţă, respect şi inteligenţă.
Recompensele, în schimb, se acordă în public, în faţa colegilor de muncă şi astfel îl mulţumim şi pe cel care a muncit bine, dar îi mobilizăm şi pe ceilalţi să facă la fel.
Obiceiurile de a da vina pe subalterni pentru eşecurile personale constituie o manifestare de slăbiciune, laşitate şi necinste şi duce, în final, la pierderea totală a autorităţii şi a prestigiului.

Când vei fi constrâns să pedepseşti, exprimă-ţi părerea de rău că ai fost nevoit să foloseşti această extremă măsură. După cum, precauţia păstrează reputaţia, tot aşa şi serviciile mici câştigă inimile. Pentru drepturile şi cererile celorlalţi să te lupţi cu insistenţă. Poate nu le vei obţine, dar ei vor vedea solicitudinea şi te vor aprecia.
Vorbeşte politicos cu subalternii şi nu-i minţi niciodată, căci minciuna desparte oamenii ireparabil şi îi discreditează.

Pentru oricare subaltern este deosebit de important că şeful lui să se intereseze de soarta sa. Acest sentiment îi dă siguranţă, iar şeful îi câştigă încrederea. A cunoaşte greutăţile, necazurile, aspiraţiile, speranţele, intenţiile, slăbiciunile, viciile, aversiunile, nivelul de competenţă profesională, atitudinea faţă de muncă, faţă de colegi, situaţia de familie, sunt pârghii eficace în mâna conducătorului priceput. Dacă dorim să nu greşim faţă de ei şi să fim corecţi, trebuie să-i cunoaştem cât mai bine.,
Omul nu munceşte numai din datorie, ci şi pentru realizarea unor satisfacţii morale şi sociale, din dorinţa de a se şti util. De aici, rezultă şi obligaţia de a i se recunoaşte meritele. Cei aflaţi în situaţii grele, trebuie ajutaţi din toată inima. Binele făcut nu se măsoară în volum, ci în oportunitate. De multe ori, unii oameni nu te vor ierta toată viaţa pentru că le-ai refuzat un fleac.

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---