În declaraţia Universală a Copilului, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. din noiembrie 1989, la care a aderat şi România, se precizează într-un articol: „Copilul are dreptul să trăiască în familie şi să fie înconjurat cu dragoste şi înţelegere ... el are dreptul la educaţie, la cultură, la cunoaşterea tuturor valorilor umane şi a valorilor spirituale”. Tot aici sunt precizate şi o serie de imperative care însoţesc drepturile copiilor, şi anume: educaţia este cea care săvârşeşte fiinţa umană.

„Omul nu poate deveni om decât prin educaţie” spunea Imanuel Kant, educaţie pe care copilul o primeşte, desigur, în familie, în grăginiţă ş i de la comunitate.
Între factorii educaţiei, familia a fost şi este considerată ca factor prioritar şi primordial, deoarece, în ordinea firească a lucrurilor, educaţia începe din familie, motiv care l-a determinat pe Loisel să afirme că „în familie şi pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume – omul de caracter”. Citatul pune în evidenţă dimensiunea morală a educaţiei din familie, dar într-un anumit fel şi într-o anumită măsură, familia îşi aduce contribuţia în toate sectoarele educaţiei, aici făcându-şi copilul ucenicia pentru viaţă, cea morală rămânând însă esenţială prin substanţa pe care i-o imprimă familia.

Caracterul este zestrea morală cea mai preţioasă a omului, „energia ascunsă şi statornică a voinţei, care dinamizează şi inspiră gândul, determinând atitudinea şi comportamentul moral şi social” – după cum afirma Lacordaire.

Conturarea trăsăturilor de caracter se face încă din perioada preşcolară, când educaţia ocupă locul primordial în procesul pedagogic. O coordonată importantă a formării personalităţii şi a caracterului o constituie educaţia moral-civică, care se manifestă printr-un anume fel de a acţiona, de a gândi, de a se comporta. Educaţia morală este un proces complex şi neîntrerupt care trebuie început încă de la cea mai fragedă vârstă, când copilul, imitând, îşi formează deprinderi de comportare civilizată, de responsabilitate, respect faţă de sine şi de ceilalţi.
După ce copilul intră într-o instituţie de educaţie şi învăţământ, sarcinile educaţiei se divizează între aceste instituţii şi familii. Educatorii de profesie este firesc să fie mai bine pregătiţi în domeniul activităţii educative, fiind calificaţi pentru o asemenea activitate. Ca atare, este normal ca ei să aibă rolul coordonator. Acest lucru trebuie făcut cu mult tact pentru ca părinţii să nu se simtă marginalizaţi su subestimaţi. Din contră, ei trebuie să simtă ăn continuare responsabilitate pentru educaţia copiilor, cerânduli-se concursul, nu numai când se ivesc fenomene negative.

Îndrumarea părinţilor trebuie să se facă în mod diferenţiat, în funcţie de nivelul de cultură al părinţilor cât şi de particularităţile lor de personalitate.

Un rol deosebit are familia în domeniul educaţiei morale. Sintagma românească a „celor şapte ani de acasă” vizează tocmai educaţia morală, adică expresia exterioară a acestuia: comportamentul. Comportamentul elevat – cetăţenesc, civilizat, moral – nu apare de la sine, ci numai în măsura în care părinţii se preocupă de formarea lui. Iar acesta nu se poate face în famile, prin cursuri şi conferinţe, ci prin modelul pe care îl oferă copiilor, care se vor strădui să-i imite.

Acest comportament face parte din structura autorităţii pe care trebuie să o aibă în faţa propriilor copii.

Succesul educaţiei morale la vârsta preşcolară este rezultatul unei munci stăruitoare, migăloase, desfăşurate cu pasiune şi responsabilitate de către educatoare.

Din experienţa acumulată, am constatat că fiecare activitate sau joc dispune de multiple valenţe specifice pentru educarea morală a preşcolarilor. În acest fel, copiilor li se formează reprezentări simple despre bine şi rău, despre cinste şi necinste, despre adevăr şi minciună, despre muncă şi lenevie, despre disciplină şi indisciplină, despre conştiinciozitate, li se transmit emoţii şi sentimente, devin mai sensibili la acţiunile morale.

În scopul formării copiilor potrivit exigenţelor societăţii civile, democratice, al integrării lor în viaţa socială, aceştia vor fi sensibilizaţi, ajutaţi să înţeleagă necesitatea respectării normelor, antrenaţi în exersarea şi practicarea unor norme elementare de conduită, contribuind astfel la formarea propriilor valenţe ale Eu-lui. Prin activităţile de educaţie pentru societate, copiii sunt îndrumaţi şi ajutaţi:

• Să înţeleagă sensul şi semnificaţia normelor şi valorilor morale;
• Să se sesizeze semnificaţia unor exigenţe, necesitatea respectării regulilor şi a normelor;
• Să aprecieze obiectiv conduita proprie şi a celorlalţi, potrivit unor imperative morale;
• Să accepte norme, valori, principii etice şi să respecte regulile elementare de convieţuire socială;
• Să înţeleagă trăsăturile esenţiale ale unor trăsături de voinţă necesare in activitatea lor, ca: perseverenţa, consecvenţa, iniţiativa, curajul şi să se asigure concordanţa între fapte şi vorbe;
• Sî aprobe fapte, acţiuni proprii şi ale colegilor care sunt în concordanţă cu normele morale şi civice;
• Să dorească să urmeze modele percepute în grupul de copii, în familie, în comunitate;
• Să manifeste atitudine de respingere şi dezaprobare faţă de fapte şi comportamente ce dovedesc necinste, agresivitate, lipsă de respect faţă ce cei din jur, lene, dezordine, indisciplină;
• Să exerseze şi şă-şi formeze deprinderi şi obişnuinţe morale: deprinderea de a saluta, punctualitatea, respectarea semenilor, respectarea unui regim zilnic de muncă etc;
• Să dovedească sentimentul de colegialitate, de prietenie, al datoriei şi răspunderii, al respectului, al umanismului, al dragostei şi atitudinii pozitive faţă de muncă şi faţă de patrie;
• Să-şi adapteze comportamentul faţă de sine, faţă de alţii – copii şi adulţi, faţă de mediu – social şi cultural, în împrejurări variate;
• Să ţină seama de opiniile celor din jur şi să aplice criterii elementare de apreciere a conduitei altora şi de autoapreciere;
• Să manifeste grijă, interes, să participe activ la protejarea mediului ambient natural.

În munca cu copiii din grupa mică, o importanţă hotărâtoare o are stăpânirea de sine a educatoarei, priceperea şi răbdarea ei. Încadrarea în noul regim de viată – regimul grădiniţei de copii, atrage după sine modificarea anumitor deprinderi şi obişnuinţe ale copiilor, a conduitei lor. Copilul este capricios, nu vrea să respecte regulile, le încalcă.

Scopul bine precizat, alegerea cu grijă a materialului didactic, caracterul atractiv sunt condiţiile de bază ale acestor activităţi comune. Prin conţinutul lor interesant, am izbutit să-i atragem pe copii, determinându-i să fie disciplinaţi, fără să mai fie nevoie să recurgem, în această privinţă, la observaţii.

Observănd jocurile copiilor şi îndrumându-le, educatoarea ajunge să cunoască mai bine fiecare copil în parte şi să înţeleagă relaţiile dintre ei.

Cerinţele faţă de copiii din grupele mijlocie şi mare-pregătitoare cresc: ei trebuie nu numai să ştie să se joace împreună, dar să ţină seama şi de interesele colegilor lor, să stabilească împreună conţinutul jocului, să execute ceea ce şi-au propus.

Tot în cadrul activităţilor pentru societate, cunoaşterea unor elemente locale specifice, a unor personaje istorice, culturale, a faptelor şi realizărilor lor îi ajută pe copii să înţeleagă şi să preţuiască înfăptuirile de seamă ale neamului şi să capete sentimentul apartenenţei naţionale.

Considerăm că, la vârsta preşcolară, prin intermediul unor forme adecvate posibilităţilor de înţelegere a copiilor, prin folosirea povestirilor istorice, a convorbirilor după imagini, a vizitelor făcute la muzee şi case memoriale, prin manifestări educative prilejuite de sărbătorirea unor evenimente importante din trecutul de luptă al poporului nostru, copiii pot fi familiarizaţi cu: originea daco-romană a poporului nostru, formarea limbii române, faptele de luptă eroică a poporului sub conducerea lui Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul şi atâţia alţii care s-au ridicat pentru apărarea şi afirmarea identităţii poporului român.

De asemenea, este necesar să evidenţiem în faţa copiilor o serie de însuşiri morale, specifice poporului nostru: hărnicia, cinstea, omenia, vitejia etc. Pentru a-şi dezvolta sentimentele patriotice, copiii trebuie să fie familiarizaţi şi cu evenimentele culturale, cu tradiţiile, cu obiceiurile specifice poporului român.

Categoria activităţilor pentru societate rămâne o categorie de activităţi foarte vastă.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: modalitati, educatie, societate, gradinita

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---