“Cea dintâi condiţie a fericirii e înţelepciunea”
Sofocle

Cultura civicã este transmisã printr-un proces complex, care include o formare în cadrul multor instituţii sociale – familie, grup de egali, şcoalã, loc de muncã etc. Deşi cuvintele “cetãţean” şi “cetãţenie” provin din limba latinã (civitas – cetate, oraş), sensul lor îşi are originea în Atena, în urmã cu aproximativ 2500 de ani.
Cetãţenia a cãpãtat treptat o dimensiune legalã, fiind definitã prin raportarea la un set de reguli scrise. Treptat, au apãrut mai multe tipuri de cetãţeni (în Europa – sec. al XVIII-lea):

•cetãţeni pasivi, fãrã drept de vot, dar având garantat dreptul la libertate şi la proprietate;
•cetãţeni activi, care, în schimbul unei contribuţii financiare (echivalentul în bunuri materiale a trei zile de muncã) aveau garantat dreptul la vot, dar numai la nivelul municipalitãţilor;
•alegãtorii, care puteau alege deputaţii şi judecãtorii în schimbul unui echivalent material cu nevoile de muncã.

A fi cetãţean într-un stat democratic este un lucru care se învaţã de-a lungul întregii vieţi. Una dintre modalitãţile explicite de realizare a educaţiei civice în şcoalã, este prezenţa în programul elevilor a unei discipline numite, în funcţie de ţarã: fie “Educaţie civicã”, fie “Cunoştinţe despre societate”, fie ca în România, “Culturã civicã”. Aceastã disciplinã, corelatã cu istoria, filosofia, geografia, limba maternã şi limbile moderne, oferã profesorilor şi elevilor posibilitatea de a discuta despre:

•modul în care sunt constituite şi funcţioneazã societatea şi statul;
•rolul fiecãruia dintre noi în cadrul acestora;
•valorile importante ale societãţii şi ale organizãrii politice a societãţii;
•modurile în care putem acţiona şi ne putem comporta în viaţa publicã, în calitate de cetãţeni.

În şcoalã, educaţia civicã pentru democraţie se poate realiza şi, implicit, prin intermediul tuturor activitãţilor care ţin de viaţa şcolii, de la organizarea unei serbãri, pânã la participarea elevilor în structuri reprezentative de conducere. Prin lege, învãţãmântul preşcolar este inclus în structura sistemului naţional de învãţãmânt.

Printre finalitãţile educaţionale se aflã şi educarea în spiritul respectãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, al demnitãţii şi al toleranţei; cultivarea sensibilitãţii faţã de problematica umanã, faţã de valorile moral-civice, iar pentru învãţãmântul preşcolar, descoperirea de cãtre fiecare copil a propriei identitãţi şi formarea unei imagini de sine pozitive; sprijinirea copilului preşcolar pentru a dobândi cunoştinţe, capacitãţi, atitudini necesare activitãţii viitoare în şcoalã, precum şi vieţii sale ulterioare în societate.

În afara educaţiei pe care o primesc în şcoalã, formarea ca şi cetãţeni este determinatã de mulţi alţi factori, a cãror influenţã poate fi bunã sau rea.
Heraclit spunea cã “a gândi corect este cea mai mare virtute”. Dreptul tuturor persoanelor de a trãi în demnitate nu poate fi niciodatã anulat. Uneori, diferenţele dintre oameni nu se nasc din însuşirile lor, ci din prejudecãţile celorlalţi faţã de ei, dar, existenţa diferenţelor dintre oameni nu trebuie sã ducã la tratamente discriminatorii; deşi pot fi foarte diferite, toate persoanele sunt egale în demnitate.
Respectul faţã de o persoanã trebuie sã se manifeste tot timpul. Chiar dacã greşeşte, persoana în cauzã poate fi respectatã în demnitatea ei, deşi este sancţionatã. Acest lucru nu trebuie sã însemne, însã, înjosirea şi ridiculizarea ei pentru greşala comisã; nu poate fi torturatã, înfometatã sau tratatã cu neglijenţã.

Toate popoarele îşi iubesc copiii şi toţi pãrinţii sunt ocrotitorii vlãstarelor lor. Un drept al tuturor copiilor, dar şi o obligaţie a tuturor adulţilor, este de a se identifica soluţii pentru ca toţi copiii sã aibã acces la educaţie şi sã participe la viaţa socialã, sã se integreze în societate.

Lumea în care se dezvoltã azi copiii noştri este complexã şi contradictorie. Problemele acestei realitãţi cer rãspunsuri rapide şi flexibile. De aceea, copiii trebuie pregãtiţi sã înţeleagã, sã suporte, sã stãpâneascã schimbãrile permanente.
Ideea de protejare a drepturilor şi libertãţilor individuale, iar mai târziu, de promovare şi de apãrare a “drepturilor omului”, a apãrut în epoca modernã;

Distingem urmãtoarele etape:

- formularea ÅŸi proclamarea drepturilor civile ÅŸi politice;
- formularea ÅŸi proclamarea drepturilor economice ÅŸi sociale;
- formularea şi proclamarea unor drepturi specifice (drepturile femeilor, drepturile copilului, drepturile persoanelor de vârsta a treia).

“Convenţia cu privire la Drepturile Copilului” menţioneazã ca drepturi fundamentale, urmãtoarele:

- dreptul de a fi egali, indiferent de rasã, sex, limbã, religie, opinie politicã;
- dreptul la viaţã;
- dreptul la un nume, o cetãţenie, o familie;
- dreptul de a se exprima liber;
- dreptul de a i se respecta libertatea de gândire, de conştiinţã şi religia;
- dreptul la libertatea de asociere paşnicã;
- dreptul la informarea culturalã;
- dreptul de a beneficia de serviciile instituţiilor de îngrijire a copilului;
- dreptul de a fi protejat împotriva violenţei;
- dreptul de a se bucura de o viaţã decentã, în cazul în care suferã de un handicap mintal sau fizic;
- dreptul de a se bucura de cea mai bunã stare de sãnãtate, de a beneficia de servicii medicale;
- dreptul de a avea un nivel de viaţã care sã-i asigure dezvoltarea sa fizicã, mintalã, moralã, socialã;
- dreptul la educaţie, învãţãmântul primar fiind obligatoriu şi gratuit;
- dreptul la dezvoltarea respectului faţã de pãrinţi, faţã de identitatea sa culturalã, de limbã, faţã de valorile naţionale;
- dreptul la odihnã şi timp liber, de a se juca şi de a practica activitãţi recreative proprii vârstei;
- dreptul de a fi protejat împotriva exploatãrii şi de a nu fi implicat în munci dãunãtoare sãnãtãţii;
- dreptul de a fi ocrotit împotriva rãpirii, vânzãrii;
- dreptul de a nu fi supus la torturã, la pedepse sau tratamente crude, inumane, degradante.

Drepturile copilului sunt acel “ceva” care i se cuvine, pentru a simţi libertatea, securitatea, demnitatea. Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului militeazã pentru respectarea şi apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale fiecãrei persoane, fãrã nici un fel de discriminare. Amintesc cea de-a 50-a aniversare a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, organizatã de Institutul român pentru Drepturile Omului, la Galaţi, în parteneriat cu M.E.C. În speţã, este vorba despre o acţiune de amploare: “Concurs naţional de creativitate didacticã în domeniul materialelor auxiliare destinate educaţiei pentru drepturile omului în învãţãmântul preuniversitar” la care am participat şi eu cu lucrãri la expoziţia republicanã a ediţiei 1997/1998, pentru care am obţinut şi diplomã.

Drepturile omului se referã la diferite domenii ale vieţii în societate:

•dreptul la educaţie;
•dreptul la respectarea vieţii de familie şi a vieţii private;
•dreptul la libertate şi la securitate;
•dreptul la viaţã;
•dreptul de gândire, de conştiinţã şi de conduitã religioasã;
•libertatea de exprimare;
•libertatea de mişcare;
•libertatea de asociere.

Drepturile sunt întotdeauna corelate cu anumite responsabilitãţi. Drepturile şi îndatoririle cetãţeneşti sunt stabilite prin Constituţie şi ele diferã de la ţarã la ţarã.

Mi-am propus ca obiectiv general, formarea unor trãsãturi ca: bunãtatea, blândeţea, toleranţa, înţelegerea etc., oglindite prin faptele bune realizate de copii, prin atitudini faţã de semenii lor. Copiii sunt foarte sensibili, uşor impresionabili, se apropie mult de cei buni. Pentru a realiza ce mi-am propus, am folosit lecturi cu conţinut potrivit (“Vis de copil” – creaţie proprie pentru care am obţinut şi menţiune-diplomã; “Sã vorbim despre noi”; “Primul zbor”; “Ştiu sã mã port civilizat”; “Cei şapte ani de acasã”; “Omul, singura fiinţã moralã” etc.), poezii (“Fiinţa cea mai dragã”; “Îmi iubesc familia”; “Ştiu sã mã port civilizat”; “În ţara copilãriei”; “Sã fii politicos” etc.), cântece (“Sunt român”; “Sã iubim orice fãpturã”; “Flori pentru mama”; “Pentru Tine, Doamne”; “Ochiul lui Dumnezeu” etc.).

Copiii înţeleg cã trebuie sã respecte anumite reguli de comportare, atât în familie, cât şi în grãdiniţã şi în afara acestora, sã nu facã ceea ce este interzis, sã iubeascã şi sã hrãneascã vieţuitoarele, sã nu le chinuie. Copiii devin mai buni, mai atenţi unii cu alţii, mai ascultãtori, mai politicoşi dupã desfãşurarea unor astfel de activitãţi, determinându-i sã se simtã responsabili faţã de tot ceea ce îi înconjoarã.
La 5 mai 1949 a fost înfiinţat “Consiliul Europei”, reunind la început zece state europene. Astãzi el numãrã 44 de membrii şi are scopul de a sprijini construcţia unei Europe unite, pe temeiul libertãţii şi democraţiei, al drepturilor omului şi al statului de drept. Şi aceasta pentru cã “înclinaţia omului cãtre dreptate face posibilã democraţia, dar înclinaţia omului cãtre nedreptate face necesarã democraţia” – Reinold Niebuhr.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educatie, cultura, societate, reguli, democratie, stat, disciplina, istorie, filosofie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---