După 1918 începe o perioadă de efervescenţă caracterizată prin confruntarea liberă a unor curente de gândire şi a unor orientări stilistice diverse, o confruntare loială civilizată.

Această bogăţie de tendinţe, iniţiative şi evenimente îşi păstrează trăsăturile definitorii până în 1945 după care intervine spiritul "nou" nivelator al culturii importate din Uniunea Sovietică.

Mari opere interzise ÅŸi ascunse prin fonduri secrete ale bibliotecilor, creatori radiaÅ£i din tezaurul culturii române, împiedicaÅ£i să publice, mari oameni de cultură distruÅŸi moral ÅŸi fizic în închisori la Sighet, la Aiud, la Gherla sau pe ÅŸantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, atentà ¢ndu-se astfel la identitatea culturală a poporului român.
Caracteristic perioadei interbelice este interesul crescut pentru descoperirea şi punerea în valoare a specificului naţional.

În secolul al XIX-lea dominantă era căutarea şi cultivarea unor elemente ce reprezentau trăsături de unire între cultura română şi alte mari culturi (franceză, germană, italiană).

În prima jumătate a secolului nostru şi în special în perioada interbelică, oamenii de cultură români revin tot mai des la întrebări: cine suntem noi ? prin ce ne distingem ? cum ne diferenţiem de alte culturi europene ? până unde merge înrudirea spirituală cu alte naţiuni şi unde apare elementul caracteristic, specific ? al căror răspuns este dat de pe diferitele lor poziţii ideologice şi cu mijloacele proprii domeniului creaţiei spirituale în care acţionează.

În deceniile trecute se înscriu în această problematică: Vasile Alecsandri ca folclorist, Bogdan Petriceicu Haşdeu în studii de istorie etnografie şi lingvistică, Nicolae Densuşianu în "Dacia preistorică".

---

Tag-uri: cultura, opere, tara, interbelic

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 March '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---