"Părinţii care au primit ei înşişi o educaţie sunt deja nişte modele după care se îndreaptă copiii. Dar pentru a-i face pe aceştia mai buni, este neesar să facem din pedagogie un studiu; altfel nu este nimic de sperat de la dânsa, iar educaţia este încredinţată unor oameni cu pregătire rea." (Kant)

Din perspectiva istorică, educaţia părinţilor- ca şi educaţia (poporului) în general – apare necesară, atât pentru creşterea şi educarea copiilor, cât şi ca o cale de emancipare spirituală şi socială, ca un vector al democratizării educaţiei şi societăţii.

Educaţia părinţilor apare ca o dimensiune a educaţiei permanente şi desigur, a educaţiei adulţilor.

Accelearea transformărilor sociale, democratice, emanciparea femeii, modificarea statutului copilului, dispersia familiei, încercarea de a restitui prestigiul educaţiei familiei ( pe care l-a avut până la introducerea învăţământului obligatoriu), progresele sociologiei şi psihologiei, percum şi alte cauze au dus la înţelegerea faptului că orice sistem de educaţie rămâne neputincios dacă se izbeşte de indiferenţa sau de opoziţia părinţilor. Şcoala capătă astfel o misiune suplimentară. “Deoarece axa directoare a civilizaţiei occidentale este înaintarea persoanei spre mai multă libertate şi fericire, înaintarea societăţilor spre mai multă înţelegere şi justiţie…şi dat fiind demisia unui număr de părinţi şi faptului că un număr crescând de copii vin fie din familii destrămate, fie din medii analfabete şi o comunicare între părinţi şi copii nu se face întotdeauna foarte bine, pentru toate aceste motive şcoala are în sarcină o misiune suplimentară.”

Au existat întotdeauna educatori excelenţi şi părinţi iubitori, care nu şi-au pus probabil atâtea probleme şi totuşi au reuşit foarte bine; dar poate că acest lucru era mai uşor într-o lume foarte statornică, în care tradiţia avea ultimul cuvânt.Modificarea pe care au suferit-o , în curs de o generaţie sau două, relaţiile dintre părinţi şi copii, dintre adulţi şi tineri, apare mai vădită în consideraţia pentru copil ce “are semnificaţia de recunoaştere intimă şi profundă a valorii persoanei copilului şi de încredere în potenţialul lui de dezvoltare”. Sentimentul de siguranţă – singurulcare permite copilului să se emancipeze şi să-şi dobândească personalitatea – depinde de următoarele condiţii:

1. Protecţia împotriva loviturilor din afară;
2. Satisfacerea trebuinţelor elementare;
3. Coerenţa şi stabilirea cadrului de dezvoltare;
4. Sentimentul de a fi acceptat de ai săi: a) ca membru al familiei: să fie iubit; să dăruiască dragoste, să fie izvor de bucurie şi de mulţumire pentru adulţi; să fie condus şi îndrumat; b) ca fiinţă umană: să i se accepte caracteristicile individuale; să aibă posibilitatea de acţiune şi experienţa personală; să aibă asigurată o anumită arie de libertate.

Aceste condiţii s-ar putea spune că sunt constante indispensabile, dacă ele nu ar cere să fie satisfăcute într-un mod care diferă de la o vârstă la alta.

Pentru îndeplinirea funcţiei fundamentale a familiei – de securizare a copilului – şi a rolului său socializator, finalitatea definitorie a educaţiei părinţilor devine formarea conştiinţei educative a părinţilor, a necesităţii unui efort conştient pe măsura evoluţiei nevoilor (inclusiv de educaţie) ale copilului.

Ca puncte de reper în educaţia părinţilor se apreciaza: educarea viitorilor părinţi (in şcoala sau in afara şcolii ); educarea parinţilor cu copii mici; relaţia şcoală-familie; rolul mass-mediei in educaţia părinţilor; programe de formare a formatorilor pentru educatia parinţilor.

În şcoală, cea mai bună pregătiregenerală pentru îndatoririle părinteşti constă într-un sistem de învăţământ armonios,care să pregătească pentru învăţarea continuă şi colaborarea cu alţii.

În ceea ce priveşte relaţia şcoală-familie se cunosc următoarele forme mai importante de organizare a educaţiei părinţilor şi a colaborării dintre ele: asociaţii ale părinţilor; şcoli ale părinţilor (Franţa), şi şcoli ale mamelor (Germania); comitete de părinţi pe clase şi şcoli, fără rol decizional, care sprijină şcoala în rezolvarea unor probleme.

Se pot enumera patru motive pentru care şcoala şi familia se străduiesc să stabilească legături între ele :

• Părinţii sunt juridic responsabili de educaţia copiilor lor;
• Învăţământul nu este decât o parte din educaţia copilului; o bună parte a educaţiei se petrece în afara şcolii;
• Cercetările pun în evidenţă influenţa atitudinii parentale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special asupra motivaţiilor învăţării, precum şi faptul că unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate datorită dialogului cu şcoala;
• Grupurile sociale implicate în instituţia şcolară(în special părinţii şi profesorii ) au dreptul să influenţeze gestiunea şcolară.
Obstacolele relaţiei şcoală-familie pot fi de ordin comportamental sau de ordin
material. Dificultăţile pot rezulta din ideile divergente privind: resonsabilitatea statului şi a familiei privind educaţia copiilor; libertatea de alegere a şcolii de către părinţi sau unicitatea învăţământului; impactul mediului familial asupra rezultatelor şcolare ale copilului, randamentul pedagogic şi datoria parentală; participarea părinţilor la gestionarea şi procesul decizional în instituţia şcolară.

Reproşurile care li se fac părinţilor privind colaborarea cu şcoala sunt: apatia (nu vin la reuniuni anunţate); lipsa de responsabilitate (aşteaptă iniţiativa profesorilor); timiditate (lipsa de încredere în sine); participare cu ingerinţe (critică cu impertinenţă şcoala); preocupări excesive (exclusive) pentu randamentul şcolar (notele copilului); contacte limitate cu şcoala (numai în situaţii excepţionale, de criză în comportarea copilului); conservatorism (reacţii negative la idei noi ). Reproşurile care li se fac profesorilor privind colaborarea cu familiile elevilor sunt similare (nu identice!), inclusiv privind: dificultăţi în a stabili relaţia cu adulţii (tratează părinţii ca pe copii şi nu ca parteneri în educaţia copilului, decizând autoritar la reuniunile cu părinţii ); definirea imprecisă a rolului de professor; lipsa pregătirii privind relaţia şcoală-familie.

În condiţiile unei societăţi democratice cu o economie de piaţă se pune şi problema : părinţii şi elevii sunt utilizatori (clienţi) sau consumatori ? Se expimă următoarele puncte de vedere :

1. deoarece guvernantii finanţeaza scoala in profitul public guvernanţii si
electorii lor sunt clienţii instituţiei şcolare;
2. deoarece părinţii poartă responsabilitatea fundamentală a educaţiei
copilului (până la varsta de 16 ani ), iar şcolile nu sunt decât ca să-i ajute, părinţii trebuie consideraţi clienţii scolii, iar elevii drept consumatori;
3. o atitudine intermediară consideră părinţii drept clienţi ai şcolii din punct
de vedere al copilului ; colectivitatea drept client al şcolii sub unghiul gestiunii instituţiei şcolare şi guvernul drept client al şcolii in planul politicii generale a educaţiei.

Informarea şi formarea părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin ca fiecare părinte să cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului; drepturile de care dispune pentru educaţia copilului; importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului; metodele de colaborare cu şcoala. În acest scop este necesar un dialog între profesori şi părinţi; profesorii trebuie să primească o pregătire în materie de relaţie cu părinţii iar competenţa lor în această materie trebuie considerată o aptitudine profesională; părinţii trebuie pregătiţi pentru a juca rolul lor educativ în cooperare cu profesorii; şcolile trebuie să asigure părinţilor asistenţa necesară.

În ţările Comunităţii Europene se trece la o nouă etapă a colaborării şcolii cu familia în care accentul este pus pe angajamentul mutual clar stabilit între părinţi şi profesori ; contrctul între famlie şi şcoală este considerat ca un sistem de obligaţii reciproce în cooperarea părinţilor cu profesorii.

Cei care lucrează în şcoală şi răspund de destinele educaţiei neamului pot înţelege condiţionarea calităţii vieţii fiecăruia de educaţia oferită tinerilor şi adulţilor, copiilor şi părinţilor lor; aceasta în măsura în care au doar ceva mai multă competenţă , bună-voinţă şi responsabilitate morală decât oricare “administraţie” ( de la care nici Dumnezeu nu ar putea cere mai mult).
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educatie, parinti, adulti

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---