6) Ad Populum (apelul către decizia colectivă)
Acest argument are o forţă psihologică extraordinară, pentru că porneÅŸte dintr-o necesitate instinctivă: nevoia de a aparÅ£ine de ceva sau cineva, de a nu fi izolat. Se porneÅŸte de la ideea că, dacă un lucru sau o situaÅ£ie sunt acceptate de majoritatea oamenilor, ÅŸi dvs. trebuie să vă supuneÅ£i. Altfel, există posibilitatea să fiÅ£i exclus, marginalizat. Chiar dacă o situaÅ£ie anumită este favorabilă pentru mai mulÅ£i oameni, asta nu înseamnă că se verifică ÅŸi în cazul dvs. Teoria conform căreia "toată lumea face la fel", deci ÅŸi noi trebuie să ne supunem, nu este o teorie constructivă. Uneori, ÅŸi majoritatea se poate înÅŸela. Atà ƒÂ¢ta timp cât avem o părere care nu coincide cu cea a majorităţii, nu trebuie să renunţăm la ea, doar pentru că ne lăsăm intimidaÅ£i de mulÅ£ime.

7) Apelul la precedent
Acest tip de argument implică teoria conform căreia ceva este bine, pentru că a mai fost făcut înainte în acelaşi mod şi a ieşit O.K. Se invocă deci un precedent. Dar dacă, în cazul dvs., schimbarea este cea care v-ar fi favorabilă? Poate interlocutorului dvs., care ştie acest lucru, nu-i convine tocmai această situaţie. Existenţa unui precedent nu înseamnă că, de fiecare dată, acelaşi lucru trebuie făcut la fel; se ştie că adaptabilitatea este una din cele mai importante funcţii umane, deci apelapl cu încredere la ea.

8) Reductio ad absurdum (reducere la absurd)
A merge cu argumentaţia până la extrem poate fi o modalitare destul de convingătoare, pentru că, incontestabil, baza de pornire este reală. Dar, să luăm câteva exemple: cineva ar putea pretinde că, deoarece avortul este legal, atunci obligatoriu nu se va mai naşte nici un copil sau dacă drogurile ar fi legalizate, toată lumea va deveni dependentă de ele. De asemenea, a căuta tot timpul perfecţiunea sau a vorbi în termeni extremi (totul sau nimic) reprezintă, într-un anumit sens, tot o reducere la absurd. Feriţi-vă deci de astfel de situaţii şi mai ales de persoanele care le creează.

9) Apelul la statistică
Valoarea statisticilor ca argument într-o dispută depinde de valoarea interpretativă pe care o implică persoana respectivă. S-a descoperit că oamenii tind să folosească numere exagerate, pornind de la statistici reale, pentru a impresiona auditoriul. Argumentul este greu de contestat, deorece nu toată lumea este familiarizată cu cufrele. Astfel, dacă interlocutorul dvs. vă "flutură " prin faţă statistici pe care este imposibil să le verificaţi, ar fi mai bine să puneţi la îndoială afirmaţiile sale.

10) Apelul la adevăr
A spune adevărul înseamnă a reda o realitate; de multe ori, realitatea este subiectivă, în funcţie de modul în care o privim. Majoritatea oamenilor, conştienţi că nu sunt posesori ai adevărului absolut, îşi încep afirmaţiile prin "Eu cred că " sau "Părerea mea este că ", subliniind astfel percepţia subiectivă a realităţii. Aceia care nu sunt deloc conştienţi de diferenţa între realitate şi iluzie sunt consideraţi "nebuni" şi fac obiectul studiului psihologic. Aceia care ştiu foarte clar care este realitatea, dar o distorsionează intenţionat, mint în mod conştient, apelând însă la argumentul suprem: adevărul. Nenumărate studii psihosociologice arată că un procent zdrobitor - 95%- al minciunilor spuse de oameni sunt menite să-i manipuleze pe ceilalţi, în scopul obţinerii unor avantaje necinstite. Din păcate, societatea acceptă minciunile, confundăndu-le alarmant de des cu ideea de compromis.
Este greu de crezut, dar şi aceste situaţii au un "antidot ". Pornind de la adevăr ca de la o bază principială, acţiunile, convingerile şi aşteptările unui individ sunt în final realizabile, pentru că sunt ancorate în realitate.

---

Tag-uri: social, interactiune, individ, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 October '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---