Universul şcolii şi al familiei sunt două dimensiuni care-şi pun amprenta asupra formării personalităţii şcolarului .

Este important să descoperim împreună, şcoală şi familie, ce-i place copilului, ce simte el pentru a putea construi în timp abilităţi şi competenţe.

Timpul acordat copilului nu numai că transmite experienţa adultului, ci îl îmbogăţeşte socio – cultural - estetic.

Curiozitatea permanentă a copilului este mediul prielnic în care încolţesc ideile sale creatoare.

Timpul liber al copilului, în condiţiile în care societatea românească selectează din ce în ce mai riguros valorile, poate fi când prieten, când duşman.

O atentă supraveghere a timpului liber al copilului din partea celor doi factori educativi are ca rezultat:
• sporirea răspunderii copilului pentru munca sa;
• stimularea iniţiativei, independenţei, autocontrolului;
• exigenţa faţă de sine, faţă de propria activitate.

Cadrul didactic are marele merit de a conştientiza familia elevului că meseria de părinte se învaţă, că activitatea de învăţare trebuie să continue şi dincolo de programul şcolii.

Cu cât este mai mare diferenţa dintre stilul cadrului didactic şi al familiei cu atât rezultatele şcolare sunt mai slabe.

O mare parte din bugetul de timp liber se pierde cu rezolvarea temelor pentru că unii copii sunt singuri acasă, iar alţii nu respectă un program riguros de lucru.

Şcoala contribuie la uşurarea unor sarcini ale familiei, preluând supravegherea copiilor, prin iniţierea lor, dincolo de programul şcolii, în activităţi cultural-artistice, sportive, tehnice.

Participarea părinţilor la activităţi extraşcolare conduce la repunerea în discuţie a oportunităţilor unor metode şi a unor obiective şcolare, activităţi de genul:

• Deprinderea de a citi lectură se formează în şcoală şi se continuă acasă, concurând alte „tentaţii” ale copilului prin:
 desfăşurarea unor activităţi în bibliotecă;
 oferirea posibilităţii de a te vedea citind;
 vizitarea librăriilor şi achiziţionarea de cărţi;
 discuţii cu copilul despre ceea ce a citit;
 încurajarea propriilor impresii;
 alocarea de timp când toţi membrii familiei citesc etc.

• Concursurile şcolare la care participă elevii antrenează în egală măsură şi pe părinţi:
Serbările valorifică varietatea intereselor, preocupărilor, talentul, capacitatea creatoare, fiind în acelaşi timp satisfacţie publică faţă de performanţele colectivului de elevi şi ale fiecărui elev în parte, acţionând pozitiv latura culturală şi afectivă.
• Vizita, drumeţia, excursia de documentare- cu implicarea directă a părinţilor îi ajută pe elevi în dezvoltarea lor intelectuală, fizică, în deprinderea unei experienţe sociale, iar pe părinţi să-şi cunoască şi mai bine copilul.
• Vizionarea unor emisiuni TV, în mare parte revine părinţilor, iar violenţa din programe este de cele mai multe ori vinovată de comportamentul agresiv al elevului.

Urmărirea în colectiv a unor filme educative este o activitate îndrăgită de elevi nu numai datorită fascinaţiei pe care o transmite imaginea, ci şi dorinţei de a fi cu prietenii cu care să facă schimb de impresii.
• „Şcoala de după şcoală” ar fi o altă modalitate de folosire a timpului liber, formând deprinderi de muncă independentă, socializând.

Prin folosirea eficientă a timpului liber, şcoala şi familia îşi propun formarea atitudinii pozitiv-conştientă a elevului faţă de învăţătură prin asimilarea valorilor democraţiei care vizează:
 interes, pentru activitatea creativă;
 atitudine tolerantă faţă de colegi;
 respect pentru drepturile omului;
 autorespect;
 deprinderea comportamentului democratic etc.
Societatea românească, în ansamblul său, conştientizează tot mai mult faptul că individul, persoana, este importantă şi o determină să pătrundă în mecanismele economiei de piaţă prin asumarea unor noi valori, dintre care se pot menţiona:
 individualitate şi liberă iniţiativă;
 competenţă şi competitivitate;
 concurenţă loială;
 asumarea responsabilă a riscului
 pragmatism care presupune conlucrarea factorilor educativi în a-l determina pe elev să înţeleagă că „nu este important ceea ce ştii şi cât ştii, ci ceea ce poţi face cu ceea ce ştii”.

Activităţile bazate pe întâlnirile formale şi informale între cadrul didactic şi părinţi „sparge” blocajele de comunicare ale elevilor care învaţă să folosească timpul liber în scopuri utile.

Dacă şcoala şi familia pot fi considerate reţele de interdependenţă structurate în forme de relaţii sociale specifice, atunci eşecul şi reuşita şcolară pot fi înţelese ca rezultate ale unei conlucrări dirijate spre binele elevului.

Indiferent de mobilurile care animă diferitele categorii de actori, în actul educaţional este necesară creşterea dorinţei reciproce, a familiei şi şcolii, în intensificarea legăturilor, încât bugetul de timp liber al elevului să fie cât mai bine fructificat.

La toate acestea adăugăm mediul social care ar trebui să ofere elevilor mijloace şi oportunităţi de formare şi petrecere a timpului liber, de dezvoltare a personalităţii care să răspundă nevoilor diferenţiate ale acestora şi să asigure accesul egal la ele.

Să căutăm împreună, cadre didactice şi părinţi, căi de acces spre mintea şi sufletul elevului, căci ajutorul eficient este acela care vine la timpul potrivit.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: comportament, elev, scoala, familie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---