Pentru a fi un om desăvârşit este necesară o bună pregătire profesională, indiferent de domeniul în care acţionăm, dar şi un comportament social şi o conduită fără reproş.

De-a lungul secolelor, românii au avut, în general, un comportament remarcabil faţă de celelalte naţiuni, fie că acestea au fost vecine sau îndepărtate. Aş aminti aici un lucru rar întâlnit în istorie, şi anume faptul că românii nu au dus niciodată un război de cucerire. Ce ne-a determinat oare să nu râvnim şi să nu ne însuşim un bun care aparţinea unei alte naţiuni? Dintre numeroasele răspunsuri pe care le putem da, unul se impune ca fiind cel mai important: respectul faţă de ceilalţ i şi faţă de sine, acesta fiind unul dintre principiile fundamentale care stau la baza moralităţii.

În demersul nostru, am dori să pornim de la definiţia termenului morală. Consultând mai multe dicţionare, am putea spune că morala reprezintă totalitatea concepţiilor privind normele de convieţuire şi de comportare ale oamenilor în raporturile dintre ei şi faţă de societate. Dacă o definiţie se găseşte relativ uşor, nu acelaşi lucru se întâmplă cu stabilirea normelor de convieţuire, a ceea ce este moral. Ideea de moralitate a involuat de-a lungul timpului. Astfel, ceea ce acum două mii de ani era considerat imoral, în prezent, este perfect moral. Un exemplu în acest sens îl putem extrage din domeniul religios: este de notorietate faptul că femeilor li se interzicea accesul în biserică, în timp ce astăzi, la slujbe sau cu diferite alte ocazii, numărul femeilor îl depăşeşte pe cel al bărbaţilor în locaşurile de cult. Tot în acest domeniu, catolicii oficiază căsătorii între persoane de acelaşi sex, relaţii care în urmă cu câteva secole sau chiar câteva decenii erau considerate imorale nu numai de Biserică, ci şi de laici.

Tendinţa noilor generaţii este de a depăşi negativ limitele moralităţii. Dacă fiecare generaţie modifică normele moralităţii, se profilează ameninţător întrebarea: va mai exista oare moralitate?

Este destul de greu să stabilim cu exactitate limitele moralităţii, dar vom încerca să oferim câteva soluţii pentru ridicarea calităţii moral-civice.

Plecând de la premisa că morala nu se predă, ci se trăieşte (C. Freinet), putem afirma că elevii şi, în general, copiii învaţă din interacţiunile zilnice cu noi, din exemplele noastre. Astfel noi, profesorii, părinţii şi întreaga societate, devenim modele. Pentru educarea oicărui copil există două categorii de modele de viaţă: obligatorii sau indispensabile şi facultative. Această diferenţiere are la bază următorul raţionament: şcoala şi familia sunt factorii de culturlizare care ocupă cea mai mare parte din timpul efectiv al elevului, motiv pentru care dascălii şi familia, în special părinţii, trebuie să reprezinte în mod necondiţionat modele de viaţă. În cazul comunităţii, care devine o sursă de modele facultative, lucrurile se schimbă puţin în sensul că aici avem de-a face cu un întreg univers, atât de vast şi de variat, încât este imposibil să ofere viitorilor cetăţeni numai modele demne de urmat din punct de vedere moral. În alegerea acestor modele provenite din rândul comunităţii un rol extrem de important îl au şcoala şi familia. Sarcina lor nu este tocmai uşoară. Se impune mai întâi o alegere potrivită a modelelor, după care urmează partea mai dificilă: să-l convingi pe elev că personalitatea aleasă este potrivită pentru a fi un model de viaţă.

Eşecul şcolar este în mare parte cauza eşecului viitor în plan economic şi al satisfacţiei personale. Nu se pot da multe exemple de ascensiune socială, culturală sau economică fără să aibă la bază un anumit nivel de instruire. Totuşi, în România, conform unui sondaj publicat de o televiziune de prestigiu, între „idolii” adolescenţilor se regăsesc oameni înstăriţi din punct de vedere financiar, dar cu un bagaj de cunoştinţe şi o morală care lasă de dorit. Mai concret, este cazul maneliştilor autoconsideraţi „oameni de cultură şi de artă” care, cu excepţia talentului muzical şi a averilor nu pot reprezenta modele pentru tineri. Bunăstarea „idolilor” şi, mai ales, uşurinţa de a o dobândi, sunt factorii cei mai importanţi care contribuie la o asemenea alegere.

După cum am observat, pentru tineri, un criteriu în alegerea modelelor de viaţă este venitul, fenomen explicabil în mare parte prin situaţia economică precară a familiilor din care provin. Este perfect adevărat faptul că, fără un venit constant care să asigure un trai decent, existenţa noastră devine din ce în ce mai grea, dar ar fi indicat să arătăm copiilor noştri că în viaţă trebuie să urmărim alte idealuri precum întemeierea unei familii, realizarea unei cariere. Partea financiară trebuie doar să contribuie la satisfacţia personală, şi nu să devină un scop de urmărit. Pe de altă parte, nu putem cunoaşte un sentiment înainte să-l trăim, să-l simţim pe propria piele, afirma Antoine de Saint-Exupery. Tindem să dăm dreptate autorului francez, însă considerăm că nu este preferabil să lăsăm elevii să experimenteze sentimente pentru a le cunoaşte. Această situaţie neplăcută se poate înlocui prin exemple pertinente extrase din literatură, din filme şi în special din viaţa de zi cu zi. Confruntându-se cu aceste exemple, elevul le va analiza şi va ajunge la concluzia potrivită fără să mai fie nevoie să suporte consecinţele neplăcute ale unei experienţe negative.

Mediul în care trăim şi caracterul individului sunt doi factori care se condiţionează reciproc. Totalitatea caracterelor dau nota definitorie a mediului, în timp ce mediul, la rândul său îşi pune amprenta asupra caraacterului. Mediul elevului este constituit de şcoală, familie şi comunitate. Pentru a obţine rezultatele scontate pe plan moral şi civic este necesar ca mediul în care se formează caracterul elevului să unul ireproşabil.

În ceea ce priveşte şcoala şi familia, acestea se pot modela mai uşor decât comunitatea. Din iniţiativa şcolii elevii pot fi implicaţi, împreună cu părinţii în diverse activităţi benefice pentru comunitate, de exemplu: amenajarea de locuri de joacă pentru copii, întreţinerea parcurilor, vizite la spital în scopul acordării unui ajutor cât de mic pacienţilor care nu se pot deplasa, spectacole cu muzică, dans şi piese de teatru pentru orfelinate. Este foarte important ca, la activităţile elevilor, coordonate de cadre didactice, să participe şi părinţi cu diferite roluri în organizare. În acest mod sperăm să obţinem o sensibilizare din partea comunităţii, sensibilizare care va duce la dezvoltarea interesului pentru nevoile elevilor şi pentru educaţia lor.

În concluzie, îmbunătăţirea calităţii moral-civice se poate realiza atât pe plan teoretic, prin oferirea modelelor de viaţă, categorie în care intră în mod obligatoriu cadrele didactice şi familia, cât şi pe plan practic prin activităţi care să implice în egală măsură elevi, profesori, părinţi, poate chiar şi reprezentanţi ai comunităţii locale.
_{Referinte:
• Dicţionar al limbii române contemporane – Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980;
• Dicţionar explicativ al limbii române – Editura Academică, Bucureşti, 1999;
• Freinet, C. – L’Education morale et civique, Bibliotheque de l’ecole moderne;
• Ion, Angela – Histoire de la litterature francaise
• Kerlan, Alain – Les grands domaines de l’education scolaire. Approche psychopedagogique et historique, Universite Lumiere Lyon, 2001 ;
• Legrand, Louis – Enseigner la morale aujourd’hui?, Paris, P.U.F., 1991
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: copil, educatie, comportament, conduita, moralitate, lesson

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 02 April '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---