Educaţia moral-civică a devenit, în ultimul deceniu, o disciplină extrem de importantă în activitatea de educare a tinerei generaţii din sistemul de învăţământ românesc. Rolul educaţiei moral-civice în eficientizarea relaţiei şcoală-familie-comunitate a atins cote înalte, odată cu apariţia noţiunii de asigurare a calităţii în învăţământ.

Ridicarea calităţii în educaţia moral-civică este un obiectiv major al eforturilor de eficientizare a legăturilor obligatorii dintre şcoală, comunitatea locală şi familiile elevilor, aceştia fiind beneficiarii direcţi ai efortului făcut de şcoala românească în acest sens.

Este necesară o redefinire a echilibr ului educaţional dintre deciziile luate de şcoală şi iniţiativele venite din partea părintilor sau a factorilor locali. Este nevoie să se treacă rapid de la rolul autoritar şi unic al şcolii la un sistem de valori umaniste, cu importanţă pe iniţiativa responsabilă venită din toate partile implicate în educaţia tinerilor.

Cooperarea activă a şcolii şi a profesorilor diriginţi cu ceilalţi factori educaţionali – familia, comunitatea locală, mass-media, biserica, organizaţii nonguvernamentale – trebuie să conducă la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare pozitivă a problemelor diverse ale tinerilor elevi.

Şcoala trebuie să găsească formele optime prin care cei implicaţi în acest proces de educare să poată să gestioneze resursele umane, să aibă cunoştiinţe de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul schimbărilor din societatea actuală. Totuşi, rolul important, cel puţin acum, îl are şcoala, cadrele didactice, profesorul diriginte care, prin activităţile elaborate, pot dezvolta la elevi norme şi conduite sociomorale, pot dezvolta abilităţi şi conduite morale şi civice, în contextul european actual.

În acest sens, şcoala poate participa şi interacţiona dezinteresată cu familiile elevilor, poate iniţia activităţi utile în şcoală sau în afara acesteia, şcoala sprijină actorii implicaţi pentru a se cunoaşte pe sine şi pentru a înţelege normele moral-civice, poate îmbunătăţii calitatea vieţii şi performanţelor elevilor, poate forma abilităţi de gândire independentă şi critică etc.

Şcoala poate deveni un loc fertil al proiectării, asimilării şi dezvoltării unor programe de învăţare şi formare continuă, bazate pe experienţă şi creaţie individuală sau de grup. În cadrul unor astfel de programe, elevii pot dobândii abilităţi metacognitive ce nu se regăsesc în procesul de predare-învăţare propriu-zis, acestea fiind asociate cu latura socială a tânărului elev, cu personalitatea lui, cu formarea unei educaţii profesionale formative. Din această categorie pot face parte : conştientizarea interpersonală, expresivitatea creativă, încrederea în sine, organizarea unor activităţi extracurriculare, abilitatea de a raţiona logic, lucrul în grup, spiritul practic etc. Abordarea sistemică a acestor tipuri de activităţi conduce la dezvoltarea spiritului etic, psihologic, estetic, social, cultural, familial.
Pentru a putea fi puse în practică asemenea proiecte, trebuie conjugate eforturilor tuturor părţilor implicate: societatea-cu realitatea ei situaţională, familia-subiectivă de multe ori, şcoala-cu structurile motivaţionale şi proiective şi, nu în ultimul rând, elevul-factorul conştient de importanţa demersurilor intreprinse pentru creşterea educaţiei sale europene. După identificarea tuturor factorilor esenţiali, se poate realiza o analiză complexă a situaţiei actuale.
Printr-o analiză deontologică se pot examina judecăţile de valoare ale elevilor şi cadrelor didactice, ale familiei şi comunităţii locale implicate.

Analiza pragmatic-decizională poate conduce la stabilirea pietrelor de hotar în atingerea progresului şi succesului final în asimilarea, de către elevi, a unor norme socio-morale individuale sau de grup.

Se pot face analize comparative de progres, în vederea stabilirii unor modele demne de urmat, pozitive şi competitive, analize situaţionale, care să regleze unitatea dintre factorul intelectual, raţional şi cel emoţional.

În relaţia şcoală-famile-comunitate trebuie să existe relaţii de respect, de acceptare reciprocă, de simpatie şi admiraţie reciprocă, nu de suspiciune, nedumerire sau iritare şi provocare. Relaţiile dintre şcoală, elevi, familiile acestora şi comunitate trebuie să fie bazate pe cantact şi colaborare, pe transmitere de informaţii şi prezentare a unor stări de lucruri, de influenţe pozitive asupra comportamentelor elevilor, pe trăiri afective şi emoţionale reciproce în diferite forme de manifestare.

Pentru atingerea unui nivel de calitate ridicat în eficientizarea relaţiei şcoală-elev-familie-comunitate, este necesar de abordat un stil empatic de comunicare între părţi, trebuie transpus în psihologia mentală a elevului astfel încât să se producă o apropiere între părţi, păstrând însă o neutralitate necesară şi un echilibru constant şi permisiv.

Educaţia moral-civică deţine un rol însemnat în educaţia adulţilor prin normele de conduită şi valorile naţionale şi regionale ale statului, prin multiplele funcţii de învăţare care pot ghida elevul spre cunoaştere şi autocunoaştere, spre dezvoltarea unor funcţii critice şi autocritice. Prin însuşirea normelor de conduită moral-civică, elevul va fi obişnuit să-şi cunoască limitele şi calităţile, va putea trece peste stările momentane de impulsivitate, va fi creativ şi responsabil, comunicativ şi adaptabil la schimbare.

Educaţia moral-civică nu se reduce la aşa zisa civilizare a tinerilor elevi, a comportamentului uman, ea concură la creşterea gradului de civilizaţie a întregului popor, la creşterea gradului de preţuire şi protecţie a bunurilor societăţii noastre. Elevii trebuie să înţeleagă că există o civilizaţie a comportamentului din şcoală şi una în afara ei, ambele obligatorii de respectat.

Este vorba, pe de o parte, de comportamentul elevilor în şcoală, de atitudinea lor faţă de bunurile comune şcolare, cu respectarea regulamentelor interne şi a normelor comportamentale, prin păstrarea în stare de folosinţă a mobilierului, cărţilor, laboratoarelor şi cabinetelor şcolare, întreţinerea stării de curăţenie, igienă şi ordine, de respectul faţă de colegi şi cadre didactice şi, pe de altă parte, de civilizaţia comportamentului public pe stradă, în magazine, în parcuri, în locuri publice, mijloace de transport în comun, cinematografe, săli de spectacole etc., precum şi de respectarea disciplinei în locurile publice, a stării de curăţenie şi ordine în situaţiile de muncă şi viaţă. Elevii trebuie să manifeste, tot timpul, seriozitate, decenţă şi responsabilitate pentru valorile moral-civice ale societăţii româneşti, astfel încât să putem face faţă cu decenţă şi succes normelor europene de conduită şi progres.

Prin ridicarea calităţii implementării normelor de moralitate şi civism în rândul elevilor, trebuie să avem în vedere reacţiile ostile din partea unor forme negative ale democraţiei - extremism, xenofobie, rasism, violenţă, indiferenţă – şi să existe o preocupare pentru viaţa tinerilor care, nu tot timpul, se implică în viaţa comunităţii, manifestând dezinteres faţă de evenimentele importante din şcoală şi comunitate.

Elevii, tinerii pot fi ajutaţi să asimileze deprinderi şi atitudini hotărâtoare privind rezolvarea conflictelor interumane, respectarea normelor statului naţional bazate pe valori importante de civilizaţie, cultură, progres, toleranţă şi solidaritate. Tinerii trebuie să înţeleagă că drepturile omului trebuie respectate întocmai, trebuie respectată diversitatea de opinii, legile statului şi justiţia socială. În acest sens sunt necesare activităţi de socializare a grupurilor, de ridicare a respectului pentru valorile naţionale, pentru drepturile omului la viaţă, sănătate, protecţie socială, la educaţie şi cetăţenie.

Odată cu intrarea în vigoare a normelor de asigurare a calităţii în învăţământ, educaţia moral-civică trebuie să concure, din ce în ce mai bine, la cunoaşterea de către elev a structurilor şi funcţionalităţii statului, la cunoaşterea legilor, la dezvoltarea respectului civic, la prevenirea faptelor antisociale. Un alt aspect al rolului educaţiei moral-civice, în comunitate, familie şi şcoală, îl reprezintă respectul pentru drepturile omului, pentru structurile statului, pentru instituţiile sociale. Elevii trebuie să ştie că toţi cetăţenii unei naţii sunt egali în faţa legii, toţi au anumite drepturi civile şi fac parte dintr-un sistem al valorilor umane, au anumite limite şi responsabilităţi civice.

Prin influenţa sa, educaţia moral-civică trebuie să dezvolte şi să educe sentimentul de respect al elevului, cetăţeanului faţă de stat şi, în acelaşi timp, statul trebuie să manifeste respect pentru cetăţean. Educaţia civică şi morală va dezvolta constant un mod de gândire şi va dezvolta continuu valorile civice şi capacităţile elevilor de a percepe realitatea vieţii cotidiene, naţionale şi internaţionale.

Educarea elevilor în spiritul cinstei, înţelegerea adevărului şi a virtuţilor morale ale poporului român, conduce la atingerea unei calităţi morale, bazată pe cinste şi respect, la înţelegerea faptului că toate acestea nu sunt decât obligaţii morale cetăţeneşti.

Prin dezbateri, studii de caz, convorbiri etice elevii pot fi educaţi să respecte valorile morale, vor conştientiza rolul lor în societatea europeană actuală.

Elevii vor fi încurajaţi să înveţe din reflecţii, maxime şi proverbe româneşti sau din alte ţări, vor conştientiza buna-cuviinţă oglindită în aceste texte şi vor trage concluzii pertinente despre valorile naţionale şi internaţionale morale şi cetăţeneşti.

Numai prin eforturi comune şi conjugate ale tuturor factorilor implicaţi în educarea civică şi morală a tinerilor elevi se va ajunge la o ridicare a calităţii comportamentelor cetăţeneşti ale tinerilor în contextul noii uniuni europene, fără graniţe, fără obstacole şi restricţii.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: factori, relatie, scoala, familie, comunitate

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 01 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---