Căsătoria reprezintă unul dintre cei mai importanţi paşi pe care omul îi face în viaţă. Dacă până nu de mult, căsătoria însemna numai unirea strategică a averilor sau a unor situaţii socială, fiind un simplu acord între familiile însurăţeilor, acum vremurile şi practicile în privinţa căsătoriei s-au mai schimbat. Nu spunem că aceste căsătorii de convenienţă nu se mai practică, ci numai că numărul lor a scăzut foarte mult faţă de trecut. Multe din barierele sociale au fost ridicate, persoanele fiind libere să se căsătorească liberi, bazându-şi decizia numai pe sentimentele pe care le are faţă de partenerul său.

Însă şi aşa, căsniciile din ziua de azi se confruntă cu mari probleme, majoritatea acestor legăminte fiind rupte prin divorţ. Specialiştii în relaţiile de cuplu şi de familie arată cu degetul spre lipsa de comunicare dintr-o relaţie. Aşa că, singura concluzie pe care o putem trage este faptul că, pe lângă sentimentele de iubire ce în mod normal trebuie să lege un cuplu, mai ales un cuplu de căsătoriţi, trebuie să existe şi o bună comunicare între parteneri. Poate fi ceva mai trist decât ca doi oameni care sunt căsătoriţi să nu poată comunica între ei? Multe cupluri au fost prinse în plasa obiceiurilor de comunicare ineficiente, care continuă de atât de mult timp, încât cei doi cred că nu mai există nici o speranţă şi nici o posibilitate de schimbare.

A fi capabil să îţi asculţi interlocutorul este o artă pe care destul de puţini o posedă. Printre gafe cele mai întâlnite în ascultare se numără întreruperea interlocutorului. Este cel mai nesuferit obicei în ceea ce priveşte ascultarea. Cei obişnuiţi să întrerupă îşi petrec timpul nu ascultând ceea ce li se spune, ci formulându-şi propriul răspuns. Interesaţi fiind doar de ideile lor, ei nu dau prea mare atenţie cuvintelor celorlalţi, ci aşteaptă un moment propice când să poată interveni cu un „O, asta nu-i nimic. Să vezi ce mi s-a întâmplat mie!" gestul denotă prin excelenţă o proastă creştere şi o desconsideraţie a partenerului. Atunci când întrerupi pe cineva, nu faci altceva decât să calci peste ideile acelei persoane şi lucrul acesta este la fel de nepoliticos, şi, uneori, la fel de dureros, ca şi când ai călca acea persoană pe picioare.

Este la fel de important să îţi priveşti partenerul de discuţii în faţă, chiar în ochi. Ascultătorii care nu se uită la persoana care le vorbeşte exprimă prin această atitudine dezinteres, neîncredere şi lipsă de preocupare. Dacă te vei uita la interlocutorul tău în timp ce vorbeşte cu tine îl vei face să se simtă bine, ca şi cum chiar vorbeşte cu cineva care îl ascultă, care îl interesează ceea ce îi spune. Obiceiurile rele abundă din cauză că nu am fost instruiţi în direcţia aceasta, a ascultării. Ascultarea este cea mai neglijată şi cel mai puţin înţeleasă dintre toate artele comunicării. Ascultarea perceptivă nu presupune un titlu academic, ci presupune instruire.


Printre acţiunile şi gesturile care pot fi catalogate supărătoare în ceea ce priveşte modul nostru de ascultare, se numără: păşitul înainte şi înapoi, ca şi când şi-ar fi pierdut răbdarea sau s-ar grăbi să plece, obiceiul de a te contrazice, înainte chiar ca tu să-ţi fi afirmat punctul de vedere, încercarea de a prevedea ceea ce vrei să spui sau de a-ţi încheia frazele aşa cum bănuieşte că ar trebui, obiceiul de a-ţi pune o întrebare la care tu tocmai ai răspuns, cel care te face să simţi că îi risipeşti timpul, reformularea a ceea ce ai spus mai înainte, ca şi când ţi-ar pune altcineva cuvintele în gură, orice spui îi aminteşte interlocutorului tău de o altă poveste sau de ceva despre care tocmai a auzit, obiceiul de a sta prea aproape de cel care vorbeşte, lipsa expresiilor faciale, care să arate că interlocutorul înţelege sau aude.


Efectiva ascultare a celui care îţi vorbeşte poate fi mult mai dificilă decât mulţi cred. Este infinit mai uşor să fi un bun vorbitor, orator, să îţi expui sentimentele şi trăirile într-o manieră plăcută. Nu trebuie decât să ai puţin talent în folosirea unor cuvinte şi o informaţie pe care să o transmiţi. Ascultarea este o treabă serioasă, deoarece implică mai mult decât auzirea cuvintelor. Ea implică discernământ, recepţionarea mesajului non-verbal, interes, contact vizual, căutarea motivelor profunde, punerea unor întrebări potrivite, darea unor răspunsuri adecvate şi, uneori, înţelepciunea de a păstra tăcerea. Persoanele care pot ajunge la această performanţă de a deveni nişte buni ascultători vor primi imediat răsplata. Se vor bucura de o sinceră şi adâncă apreciere din parte interlocutorilor pentru că, din moment ce poţi să asculţi o persoană, poţi să îi şi dai un sfat bun, înţelept. Ele îţi vor mulţumi oricum, şi dacă nu vor primi sfaturile respective. Cu toţii ştim că ne simţim mult mai bine atunci când avem ceva pe suflet şi putem să împărtăşim durerea sau necazul nostru cuiva. Imediat ne simţim un pic mai bine, iar dacă mai primim şi un sfat bun, aprecierea noastră nu va mai avea limite.

Cei mai mulţi dintre noi rostim între 100 şi 150 de cuvinte pe minut. Unii vorbesc mai rar, cu o medie de numai 80-90 de cuvinte pe minut, în timp ce alţii vorbesc mai repede, ajungând până la 170 de cuvinte pe minut. Capacitatea noastră de ascultare ne permite să recepţionăm între 450 şi 600 de cuvinte pe minut. Aceasta înseamnă că putem gândi de cinci ori mai repede decât vorbim.


Sursa Imaginii - signs-of-a-cheater.com

---

Tag-uri: casatorie, interlocutor

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 13 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---