Ştiinţa de a refuza pe cineva aparţine omului inteligent şi prudent. Dacă tot eşti obligat să refuzi, cel puţin să foloseşti arta îndulcirii „nu"-ului.
Refuzul amabil este totdeauna preferabil unei aprobări jignitoare. Cei care au mania refuzului permanent sunt oameni antipatici şi respingători. Chiar dacă ulterior revine, cel care solicită rămâne cu un gust amar.
O dezamăgire nu trebuie produsă cu brutalitate, ea trebuie îndulcită, iar refuzul trebuie pregătit, nu trântit.

Un refuz răspicat taie orice speranţă, iar cine procedează aşa nu are talent de a conduce şi nici de prieten nu-i bun.
Lasă totdeauna să rămână câteva fărâme de nădejde, care să îndulcea scă amărăciunea refuzului.
Lipsa bunăvoinţei poate fi înlocuită cu respect, iar lipsa faptelor să fie înlocuită cel puţin cu vorbe bune.

Acceptarea sau refuzul se poate face prin vorbă scurtă, dar cere multă gândire, deoarece rezultatul lor ori îţi dă aripi, ori îţi înmormântează speranţele.
Cea mai mare amabilitate trebuie să o afişezi mai ales când eşti obligat să refuzi. O glumă sau o aluzie este preferabilă unui refuz sec. Printr-o vorbă de duh se poate ieşi din orice încurcătură, deoarece unele lucruri pot fi luate în glumă, chiar dacă celălalt le ia în serios. Şi tergiversarea este o armă bună în arta refuzului.
Dar nici bunătatea peste măsură nu este bună, deoarece uneori dăunează mai mult decât un refuz sec.
Oricâte servicii le-am face oamenilor, nu le facem niciodată atât bine cât cred ei că merită.

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---