Un educator responsabil este conştient de valoarea intervenţiei sale cât şi de dificultăţile pe care ea le comportă. El ştie, de asemenea, că în sfera educării, a formării personalităţii copilului/tânărului nu se pot oferii reţete şi formule miraculoase care să-l conducă cu lenjeritate pe un drum prestabilit, la capătul la căreia să îl aştepte rezultatele anticipate.

Este presupus că – în cele din urmă – tocmai aceste căutări pentru elaborarea celor mai eficiente strategii de lucru dau farmecul şi frumuseţea de educator.

Sub efectul unor astfel de stări încercăm şi noi stabilirea unor coordonate psihi – educaţionale şi a unor tipuri de interdependenţe în domeniul educaţiei morale care pot fi de un anumit folos practicianului.

În aces t sens devine util de a revizui câteva dintre cele mai importante rezultate ale cercetărilor în domeniu pentru a crea o bază teoretico – aplicativă necesară în intervenţie educativă.

Respectivele rezultate se pot constitui că adevărate permise meteorologice a căror respectare va îngădui „ fertilizarea solului” pe care urmează să se „ însămânţeze” proiectele educative concrete.

Prima dintre ele inspiră un adevărat optimism pedagogic comportamentul moral se învaţă. Performanţele în adoptarea acestui tip de comportament sunt sensibil diminuate în cazul copiilor cu Q.I. scăzut, în situaţia afectării gradului de discernământ, ori în condiţiile în care copilul se dezvoltă într-un mediu social care-i oferă modele comportamentale străine de valori morale acceptate convenţional. Studii foarte vechi (Harrover, 1934) au demonstrat că, de obicei, copii cu handicap de intelect că şi cei cu un statut socio – economic scăzut ( defavorizaţii) tind să adopte cu multă uşurinţă un comportament imoral. Aceste constatări confirmă că zestrea nativă influenţează calitatea comportamentului moral doar atunci când este afectat nivelul dezvoltării psihice normale a copilului şi că, pe de altă parte, mediul social exercită o acţiune hotărâtoare prin sistemul de valori pe care le promovează.

O altă premisă esenţială din perspectiva muncii educative este următoarea: comportamentul moral se obiectivează în forme observabile ale conduitei.

De astfel, educatorul şcolar este interesat chiar de această latură a comportamentului moral: cea exteriorizată, adică aceea care copii le stabilesc între ei, sau cu adulţii sau în raporturile lor cu societatea pe baza respectării normelor de convieţuire pe care comunitatea le impune.

Ceea ce este semnificativ din perspectiva activităţii educaţionale este că formele exteriorizate ale comportamentului moral sunt dirijate din interior de mobiluri mai mult sau mai puţin conştientizate.

Cunoaşterea acestui aspect îl va ajuta pe educator să nu mai greşească atunci când îl consideră pe copil responsabil de toate manifestările sale ca şi cum ar fi în totalitate conştientizate. Din acest punct de vedere se întâmplă deseori ca unii copii să fie admonestaţi şi sancţionaţi pentru fapte pe care le-au săvârşit „ fără să-şi dea seama”, deci în mod neconştientizat, ceea ce le creează un teribil sentiment de frustraţie.

În evoluţia stărilor de conştiinţă ale copilului se produc unele transformări de care este necesar să se ţină seama.

Acest aspect a fost evidenţiat cu multă acurateţe ştinţifică de către Jean Piaget în lucrarea „ Judecata morală la copil”, unde a semnalat că, până să ajungă la o anumită maturitate morală copilul va trece de la stadiul realismului moral la stadiul relativismului moral. Aceasta înseamnă că, mai întâi, el respectă litera regulii morale ( ceea ce i se cere!) şi, abia apoi, într-o ipostază superioară a evoluţiei lui, spiritul normei morale ( ceea ce trebuie, ceea ce e dezirabil). În acest el îşi va modifica, de exemplu, modul de a înţelegea dreptatea, ori sancţiunea.

Suportul psihologic fundamental al susţinerii comportamentului moral este cel afectiv, cu mult mai important decât cel naţional.

Este uşor de observat că, de obicei, copilul imită comportamentul moral al unuia dintre părinţi, ori a căror persoane din anturajul imediat pentru că: îl iubeşte, îl admiră ( e mai puternic, mai curajos…) ori pentru că acea persoană îi satisface într-o mai mare măsură plăcerile.

• cea mai veche şi mai directă modalitate de achiziţionare a comportamentului moral se realizează pe baza modelelor comportamentale pe care le oferă comunitatea ( în speţă – şi în primul rând - familia).

Încă din primele clipe ale vieţii lui, copilul vine în legătură cu influenţele şi valorile morale pe care le promovează familia. Printre primele cuvinte pe care le învaţă sunt: trebuie sau ar trebui încât – se poate opune -, codul moral al copilului se construieşte de la început pe structura a ceea ce e bine şi ceea ce e rău în înţelesul pe care familia îl atribuie BINELUI sau RĂULUI.

• achiziţionarea comportamentului moral poate rămâne exterioară stărilor de conştiinţă, dacă în munca educativă nu se respectă principiul activismului în conformitate cu care copilul trebuie să devină co – participant la procesul propriei lui formări ( morale în cazul nostru).

Câtă vreme echipa morală rămâne la nivelul prescripţiilor ( cu atât mai mult la nivelul constrângerilor) reuşite vor fi aparente.

Angajarea structurilor de profunzime presupune câştigarea copilului şi sub aspect motivaţional – naţional. Aceasta înseamnă că, deşi calea către reuşită începe de la structurile afective ale personalităţii copilului ea se desăvârşeşte numai după invadarea structurilor înalte ale intelectului care vor vrea trebuinţa satisfacerii cerinţelor normative chiar şi atunci când acestea contrazic principiul plăcerii ( cel care guvernează primordial conduita copilului).

Luarea în consideraţie a celor câteva permise enunţate creează posibilitatea identificării unor coordonate extrem de utile pentru direcţionarea acţiunii educaţionale concrete.

Prin urmare:

- calitatea rezultatelor obţinute de educatorul şcolar depinde, într-o bună măsură, de achiziţiile ( cunoştinţele, obişnuinţele, deprinderile, experienţele) morale ale copilului din etapa preşcolară a dezvoltării lui;
- metodele şi argumentele cu cel mai mare efect la interlocutor sunt cele care au mare forţă persuasivă, angajând stările emoţionale şi motivaţionale ale subiectului;
- întărirea comportamentelor dezirabile este posibilă atât prin metode recompensative cât şi sancţionatorii, dar cele dintâi creează un mai mare ataşament faţă de normă;
- mai puternic decât orice metodă este modelul comportamental pe care îl oferă o persoană cu mare credibilitate şi atractivitate pentru cel ce suportă acţiunea/ influenţa educativă;
- este mai uşor de a forma comportamente de tip nou decât de a schimba ( corecta) obişnuinţe şi deprinderi morale vechi şi proaste;
- strategiile schimbării comportamentale şi atitudinea trebuie să reparcurgă integral, pas cu pas, traseul formării respectivelor comportamente şi atitudini prin dislocarea – în puncte esenţiale – a legăturilor care au condus la stabilirea lor.

În procesul achiziţionării comportamentului moral se parcurg, de regulă, următoarele secvenţe:

Se înţelege că o asemenea succesiune desemnează situaţia ideală în care copilul înaintând în vârstă şi găsind cadrul social favorabil care să-i stimuleze maximul disponibilităţilor legico – afective, dobândeşte maturitatea şi nivelul de conştientizare necesar pentru exploatarea tuturor acestor oportunităţi în folosul creşterii lui spirituale.

Realizarea contravine însă – alteori contrazice! – o astfel de desfăşurare, fie prin aceea că factorii influenţei sociale ( unde includem şi educaţia realizată în şcoală) nu acţionează suficient de explicit, ori suficient de concentrat, fie prin aceea că subiectul social nu manifestă suficientă receptivitate la influenţa socială, ori nu dispune de un nivel de dezvoltare psihică necesar unor prelucrări superioare a acestor influenţe, ori pentru că istoria personală îl poate aduce pe subiect în situaţii la limita existenţei în faţa cărora sistemul valorilor morale poate fi compromis.

În modelarea personalităţii copilului sub aspectul comportamentului moral se observă astfel cinci niveluri de condiţionare. Ele urmează să facă în mod distinct subiectul muncii de educaţie.

Din perspectiva educaţiei şcolare aceasta înseamnă că, atât în procesul dezvoltării cât şi – mai ales - în procesul schimbării unor obişnuinţe şi atitudini morale, educatorul are nevoie să poată răspunde la câteva întrebări esenţiale:

- oare conduita morală indezirabilă a copilului este influenţată de modelele comportamentale pe care le oferă mediul obişnuit de existenţă a copilului ( prin părinţi, copii din grupul de joacă şi de prieteni…)?
- cunoaşte oare copilul regulile şi normele conduitei morale convenabile unei bune convieţuiri sociale?
- are copilul capacitatea de a valoriza corect cunoştinţele şi situaţiile morale?
- este oare posibil ca el să fi ajuns deja la numite opinii şi convingeri opuse moralei sociale cu care ia contact în procesul socializării?
- în ce măsură conduita morală a copilului este produsul unor obişnuinţe morale defectuase ( al căror fundament valoric nu-l mai conştientizează), ori rezultatul firesc al achiziţionării unor criterii valorice deplin conştientizate?! (ATENŢIE:la şcolarul de vârstă mică şi mijlocie cunoştinţă morală acţionează că un sistem de constrângeri, că un gardian intern care-l împiedică să greşească în raport cu un sistem de norme pe care le-a asimilat prin convieţuirea cu ceilalţi);
- răspunzând unor astfel de întrebări educatorul conştientizează el însuşi modul cum se articulează segmentele de detaliu ale comportamentului moral.

Pe baza acestei acţiuni, ori de câte ori el constată prezenţa în conduita copilului a unor deprinderi morale neadecvate şi reorientarea valorică a unor date comportamentale prin parcurgerea unor paşi.

1. amplasarea copilului în contexte generatoare de mesaje cu conţinutul moral pozitiv;
2. revizuirea şi reconsiderarea cunoştinţelor morale ale copilului prin căutarea argumentelor care să contrazică justificarea şi promovarea respectivelor deprinderi;
3. furnizarea de argumente satisfăcătoare, credibile, impresioniste cu privire la avantajele respectării regulilor şi normelor morale acceptate social şi cu privire la dezavantajele ce decurg din nerespectarea lor;
4. slăbirea forţei orientative a opiniilor şi convingerilor ce susţin deprinderile şi atitudinile indezirabile;
5. convertizarea conţinutului negativ al conştiinţei morale a copilului printr-o fundamentare nouă, pozitive, mai înainte de a fi aşezat şi stabilizat criteriile valorice ferme care configurează personalitatea tânărului de mai târziu.

De bună seamă că, aşa cum sar putea reproşa cu uşurinţă, lucrurile nu decurg niciodată atât de simplist şi linear. Cu toate acestea cele cinci niveluri de condiţionare sunt reale tocmai pentru că ele se construiesc pe structura unor interdependenţe funcţionale. Condiţionările ca şi interdependenţe accentuează rolul esenţial ce revine regulilor de întărire în achiziţionarea comportamentului moral. Sub acest aspect este hotărâtor de a evita stabilizarea unor condiţionări şi interdependenţe indezirabile şi, dimpotrivă, de a acţiona în favoarea stabilirii unor condiţionări şi interdependenţe dezirabile.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: achizitionare, comportament, moral-civic, educare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 25 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---