În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult despre „Educaţia pentru Cetăţenie într-o Societate Democratică” ca despre un fundament al demersurilor educaţionale. Importanţa acesteia este evidenţiată de nevoia de informaţie despre comunitatea şi societatea în care trăim, de înţelegerea relaţiilor dintre indivizi, a relaţiilor dintre indivizi şi stat, de conştientizarea rolului pe care îl avem în societate, de cunoaşterea drepturilor şi responsabilităţilor pe care le avem şi de învăţarea modului în care putem participa la conducerea societăţii şi cum putem acţiona eficient pentru binele ei, şi implicit a noastră.

Schimbările globale fără precedent care au avut loc în ultimele decenii pe întreg mapamondul au dezvăluit o serie de provocări şi probleme frecvente, cărora trebuie să le oferim un răspuns cât mai adecvat:

- colapsul unor structuri politice şi apariţia altora noi;
- mondializarea economiei, creşterea decalajului economic între ţări, etc.;
- creşterea populaţiei la nivel mondial;
- mobilitatea oamenilor în interiorul şi în afara graniţelor statelor;
- o creştere a recunoaşterii drepturilor popoarelor indigene şi a minorităţilor;
- dezvoltarea fără precedent a tehnologiei informaţiei, trecerea de la societatea industrială la cea informaţională;
- lipsa solidarităţii la nivel de societate şi o apatie generală faţă de problemele comunităţii;
- schimbarea rolului femeii în societate;
- încălcarea drepturilor omului, agravarea inegalităţilor.
Aceste provocări au implicaţii complexe asupra pluralismului, multiculturalismului, patrimoniului etnic şi cultural şi a diversităţii, a toleranţei, a coeziunii sociale, a drepturilor şi responsabilităţilor colective şi individuale, a dreptăţii sociale, a conştiinţei şi identităţii naţionale şi a libertăţii oamenilor.

Sistemul de educaţie reprezintă o parte esenţială a răspunsului la aceste probleme şi provocări. Reflecţia asupra conceptelor de educaţie pentru cetăţenie într-o societate democratică este parte integrantă a acţiunii pentru rezolvarea acestor probleme, iar acţiunea se sprijină întotdeauna pe un plan al celor implicaţi, pe educaţie. Afirmarea cetăţeniei într-o societate democratică se doreşte a fi un răspuns la aceste schimbări care au loc în societăţile noastre şi la deficienţele structurilor politice, economice, sociale şi culturale.

Astfel, s-a trecut de la o înţelegere a cetăţeniei care punea accentul pe sentimentul apartenenţei şi care, printr-o educaţie corespunzătoare, asigura transmiterea acestui sentiment punându-se un accent deosebit pe supunere la regulile colectivităţii, la o înţelegere mai individualistă şi mai instrumentală a cetăţeniei care acordă importanţă locului individului şi drepturilor acestuia şi care trece în plan secund afirmarea identităţilor colective şi parţiale (în sens geografic şi cultural) identităţi întruchipate de stat ca organism.

Pentru o cât mai bună înţelegere a acestui demers, vom începe cu o privire rapidă asupra adjectivele pe care oamenii le alătură termenului de cetăţenie.

Cel mai important dintre ele este adjectivul „democratic”. Acest adjectiv subliniază faptul că este vorba despre o cetăţenie bazată pe principiile şi valorile pluralismului, întâietatea legii, respectarea demnităţii umane şi a diversităţii culturale ca bogăţie. Alte adjective cum ar fi „pluralist”, „deschis”, „cu experienţă”, etc. exprimă refuzul de a fi limitat la un singur concept rigid care să sune ca un slogan care ar putea înmulţi încercările motivate de a construi sensul cetăţeniei într-o societate democratică şi a inventa continuu noile forme pe care le ia. Astfel, conceptele de participare, democraţie sau cetăţenie participantă par să fie tot mai mult recunoscute ca fiind vitale pentru viitorul vieţii noastre împreună. Se pune problema ca fiecare să aibă un loc în societate şi să contribuie la dezvoltarea ei la orice nivel, dincolo de actul politic de a vota. De asemenea, se pune problema ca fiecare să aibă control asupra mediului în care trăieşte. Reducerea obstacolelor la participarea la viaţa socială, în special a obstacolelor socio-economice, reprezintă o parte integrantă a oricărei strategii menite să întărească cetăţenia într-o societate democratică.

Prin cetăţeanul se înţelege o persoană care are drepturi şi îndatoriri într-o societate democratică. Primul drept este acela de a stabili legea; prima îndatorire este aceea de a respecta legea, exercitându-şi libertatea, dezvoltându-şi iniţiativele, organizându-şi relaţiile cu ceilalţi în cadrul definit de lege. Cetăţenia într-o societate democratică implică astfel autonomia individului ca valoare primară, cu toate riscurile implicate pentru diferitele puteri. În plus, numeroase discuţii şi acţiuni corespunzătoare încearcă să realizeze un fel de moderare a acestei autonomii-libertate făcând apel la simţul responsabilităţii şi la cunoaşterea obligaţiilor juridice şi chiar morale pe care le presupune viaţa împreună şi respectarea celuilalt şi a altor grupuri.

Competenţele de bază asociate cu cetăţenia într-o societate democratică sunt cele determinate de construirea unei persoane libere şi autonome, conştientă de drepturile şi responsabilităţile sale într-o societate în care puterea de a stabili legea (anume regulile vieţii comunităţii care definesc cadrul în care libertatea este astfel exercitată) şi unde numirea şi controlul asupra persoanelor care exercită această putere se află sub supravegherea tuturor cetăţenilor.

Cei trei factori majori care influenţează abordările cetăţeniei în procesului de învăţare sunt cultura, conţinutul şi mediul (climatul). Interacţiunile dintre aceştia sunt foarte complexe şi subtile, dar pot avea consecinţe semnificative (profunde).

Scopurile curriculum-ului, organizarea şi structura educaţiei pentru cetăţenie pot fi pe deplin înţelese doar dacă se recunoaşte rolul important al contextului în care aceasta are loc. Contextul este extrem de important în studiul educaţiei pentru cetăţenie. Natura complexă a conceptului de cetăţenie conduce la un număr mare de interpretări.

Trebuie să se ţine cont de tradiţiile istorice, culturale şi sociale specifice fiecărui context. Această observaţie este cu atât mai importantă atunci când educaţia pentru cetăţenie este revăzută şi modernizată.

Contextul se defineşte fie ca mediul în care cineva trăieşte, fie este privit ca un obiect a cărui transformare este necesară în vederea afirmării principiilor legate de drepturile omului. În acest din urmă sens, se impune modificarea contextului, mai precis a contextelor, pentru a permite fiecărui cetăţean exercitarea drepturilor sale.

Preocuparea pentru coeziune socială joacă un rol central în toate analizele contextuale. Însăşi ideea de context acoperă realităţi care pot fi analizate în diferite moduri. Spre exemplu, putem identifica mai multe niveluri:

- contextele statelor, cu tradiţiile, culturile, instituţiile şi legile lor. Aceste state sunt spaţii şi cadre în care cetăţenii discută, se ceartă, îşi confruntă concepţiile despre cetăţenie, putere, educaţie, viaţă împreună etc. Studierea şi promovarea educaţiei pentru cetăţenie înseamnă deschidere către diferenţele de contexte dintre state, dar şi către diferenţele din cadrul fiecărui stat în parte, scăpând astfel de reflexele şi stereotipurile care îi determină pe oameni să atribuie anumite caracteristici şi concepţii tuturor cetăţenilor unui stat anume, în timp ce în spaţiul nostru democratic avem în comun multe referinţe, preocupări şi teme de dezbatere;

- contextele locale, ţinând cont de faptul că termenul „local” se poate aplica unor zone de mărimi şi configuraţii foarte variate, de la cartier sau sat la regiune, contexte determinate de graniţe administrative sau de alte criterii, contextele locale în care cetăţenii acţionează foarte uniţi către punctul lor de integrare socială şi teritorială;

- contextele mai generale legate de fenomenul de globalizare se referă la procesele şi tendinţele care includ atât realităţi locale, cât şi pe cele ale statului.
Această distincţie între diferitele contexte, în funcţie de nevoile la nivel teritorial, trebuie completată avându-se în vedere reţelele. În lumea contemporană, multe fenomene economice, sociale şi culturale există şi se dezvoltă sub formă de reţele, în funcţie de sisteme de relaţii care nu ţin cont de graniţe, în special de cele politice şi administrative.

Cei mai importanţi factori contextuali sunt:
- tradiţia istorică;
- poziţia geografică;
- structura socio-politică;
- sistemul economic;
- tendinţele globale.

Astfel stând lucrurile, scopul principal al educaţiei pentru cetăţenie democratică nu este doar de a informa ci, de asemenea, de a folosi informaţia pentru a ajuta elevii să înţeleagă şi să-şi îmbunătăţească capacitatea de a se implica. Este la fel de important conţinutul, pe cât este de important procesul de predare–învăţare. Demersul presupune o combinaţie între abordările predării şi învăţării, de la didactic la interactiv, atât în interiorul clasei, cât şi în afara acesteia. Organizarea oportunităţilor este făcută pentru a promova interacţiunea elevilor, prin intermediul discuţiilor şi dezbaterilor şi încurajarea elevilor pentru a-şi folosi iniţiativa prin proiecte, alte forme de învăţare independentă şi experienţe participative.

Educaţia pentru cetăţenie cuprinde trei părţi:

- educaţia despre cetăţenie;
- educaţia prin cetăţenie;
- educaţia pentru cetăţenie.

Educaţia despre cetăţenie se concentrează asupra dobândirii şi înţelegerii de către elevi a unor cunoştinţe despre istoria naţională, structurile şi procesele guvernamentale şi viaţa politică. Educaţia prin cetăţenie presupune ca elevii să înveţe prin intermediul experienţelor practice, participative, în şcoală sau în comunitatea locală şi dincolo de acestea. Acest tip de învăţare întăreşte componenta cunoaşterii.

Educaţia pentru cetăţenie cuprinde celelalte două părţi şi implică înzestrarea elevilor cu un set de instrumente, cunoaştere şi înţelegere, abilităţi şi aptitudini, valori şi decizii, care să le permită să exercite activ şi raţional rolurile şi responsabilităţile cu care se întâlnesc în viaţa de adulţi. Această parte leagă educaţia pentru cetăţenie cu întreaga experienţă educaţională a elevilor.

Obiectivele finale ale educaţiei pentru cetăţenie democratică sunt dezvoltarea unei societăţi mai bune prin promovarea unor concepte şi valori de bază, precum: egalitatea, solidaritatea, participarea, libertatea, dreptatea, pacea. Ea vizează formarea unui bun cetăţean, în sensul transmiterii de cunoştinţe, dezvoltării de deprinderi şi atitudini care să-i permită individului să perceapă şi să înţeleagă modul în care societatea trebuie să funcţioneze şi să contribuie la ameliorarea societăţii în care trăieşte.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educare, democratie, educatie civica, societate democratica

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 13 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---