In raport cu modificările de rol patern şi matern, interactiunea familială generează şi noi aşteptări pe linia conduitei de rol a copilului. Astfel, dacă prin „bun", în perspectiva tradiţională, se înţelege copilul supus, docil, disciplinat, gata să-şi mulţumească părinţii conform aşteptărilor acestora, în perspectivă modernă „bun" este copilul capabil să-şi iubească şi să se înţeleagă cu părinţii, dornic să înveţe, receptiv şi deschis, cu iniţiativă şi emitator de întrebări, adaptat din punct de vedere emoţional, echilibrat, dezvoltandu-se ca o persoană cu competenţă si relaţională.

Ideea cercetării menÅ£ionate îşi gÄ ƒseÅŸte ascendent în lucrarea lui R, A. Elder (1949), care, explorand concepÅ£iile taÅ£ilor despre rolul lor, evidenÅ£iază două modele de rol :
- modelul tatălui tradiţional, care asigură securitatea financiară a familiei, în primul rand, disciplinand şi sfătuind copiii prin puterea exemplului său personal, avand întotdeauna dreptate şi ultimul cuvant în orice problemă, fiind considerat cel mai bun cunoscător şi orientator al copilului ;
- modelul tatălui modern, care disciplinează copiii cu mai multă flexibilitate, folosind de altfel mai puţine metode punitiv-restrictive, promovand şi facilitand atingerea propriilor lor ţeluri.

Dacă pentru tatăl tradiţional a fi părinte este mai curand o obligaţie pe care societatea aşteaptă să şi-o îndeplinească, pentru tatăl modern paternitatea este mai mult un privilegiu de care se bucură şi pe care şi-l asumă din proprie convingere. Lucrări mai recente promovează ideea că bărbaţii zilelor noastre devin din ce în ce mai mult implicaţi în viaţa de familie, în îngrijirea copiilor şi în responsabilităţile domestice (Ch. Lewis, M. O'Brien). Această nouă orientare a rolurilor paterne conduce însă la unele dificultăţi provenite în mod paradoxal din comportamentul reticent al celorlalţi membri ai familiei şi în special al mamelor. Terapia şi consilierea soţului „în dificultate" se loveşte cel mai frecvent de rezistenţă, pasivitate şi opacitate, ceea ce ridică probleme speciale privind tehnicile de abordare a familiei.

O atenţie deosebită se acordă astăzi tatălui divorţat şi probleme generate de această situaţie. Prefacerile rolului paterne sunt încă în mare măsură limitate de „forţe" sociale, insituţionale şi personale, dintre care inerţia unor cad normative comportamentale, prejudecăţile şi disonanţe intre aşteptări şi posibilităţi, între necesităţi şi disponibilităţi sunt cele mai importante. „Tatăl modern" ofere încă o imagine care suscită corecţii realiste „în viziune euforică asupra noii familii", pe care numeroşi cercetători sunt tentaţi s-o postuleze.

în diferite contexte sociale, se definesc o multitudine de roluri paterne, cum ar fi tatăl vitreg, tatăl imoral, tatal-adolescent, tatăl noucustodial, tatăl-văduv, care conduc la cele mai noi direcţii de cercetare a parentalitaţii alături de cele ce consideră parentalitatea din perspectiv ciclurilor vieţii, de la planificarea familiei pană în perioada buniciei (Sh. M. H. Hanson, F. W. Bozett, 1985).

Experienţa parentalitaţii diferă între sexe şi această diferenţă continuă să se dezvolte, după opinia cercetătorilor actuali (R. La Rossa, 1986). Schimbarea rolului femeii în societatea contemporană antrenează, simultan, schimbări ale rolului bărbatului şi, implicit, ale motivaţiilor, percepţiilor şi realizărilor parentalităţii ca instituţie şi construct social. Este unanim recunoscută creşterea şi îmbogăţirea rolului bărbaţilor în viaţa de familie ca răspuns adaptativ la noile schimbări ale statusului si rolului femeii (R. A. Lewis, R. E. Salt, 1986).

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 17 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---