FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,676
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Invatatorul si disciplina elevilor sai

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Invatatorul si disciplina elevilor sai

 Q:   Intreaba despre Invatatorul si disciplina elevilor sai       
Invatatorul si disciplina elevilor sai Motto:

"Florii i se cere parfum şi omului politeţe!"

Disciplina se referă în genere la acceptarea anumitor scopuri şi a normelor de conduită necesare pentru realizarea lor. În şcoală se au în vedere mai ales metodele prin care cadrul didactic exercită controlul asupra clasei, respectiv acţiunile întreprinse de el pentru a curma sau a preveni abaterile elevilor de la normele de conduită şcolare. Privită ca atare, disciplina şcolară apare din capul locului ca fiind de importanţă majoră pentru buna desfăşurare a activităţii de instruire şi atingerea obiectivelor scontate.

Într–adevăr, pentru a se putea concentra la lecţie sau pentru a participa activ la dobândirea cunoştinţelor, elevii au nevoie de o oarecare linişte. Dacă ei nu sunt atenţ i la activităţile de învăţare şi nu acţionează rezonabil, nu-şi vor însuşi subiectul sau tema predată. De aceea apare oarecum firească ideea ca şi învăţătorul (acestuia revenindu-i în mare măsură şi responsabilitatea asigurării în clasă a climatului propice învăţării) să insiste asupra ordinii şi comportării disciplinate a elevilor. Dar dacă învăţătorul consumă mult timp cu problemele de disciplină, aşa cum se întâmplă uneori, atunci nici el şi nici elevii nu vor realiza ceea ce şi–au propus. Pe de altă parte, solicitarea frecventă a ordinii şi liniştii, ea însăşi sursă de dezorganizare a atenţiei, poate duce în cele din urmă la apariţia unei inhibiţii excesive la elevi, a „surdităţii psihice” a acestora. În sfârşit, nu poate fi exclusă nici eventualitatea „coalizării” lor în scopul producerii unor „şicane” celui pe care, în sinea lor, îl consideră un fel de opresor.

Stabilirea şi menţinerea disciplinei în clasă este, desigur, o problemă dificilă, dar şi mai dificil este încă să–i arăţi cuiva cum trebuie să procedeze în acest sens. Dificultatea este dată, în primul rând, de faptul că strategiile şi tehnicile care s–au dovedit eficiente într-o situaţie se vădesc mai puţin eficiente în alta. În al doilea rând, elevii aceleiaşi clase se comportă uneori în mod cu totul diferit la lecţiile altor profesori (profesori de religie şi de limbi moderne) şi, uneori chiar la lecţiile aceluiaşi învăţător: cuviincioşi şi disciplinaţi într-un caz, necuviincioşi şi indisciplinaţi în altul. Dincolo de inconsecvenţa conduitei elevilor, explicabilă parţial şi prin particularităţile psihice specifice vârstei (vârsta aduce şi o oarecare stabilitate în comportament), faptele semnalate demonstrează că disciplina este rezultanta interacţiunii mai multor factori, cota de contribuţie a fiecăruia dintre aceştia fiind greu de stabilit. Pot afirma că disciplina este în mare măsură funcţia unei bune instruiri şi deci nu poate fi privită separat de metodele de instruire şi cele de stimulare a motivaţiei învăţării folosite de învăţător.

Evident, elevilor trebuie să li se acorde o oarecare libertate de mişcare sau acţiune, în afara acestora activitatea însăşi neputând fi concepută. Libertatea acordată trebuie să fie însă limitată la activităţile compatibile cu scopul şi obiectivele lecţiei sau a unităţii instrucţionale date.

Oricine recunoaşte cu uşurinţă disciplina rezultată în urma conducerii autoritare şi, respectiv, permise a clasei de elevi. Accent se pune pe disciplina rezultată ca urmare a stilului de conducere democratică a clasei şi care este, se înţelege, de tip democratic.

Precum se ştie, disciplina de tip democratic, caracterizează, la modul general, şcoala contemporană, şi are drept trăsături principale raţiunea, umanismul şi libera acceptare din partea elevilor. Aşa cum arată şi unii autori, ea „oferă explicaţii, permite discuţia şi invită participarea copiilor în sensul stabilirii şi întăririi unor norme, ori de câte ori ei sunt în stare s-o facă. Mai presus de toate, aceasta implică respectul pentru demnitatea individului, face apel esenţial la autocontrol… repudiază formele de pedepsire nemiloasă, abuzivă şi revendicativă, ca şi uzul sarcasmului, al ridiculizării şi intimidării”. În fapt, avem de-a face cu un alt mod de abordare a problemei cu o concepţie esenţial diferită asupra disciplinei elevilor şi a modalităţilor de asigurare şi menţinere a acesteia.

Aşa cum am anticipat, disciplina de acest tip apare pe fondul relaţiilor democratice dintre învăţător şi elevi, raporturi întemeiate pe respect, stimă şi preţuire reciprocă. Dacă respectul învăţătorului pentru personalitatea elevului izvorăşte din înalte comandamente morale şi etice, iar tratamentul aplicat se sprijină pe înţelegerea corectă, teoretică şi practică, a particularităţilor psihice de vârstă şi individuale, cel al elevilor are ca suport competenţa educaţională a învăţătorului, calităţile profesionale şi umane ale acestuia. Sub o primă formă, competenţa învăţătorului se manifestă prin aceea că, stăpânind pe deplin materia de predat, acordă atenţia cuvenită distribuirii şi urmăririi îndeplinirii de către elevi a sarcinilor de învăţare. Cu alte cuvinte, el vădeşte o atenţie distributivă faţă de conţinut şi o atenţie faţă de forma pedagogică a lecţiei şi observaţiile asupra elevilor. În acest context, atenţia sa apare ca solicitudine şi înţelegere a stării psihice a elevilor.
Misiunea învăţătorului, în activităţile pe care le organizează cu elevii clasei de care răspunde, este de a urmări îndeplinirea unor sarcini cum ar fi:

* formarea deprinderilor şi obişnuinţelor de comportare bazate pe respect şi politeţe în şcoală, în familie şi în societate; a deprinderii de a avea o ţinută corectă, curată, ordonată, estetică; exprimare civilizată în ceea ce priveşte limbajul, gesturile şi atitudinea faţă de colegi, faţă de cadrele didactice, faţă de părinţi, în societate; de comportare civilizată pe stradă, în locuri şi instituţii publice, în folosirea mijloacelor de transport în comun, a serviciilor publice, formarea unor deprinderi de comportare respectuoasă şi manierată între fete şi băieţi;

* cultivarea răspunderii pentru actele personale, a demnităţii, a curajului, a respectului cuvântului dat, a spiritului autocritic, a sincerităţii, dârzeniei şi consecvenţei, a simplităţii şi a decenţei, a optimismului şi a încrederii în viitor;

* consolidarea atitudinii pozitive faţă de semeni şi colectivitate, formarea obişnuinţei de a respecta interesele colectivului şi de a milita pentru ele, de răspundere faţă de colectiv;

* cunoaşterea temeinică şi respectarea normelor care reglementează viaţa şi activitatea şcolară, securitatea muncii şi a vieţii oamenilor, protecţia mediului înconjurător, a legilor ţării;

* crearea şi activizarea unei opinii combative, militante, de dezaprobare faţă de abaterile de la normele şi muncii şcolare, ale convieţuirii în colectiv şi în societate, faţă de tendinţele şi manifestările de egoism, individualism, nepăsare şi indolenţă, laşitate, ipocrizie, minciună, demagogie, etc.

Învăţătorul îi determină pe copiii săi să fie politicoşi în relaţiile cu semenii lor, indiferent de împrejurări. Referitor la politeţe, am dezbătut cu elevii mei tema „ Politeţea nu costă bani, dar cumpără totul”. În cadrul temei trebuie accentuata următoarea idee: „Politeţea sporeşte mult reputaţia unui om şi a avea purtări alese este ca şi cum ai avea scrisori de recomandare permanente. A lăsa cu totul deoparte politeţea, înseamnă a-i învăţa pe alţii să se poarte la fel ca tine şi deci a micşora respectul lor faţă de tine”.

La întrebarea „Cine poate fi politicos?” elevii trebuie să răspundă:

* cine salută frumos şi respectuos;
* cine cedează locul său unui bolnav;
* cine îi ajută pe cei nevoiaşi;
* cine dă întâietate la trecere,
* cine vorbeşte atent şi respectuos;
* cine dă cu plăcere informaţiile solicitate.

În completarea orelor de educaţie civică, precum şi în unele lecţii de limba şi literatura română trebuie sa fie aduse în discuţie şi dezbătute teme ca:

* „Drepturile şi îndatoririle elevului”;

• „Te rog”, „mulţumesc” şi …”cu plăcere”;
• „Salutul – semn al omului educat”;
• „Punctualitatea – stăpâna timpului”;
• „Regulile de circulaţie ne protejează viaţa”;
• „Respectul faţă de părinţi şi dascăli”;
• „A.B.C. - ul comportării civilizate”;
• „Colegialitate şi prietenie” etc.

În unele cazuri discuţiile cu caracter civic au pornit de la prezentarea unui film ori a unui spectacol sau s-a prezentat un fragment dintr-o carte recomandată elevilor spre a fi studiată. Permanent trebuie luat în vedere trimiterea spre viaţa clasei, să analizeze exemplele de personaje bune sau rele pe care să le asemene cu unii dintre elevi, să stabileasca unele corelaţii. Punctul final al discuţiilor trebuie sa fie ocupat de concluzii presărate cu maxime, proverbe şi zicători semnificative situaţiei date. Acestea vor contribui la mărirea frumuseţii şi atractivităţii temei luate în dezbatere.

Totuşi, ar fi superficial şi în contradicţie cu realitatea să credem că buna organizare a activităţii didactice şi stimularea motivaţiei învăţării sunt suficiente prin ele însele pentru obţinerea ordinii şi a liniştii dorite. În acest scop, competenţa strict profesională trebuie să se îmbine armonios cu cealaltă latură a competenţei educaţionale a învăţătorului, cu competenţa sa umană, expresie a unui grad ridicat de sociabilitate, competenţa umană a învăţătorului se manifestă în condiţiile date prin abilitatea sa de a stabili şi întreţine relaţii apropiate cu elevii, prin căldura, înţelegerea şi - mai presus de toate – spiritul de justiţie (acordarea de măsură egală tuturor elevilor) cu care rezolvă problemele clasei, în general, ale fiecărui elev separat. De aceea, elevii spun despre ei că sunt înţelegători, drepţi şi corecţi. Acestea sunt de altfel şi calităţile pentru care-i iubesc şi-i stimează pe învăţători, iar dacă se întâmplă, totuşi, să-i mai supere din când în când, sunt cuprinşi, aşa cum ei înşişi o mărturisesc, de ruşine şi regret.
Referinte :
1. Lucia Wald – Sisteme de comunicare umană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973;
2. Ion Neacşu – Civilizaţie şi conduită, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1987;
3. X.X.X. – Comportament şi civilizaţie, Mica enciclopedie pentru tineret, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1987;
4. Elena Zamfir: Incursiune în universul uman, Editura Albatros, Bucureşti, 1989;
5. Dorina Chiriţescu şi colaboratorii – Cultura civică – cls, a VIII-a, E. D. P., Bucureşti, 1995.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: educatie, invatator, profesor, tutore, elevi, disciplina, scoala, ordine, politete



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 26 January '12


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :