Scolile fac în putine cazuri distinctia între activitatile de preventie si activitatile de asistenta acordata elevilor cu manifestari de violenta si nu dezvolta programe coerente anti-violenta, pornind de la cunoasterea problemelor cu care se confrunta. Chiar acolo unde exista actiuni destinate problemei violentei, acestea nu conteaza pe implicarea efectiva a celor vizati, sunt putin popularizate în rândul celor care ar trebui cu prioritate sa le cunoasca (autori, victime, elevi cu potential agresiv, parinti), nu sunt organizate în forme atractive pentru elevi si se limiteaza la expuneri de documente sau de situatii-problema. În putine cazuri, violenta în scoala este definita ca fiind o problema institutionala.

În majoritatea cazurilor, nu exista parteneriate sau cooperare reala nici la nivelul unitatii scolare (între elevi, cadre didactice, parinti, conducerea scolii) si nici la nivel interinstitutional, care sa defineasca situatiile de violenta, sa elaboreze strategii de preventie si control, sa monitorizeze si sa evalueze impactul acestora. Masurile scolii vizând preventia si controlul fenomenelor de violenta sunt, în cea mai mare parte, formale si stereotipe. Spre exemplu, se confunda existenta unui regulament scolar sau a altor documente pe care scoala le-a initiat cu functionalitatea efectiva a acestora. Regulamentele devin dintr-un instrument util de prevenire si combatere a violentei un mijloc formal de „acoperire” a lipsei de initiativa. Scolile investigate nu reusesc sa abordeze situatiile de violenta „ascunsa” si nu dispun de mijloace adecvate de a evalua violenta subiectiva (sentimentul de insecuritate al elevilor).

Sanctionarea elevilor violenti este, nu de putine ori, disproportionata în raport cu gravitatea faptelor si, prin efectul de bumerang, multiplica deseori cazurile de comportament agresiv al elevilor considerati elevi-problema. Sanctionarea nu este gândita ca o forma de prevenire. În alte cazuri, actele de violenta nesanctionate ajung sa influenteze si pe ceilalti elevi, devenind de multe ori modele de urmat.

Masurile de control si paza care predomina sunt cele bazate pe interventia politiei sau a altor reprezentanti ai autoritatilor de paza si protectie, în defavoarea celor care se bazeaza pe formarea cadrelor didactice, a elevilor sau a consilierilor.

În ceea ce priveste actele de violenta care au loc în vecinatatea scolii, conducerea unitatilor scolare si cadrele didactice par sa acorde atentie acestora numai daca se manifesta si în scoala, ajungând sa cunoasca actorii din vecinatatea scolii care au potential violent numai dupa ce un fenomen de violenta a avut loc. O asemenea abordare reprezinta un important handicap în elaborarea unor strategii eficiente de prevenire a situatiilor de violenta scolara.

Consilieri scolari au o atitudine pasiva, ignorând atributiile si rolul proactiv pe care
trebuie sa-l aiba în comunitatea scolara, prin semnalarea ofertei de sprijin psihologic si prin implicarea în identificarea si rezolvarea problemelor elevilor, ale profesorilor si ale parintilor, în afara cabinetului scolar.
_{sursa imaginii : sowkweb.usc.edu}

---

Tag-uri: violenta, scoala, educatie, agresivitate, elevi, profesori, parinti, strategii

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 29 November '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---