FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 6,737
Votes: 3
Fame Riser
          
Fame Rank
5.7
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Familie : definitie, structura, sarcini in educatia copilului

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   prescolari   egalitate   educatoare   nevoi speciale   dezvoltare   discriminare   dizabilitati   comunitate   moral-civica   tigani   minoritati   marginalizare   formare   drepturi   copii cu ces   personalitate   cultura   violenta   libertate   deficiente  

All Tags

Famous Forum

 

Familie : definitie, structura, sarcini in educatia copilului

 Q:   Intreaba despre Familie : definitie, structura, sarcini in educatia copilului       
Familie : definitie, structura, sarcini in educatia copilului Definiţia şi clasificarea familiei:

Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia este un "grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorie sau adopţiune".

În societatea românească, suntem familiarizaţi cu anumite versiuni ale familiei: familia nucleu şi familia extinsa. Mai există şi un al treilea tip de familie, familia poligamă.

Familia nucleu (nucleară) - "constă în doi adulţi de sex opus care întreţin o relaţie sexuală aprobată de societate, împreună cu proprii lor copii sau adoptaţi".
Familia nucleu poate fi de două feluri:
-familia nucleară de orientare: -este familia în care ne naştem şi în care ocupăm statutul de copil.
-familia nucleară de procreare:- este familia pe care o cream prin căsătorie şi obţinem statutul de adult.

Familia extinsă (cosangvină) - "constă din două sau mai multe familii nucleare unite prin legătura părinte-copil, care include legăturile între fraţi şi surori".

Structura familiei:

De obicei nucleul familiei îl formează părinţii şi copii. Sunt însă şi situaţii în care la acest nucleu se mai adaugă bunicii, iar în unele cazuri şi rudele apropiate(unchi, mătuşi) se implică sau sunt implicate în activitatea educativă.

Cunoaşterea de către educatorii de profesie (educatoare, învăţători, profesori şi diriginţi) a structurii familiei elevilor are o mare importanţă, căci fiecare structură creează un climat educativ specific.

In familiile formate din părinţi şi copii, mama este cea care începe educaţia, în primul an de viaţă având rol predominant, nu numai în hrănirea copilului cum exagerat se accentuează, ci în realizarea şi a celorlalte dimensiuni ale educaţiei, între care căldura afectivă şi formarea deprinderilor elementare ocupă primul loc.

O dată cu înaintarea copilului pe treptele superioare ontogenetice, tatăl preia atribuţiile educative într-o măsură mai mare. De fapt această defalcare a atribuţiilor este relativă, căci şi sexul copilului îşi spune cuvântul în exercitarea influenţelor educative; fetele rămânând pe seama mamelor, iar băieţii intrând în aria de influenţă a taţilor.

Prezenţa bunicilor în familie ar trebui să exercite influenţe benefice în educaţie. Şi aşa se şi întâmplă în acele familii în care bunicii îşi înţeleg corect rolul de colaboratori ai părinţilor. Când însă bunicii fac exces de zel, considerându-se în continuare părinţii tuturor şi tratându-şi în continuare copii ca pe nişte copii, influenţa bunicilor devine dăunătoare prin aceea că ştirbesc autoritatea părinţilor.

Şi mai grave sunt acele situaţii în care rudele apropiate dau sfaturi, îndrumări şi directive în educaţia din familie motivându-şi acest amestec prin ajutorul material pe care l-au acordat părinţilor.

Sarcinile familiei in educatia copilului :

Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului, din următoarele puncte de vedere
1. Fizic
2. Intelectual
3. Moral
4. Estetic

1. Familia se preocupa de dezvoltarea fizică a copiilor. Ea asigură hrana şi îmbrăcămintea copiilor, îi fereşte de pericole, le lasă timp de joacă, le crează condiţii cât mai bune de odihnă şi se îngrijeşte de sănătatea lor. Un regim raţional de viaţă nu poate avea decât urmări pozitive asupra dezvoltării sale fizice.

Familia îi formează copilului primele deprinderi de igienă personală şi socială şi îl obişnuieşte să utilizeze factorii naturali (apa, aerul, soarele) pentru bunăstarea organismului.

În perioada pubertăţii, schimbările fiziologice produse în organism pun probleme noi pentru dezvoltarea fizică a copilului; prin îndrumări perseverente şi afectuoase, prin modificarea regimului de odihnă, prin crearea unor noi deprinderi igienice, familia le va putea rezolva la timpul potrivit.

2. Dezvoltarea intelectuală. În cadrul familiei copilul îşi însuşeşte limbajul. Volumul, precizia vocabularului şi corectitudinea exprimării copilului depind de munca depusă de părinţi în această direcţie.

Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (ex: despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiecte casnice etc.).

Familia se preocupa şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor. Ea le dezvoltă spiritul de observaţie, memoria şi gândirea. Părinţii încearcă să explice copiilor sensul unor fenomene şi obiecte pentru a le putea înţelege.

Copiii pun cele mai multe întrebări în jurul vârstei de 3-6 ani, iar părinţii îi ajută să-şi însuşească un număr mare de cunoştinţe, răspunzând cât se poate de corect şi exact.

În perioada şcolara mică, familia vine în sprijinul şcolii, susţinând "gustul de citit" al elevilor. Cel mai important este stimularea curiozităţii copilului de a citi, prin cumpărarea unor cărţi care să pună bazele unei mici biblioteci.

În preadolescenţă este posibilă o deviere de la subiectele strict legate de şcoală sau indicate vârstei fragede; astfel, datoria părinţilor este de a îndruma copilul să citească ceea ce corespunde vârstei sale. Dorinţa de lectura poate deveni excesivă, copilul sacrificând astfel orele de somn.

Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să-i asigure copilului cele necesare studiului: rechizite şcolare, cărţi de lectură, manuale şcolare etc., cât şi nişte condiţii bune de muncă: un birou, un computer şi nu în ultimul rând linişte pentru a se putea concentra.

Părinţii trebuie să-şi ajute copiii la învăţătură; ajutorul trebuie limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să efectueze temele copiilor. Cu timpul, părinţii se vor limita la controlarea temelor de casă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia.

3. Educaţia morală a copiilor. În familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea, grija faţă de lucrurile încredinţate.

În realizarea acestor sarcini, modelul parental ajută cel mai mult; părintele este un exemplu pentru copil. Părinţii le spun copiilor ce e bine şi ce e rău, ce e drept şi ce e nedrept, ce e frumos şi ce e urât în comportamente. Aceste noţiuni îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său şi a celor din jur. Tot în sens moral, familia îl îndrumă să fie sociabil, să fie un bun coleg şi prieten.

4. Familia contribuie şi la educaţia estetică a copilului. Părinţii sunt cei care realizează contactul copilului cu frumuseţile naturii (culorile şi mirosul florilor, cântecul păsărilor, verdele câmpului etc.), cu viaţa socială (tradiţii, obiceiuri străvechi etc.)

Mijloacele mass-media şi în mod special televiziunea exercită o influenţă puternică asupra educaţiei estetice. Nu se poate vorbi despre o influenţă strict pozitivă sau strict negativă; pe de o parte există numeroase emisiuni culturale, de îmbogăţire a cunoştinţelor, dar pe de altă parte sunt difuzate numeroase programe care pot deforma imaginaţia inocentă a copiilor într-un sens negativ.

Părinţii trebuie să controleze atât timpul pe care copilul îl petrece în faţa televizorului cât şi emisiunile pe care le urmăreşte. În unele familii preocuparea pentru cultura estetica a copilului lipseşte cu desăvârşire, iar în altele aceasta este exagerată. Dacă copilul nu are aptitudini şi nici plăcere pentru diferite arte (balet, muzică, teatru etc.), părinţii trebuie să respecte opţiunea copilului.

CLIMATUL EDUCATIV DIN FAMILIE

Familia care reprezintă un bun mediu educativ:

Familia trebuie să fie un colectiv sănătos, adică în componenţa sa să existe toţi membrii care alcătuiesc în mod normal un asemenea colectiv (doi părinţi), între aceştia să fie relaţii de înţelegere, respect, întrajutorare, să trăiască în deplină armonie, să duca o viaţă cinstită, onestă. Opiniile celor doi părinţi referitoare la copil trebuie să fie convergente iar părinţii trebuie să fie un bun exemplu, având în vedere cât de puternic este spiritul de imitaţie la copii.

În comparaţie cu familia cu un singur copil, familia cu mai mulţi copii reprezintă un mediu educativ mai bun. Dacă copilul este singur la părinţi el tinde să fie mofturos, egoist, capricios datorită părinţilor care doresc să-i faca toate poftele.

În familiile cu mai mulţi copii, afecţiunea părinţilor se îndreaptă către toti copiii. Părinţii trebuie să aibă o autoritate asupra copilului. Această autoritate nu trebuie obţinută cu ajutorul pedepselor sau a violenţei şi nici printr-un exces de bunatate şi satisfacerea oricărei dorinţe.

"Adevarata autoritate deriva din exigenţa părinţilor faţă de comportarea copiilor, îmbinată cu respectul faţă de aceştia". Copilul trebuie să simtă iubirea pe care părinţii i-o poartă, dar este necesar să ştie că nu-i vor îngădui orice capriciu. "Dragostea este astfel nu numai cheagul familiei, ci şi calea cea mai eficientă a educaţiei, dar numai dacă ea e potrivită şi cu masură".

Nu în ultimul rând, "pentru a fi un bun mediu educativ, familia trebuie să aibă o situaţie economică aptă să satisfacă trebuinţele de prim ordin ale membrilor sai".

A educa un copil nu este un lucru atât de uşor. Unii părinţi, având concepţii învechite, cred că ei ştiu cel mai bine să-şi educe copilul, neacceptând sfaturi din exterior. În prezent, există o mulţime de cărţi, filme şi emisiuni special realizate pentru îndrumarea pedagogică a părinţilor.

Familia care nu reprezinta un bun mediu educativ :

a) Familia descompuă - familia care rămâne descompusă în urma unui divorţ sau a unui deces, nu este un mediu educativ ideal. Dar totuşi condiţia de viaţă a copilului orfan de un părinte depinde foarte mult de puterea de dragoste a celui rămas, care poate compensa dragostea celui dispărut. În trecut divorţul era extrem de dăunator pentru copii. Cercetările actuale par să indice că copiii se simt mai bine dacă părinţii nefericiţi divortează decât dacă stau împreună într-o atmosferă de furie, amărăciune, violenţă şi ură.

b) Familia reconstituită - Recăsătorirea creeaza o familie reconstituită sau combinată formată din doi părinţi, din care cel putin unul aduce în această unitate familială nouă unul sau mai mulţi copii dintr-o căsătorie anterioară.
Cuvintele mama maşteră şi tata vitreg sunt deja expresii peiorative. Atunci când copiii provin din două familii diferite, mama va proteja pe ai săi, iar tatăl pe ai lui, plângându-se fiecare împotriva copiilor celuilalt.
În acest context merită să ne punem câteva semne de întrebare: Cine asigură disciplina în această familie? Dar educaţia? Care sunt îndatoririle părintelui biologic căruia i s-a luat copilul? Ce autoritate are acesta? Răspunsul la aceste întrebări variază de la caz la caz.

c) Violenţa în familie este un fenomen ce ia amploare. Maltratarea partenerului şi a copiilor are loc în toate clasele sociale, dar posibilitatea maltratării creşte o dată cu problemele financiare.
Cazurile de maltratare a copiilor sunt în creştere. "Ca şi în cazul maltratării unuia dintre soţi, sunt responsabili mai ales bărbaţii. În multe cazuri, cei care maltratează au fost maltrataţi în copilărie, astfel perpetuând un ciclu de violenţa". Copiii maltrataţi sunt frustraţi de dragoste, pierd bucuria de dragoste şi înţelegere a semenilor, sănătatea lor psihică fiind pusă la îndoială.

d) Alte cazuri în care familia nu este un bun mediu educativ:
- Certurile şi neînţelegerile dintre părinţi au efecte traumatizante asupra copiilor.
- Divergenţele dintre părinţi cu privire la măsurile educative au urmări negative asupra educaţiei.
- Dacă părinţii mint, fură, înjură, sunt necinstiţi, în cele mai multe cazuri copilul va imita comportamentul acestora.

Am subliniat în rândurile de mai sus necesitatea şi utilitatea climatului afectiv din familie. În unele familii însă acesta se manifestă în mod exagerat în sensul copleşirii cu afectivitate şi cocoloşirilor prin supraprotecţie. De obicei acest climat este determinat de mamă, dar nu sunt puţine cazurile în care şi tatăl cade în acest păcat educativ. El este dăunător prin consecinţele care apar în comportamentul copilului în relaţiile cu alţi copii şi chiar cu profesorii. Copilul crescut într-un asemenea mediu este egoist şi înfumurat şi stabileşte greu relaţii de prietenie. În activitatea de învăţare nu este capabil de eforturi, fiind mereu în urmă cu temele şi cu studiul. În viaţă şi în activitatea profesională se manifestă ca un neajutorat, având mereu nevoie de sprijinul cuiva.

La polul opus se află familiile în care climatul educativ este exagerat autoritar. Dacă în climatul exagerat afectiv tonul este dat de obicei de mamă, în climatul autoritar autorul este de obicei tatăl.

Fără îndoială că orice colectiv- şi familia este un colectiv pe care sociologii îl numesc colectivul primar, are nevoie de norme şi reguli pentru a-şi desfăşura normal viaţa şi activitatea, precum şi de o anumită autoritate întruchipată, de obicei, în persoana „şefului familiei”- tatăl. Dar autoritatea trebuie manifestată cu calm şi cu măsură, exagerările fiind dăunătoare. În unele familii venirea tatălui de la serviciu este aşteptată cu teamă de toţi membrii familiei. Unele mame nici nu se sfiesc să afişeze această teamă, ameninţându-şi copii cu formula „lasă că vine tata şi o să vezi ce păţeşti!”. În aceste familii copilul trăieşte cu tema şi spaima şi sentimentul respingerii şi al izolării. Şi, în acest caz consecinţele nu întârzie să apară, imprimându-se în personalitatea copilului. Crescut într-o asemenea atmosferă copilul se manifestă ca un timid, ca un izolat sau odată scăpat de sub teroarea disciplinei rigide din familie, acest copil se manifestă ca un obraznic, indisciplinat, fiind dispus spre harţă şi bătaie cu colegii lui.

Este „efectul arcului” scăpat de sub controlul „şurubului” care se destinde la maximum.

O asemenea atitudine se exprimă sub forma agresivităţii, revoltei, vagabondajului şi furtului- consecinţe ale severităţii exagerate a părinţilor.

În familiile în care copilul este unic apar adesea dificultăţi şi greşeli în educaţie. De obicei se creează un climat de supraprotecţie, de satisfacere a tuturor dorinţelor, creându-se astfel condiţiile formării la acesta a unor trăsături negative de caracter.

În familiile cu mai mulţi copii se pune problema repartizării echitabile a dragostei şi a exigenţelor, astfel ca nici unul dintre copii să nu trăiască sentimentul priorităţii sau al magnetizării. De obicei, când apare cel de-al doilea copil, primul este plasat în plan secund, celui mic acordându-i-se atenţie sporită.

În relaţiile dintre părinţi şi copii se impune necesitatea unui simţ al măsurii ce presupune cunoaşterea temeinică de către părinţi a structurii de personalitate a copilului pentru a-şi adecva atitudinea şi comportamentul acestei structuri. Aşadar, ca părinţi, vom fi mai exigenţi cu copilul comod şi cu cel îndrăzneţ şi mai indulgenţi cu copilul harnic, timid şi cu cel mai puţin dotat.
sursa imaginii : greatcommandment.net


Tag-uri: familie, definitie, structura, educatie, copii



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :