Intrarea în şcoală înseamnă pentru copil un moment fundamental, generat de funcţiile şcolii. Scoala reprezintă pentru copil un mediu nou cu influenţe ce-şi pun amprenta pe conduita sa. Intrarea în şcoală determină o separare între activitatea propriu-zisă şi joc, între timpul consacrat activităţii şcolare şi timpul liber.

Egalizarea şanselor şcolare şi integrarea optimă în prima etapă şcolară a fost şi rămâne în continuare unul din obiectivele de bază ale învăţământului din ţara noastră.

Intre factorii educaţiei, familia a fost şi este considerată ca factor prioritar şi primordial deoarece, în ordinea firească a lucrurilor, educaţia în cepe din familie, unde se formează caracterul copilului.

Educaţia făcută de primii educatori – părinţii – se răsfrânge asupra tuturor laturilor personalităţii copilului, în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale acestuia.

Ponderea familiei ca factor educaţional este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic, aceasta scăzând odată cu înaintarea copilului pe treptele superioare ale dezvoltării sale.

Conceptul de colaborare este implicat în contexte în care se pune problema acţiunii desfăşurată în comun de mai mulţi factori. Si cum educaţia este o asemenea acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, organizaţiile de copii şi tineret, necesitatea colaborării între ele apare logic stringentă.

Acţiunea de coordonare pe care o exercită şcoala în cadrul relaţiilor ei cu familia – coordonare ce derivă din faptul că cea dintâi este o instituţie specializată, cu cadre pregătite anume pentru realizarea sarcinilor educaţiei şcolare – se concretizează în selecţionarea influenţelor educative pozitive pe care şcolarul le primeşte în cadrul familiei, precum şi al contracarării influenţelor dăunătoare provenite din mediul familial.

De obicei, când se are în vedere factorul familie în colaborare, acestuia i se solicită o colaborare mai ales în domeniul bazei materiale a învăţământului. Fără îndoială că şi un asemenea sprijin este necesar, dar colaborarea nu trebuie redusă la această dimensiune. Familia poate şi trebuie să colaboreze în toate problemele educaţiei. In familie, fizionomia morală găseşte un climat potrivit de formare: cinstea, omenia, respectul faţă de om, hărnicia sunt valori pe care părinţii le pot cultiva cu cel mai mare succes.

Colaborarea presupune pe lângă o unitate de vederi si o coordonare a acţiunilor în vederea realizării unităţii – în cazul nostru factorul coordonator al colaborării fiind şcoala. Scoala, prin cadrele sale, are rolul de a coordona colaborarea factorilor educativi, fiindcă, dintre toţi, doar ea este singulul calificat pentru o asemenea acţiune.

Relaţia instituţie şcolară – familie nu se poate constitui în fapt fără asigurarea unei condiţii de bază, fundamentale: cunoaşterea familiei de către cadrul didactic, a caracteristicilor şi potenţialului ei educativ.

Investigaţia mediului familial al copilului şcolar cere effort din partea cadrului didactic, tact şi pricepere pedagogică.

Printre modalităţile de cunoaştere a potenţialului educativ în familie, amintim vizitele la domiciliul copiilor, unde urmărim: natura relaţiilor afective dintre părinţi şi dintre aceştia şi copii, modul în care părinţii îşi petrec timpul, atitudinea acestora faţă de mediul ambiant, cunoaşterea statutului şi rolului copilului în familie, a responsabilităţilor lui, cunoaşterea aspectelor privind aplicarea metodelor educative în familie, modul cum se asigură în familie autoritatea părintească, cine o deţine şi prin ce modalităţi se exercită.

Stabilirea unui program comun de educaţie în şcoală şi în familie, fixarea unor sarcini ale educaţiei în familie care să susţină, să întărească şi să întregească munca educativă din şcoală sunt condiţii de asigurare a unei unităţi de vederi a şcolii şi familiei.

Părinţii trebuie determinaţi să vadă în cadrul didactic pe îndrumătorul cel mai autorizat să le ofere informaţii utile, privind asigurarea în familie a celor mai propice condiţii de comunicare a muncii educative desfăşurate în cadrul organizat al instituţiei şcolare. De acest lucru depinde în întregime realizarea caracterului de permanenţă în întreaga muncă de cooperare a şcolii cu familia.

Pentru răspândirea cunoştinţelor pedagogice în rândul părinţilor se pot organiza mici expoziţii cu literatură de specialitate pentru părinţi.

Copilul preia de la părinţii săi modul fundamental de a se raporta la viaţă şi la valorile ei, de a se implica în raporturile cu ceilalţi, de a se cunoaşte, evalua, acţiona şi afirma. Astfel, un climat conjugal tensionat, conflictual, instabil, insecurizat poate genera la unii copii o anumită precocitate a maturizării afective şi cognitive, care îi determină fie să evite conflictele interumane, fie să dea dovadă de răzbunare, ură, ranchiună, rezultat al frustrărilor afective şi anxietăţilor acumulate în primii ani de viaţă. Părinţii trebuie să dovedească că ştiu nu numai să dea lecţii ci şi că se dedică unui ideal în viaţă.

Pentru ca un copil să aibă dorinţe bogate şi superioare, familia trebuie să-i ofere în primul rând, experienţe complexe prin introducerea sa în viaţa socială, începând cu cunoaşterea naturii, a operelor estetice, a activităţilor intelectuale. Numai o familie echilibrată, cu simţul responsabilităţii fiecărui membru, unul faţă de altul, va realiza o disciplinare a afectivităţii, ce nu poate fi reparată de celelalte aspecte ale educaţiei, în speţă educaţia intelectuală şi morală.
_{Referinte:
Nicola, Ioan , “Pedagogie”, E.D.P. R.A. Bucureşti, 1992, “Factorii orientării şcolare
Profesionale”, pag. 187;
Invăţământul primar, 1992, “Familia şi atitudinea copilului faţă de învăţătură”
Almanahul părinţilor, 1990, “Cerinţe ale colaborării dintre familie şi şcoală”, 161-162
Invăţământul preşcolar în mileniul III, Ed. Reprograph, Craiova, 2003
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: egalizare, sanse, scoala, elevi, profesori

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 25 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---