FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 2,825
Votes: 1
Fame Riser
          
Fame Rank
4
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Familia si atitudinea copilului fata de invatatura

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Familia si atitudinea copilului fata de invatatura

 Q:   Intreaba despre Familia si atitudinea copilului fata de invatatura       
Familia si atitudinea copilului fata de invatatura Familia şi atitudinea copilului faţa de învăţătură
- Tipuri de părinţi –


Se spune că, înţelept este acel om care nu-şi consumă energia cu lucruri pentru care nu este potrivit; dar şi acela care ştie să aleagă dintre lucrurile care le face bine şi le face pe care le ştie cel mai bine.

Orice părinte îşi doreşte să aibă un copil inteligent, sociabil, necomplexat, cu o bună imagine de sine. Însă nu toţi copii ajung să gândească şi să acţioneze aşa cum şi-ar dori părinţii lor, pentru că nu toţi au fost educaţi în acelaşi fel.
Aici intervine şcoala (consilierea şcolară, educaţională), învăţatorul (consilierul şcolar) poate creşte încredrea în sine a copiilor, poate stimula creativitatea, talentul sau pornirile acestora, p oate avea rolul hotărâtor în dezvoltarea aptitudinilor copiilor.

Cunoscând bine copiii îi putem educa şi forma, îi putem ajuta să-şi dezvolte armonios personalitatea.

„Când profesorii vor fi mai aproape de elevi, când vor dispărea violenţa şi gestul brutal, când se va renunţa la pedeapsă şi se va face apel la simţul demnităţii şi al raţiunii, când se va învedera nobleţea muncii, a cinstei şi a politeţei, prin exemplul educatorilor înşişi, atunci se va stabili un climat cu adevărat propriu educaţiei omului.” D. Theodosiu.
Elevii au, de regulă, două atitudini distincte faţă de învăţatură: atitudinea pozitivă şi cea negativă.

Încă de la debutul şcolarităţii, elevii trebuie deprinşi treptat să înveţe din convingere, din proprie iniţiativă, independent. Analiza atentă a cauzelor unui randament scăzut la învăţătură ne conduce la concluzia că, în multe cazuri, acesta este generat de atitudinea necorespunzătoare faţă de munca şcolară.
„A reuşi la învăţătură şi a rămâne în urmă din punct de vedere moral înseamnă mai curând a rămâne în urmă decât a reuşi” spunea Comenius.
Atitudinea pozitivă faţă de învăţătură îmbracă mai multe forme şi se manifestă în chip diferit.

I. Atitudinea emoţional-pozitivă este determinată de motivaţii interioare, afective, copilul manifestând interes, atracţie, dragoste faţă de învăţatură, învăţând cu plăcere.

II. Atitudinea conştient-pozitivă o au elevii care manifestă conştiinciozitate, sârguinţă, fiind pătrunşi de necesitatea, de importanţa însuşirii cunoştinţelor pentru ei şi pentru societate. Atitudinea conştiinţă faţă de învăţătură îi dă elevului forţa necesară pentru a învinge dificultăţile întâmpinate, face ca munca de învăţare să fie mai neştiută, mai nehotărâtă.

III. Atitudinea aparent pozitivă o au elevii la care rezultatele bune la învăţătură sunt urmarea tutelării permanente a lor de către educatori şi părinţi. Dacă apreciem atitudinea acestor elevi doar prin prisma rezultatelor şcolare, suntem tentaţi să-i considerăm ca având o atitudine pozitivă. Dacă, însă, luăm în calcul motivele învăţării care duc la aceste rezultate remarcăm doar atitudinea aparent pozitivă, lipsind motivele emoţionale sau convingerile personale.
Atitudinea negativă are şi ea mai multe variante:

I. Cea mai gravă este atitudinea negativă absolută sau totală, manifestată prin dezinteres, uneori chiar repulsie faţă de munca oculară, indiferenţă faţă de notele slabe, potrivite, lipsa oricăror deprinderi de muncă intelectuală, indisciplină în timpul lecţiilor, etc. Cei cu o astfel de atitudine sunt de obicei cei ce rămân repetenţi sau abandonează şcoala.

II. Atitudinea negativă rotativă sau parţială

Elevii cu această formă de atitudine negativă îşi pregătesc lecţiile superficial, de mântuială, fără interes şi fără preocupare pentru calitate, iar rezultatele lor la învăţătură sunt mediocre sau chiar slabe.
În acest caz, atitudinea negativă se manifestă doar faţă de anumite discipline de învăţământ, pentru care elevul nu simte nici o atracţie şi la care obţine rezultate slabe, în timp ce la alte discipline învaţă bine sau chiar foarte bine. Lipsa de interes faţă de anumite discipline se datorează fie lacunelor în cunoştinţele anterioare, fie antipatie faţă de profesorii care le predau.

III. Forma deghizată sau mascată o au elevii care obţin rezultate bune cu orice preţ. Ei nu învaţă pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele ci pentru a căpăta note mari, pentru a satisface orgoliul părinţilor, etc.

Cauzele atitudinii negative sunt:

a) Lipsa de preocupare a familiei pentru cultivarea de timpuriu la copil a interesului pentru activitatea intelectuală, pentru munca şcolară, după ce acesta a devenit şcolar.

Premisele pentru atitudinea pozitivă faţă de învăţătură se formează din primii ani din viaţă din ambianţa culturală din familie, prin preocupările intelectuale ale părinţilor şi ale celorlalte persoane adulte din familie.

De obicei, părinţii care nu au preocupări intelectuale şi nu se îngrijesc de pregătirea copilului pentru şcoală neglijează această îndatorire şi după ce copilul a devenit şcolar. Acestor părinţi le este indiferent dacă copilul învaţă bine sau nu, dacă îşi pregăteşte lecţiile potrivit cerinţelor învăţătorului sau la întâmplare, dacă obţine rezultate bune sau rele, dacă are o conduită corespunzătoare sau este indisciplinat şi obţine rezultate slabe. În acest caz atitudinea negativă a copiilor faţă de învăţătură reflectă atitudinea părinţilor faţă de şcoală şi faţă de îndatoririle şcolare ale acestora.

b) Absenţa unui regim relaţional şi stabil de viaţă şi activitate a copilului în familie. Copilul care nu are un asemenea program în familie îşi desfăşoară activitatea la întâmplare, îşi pregăteşte temele la ore improprii pentru activitatea intelectuală, nu-şi formează deprinderi de muncă ordonată sistematică, deşi din această cauză întâmpină tot mai multe greutăţi în îndeplinirea sarcinilor şcolare, pe care caută să le evite.

c) În unele cazuri, indiferenţa, nepăsarea, apatia copilului faţă de învăţătură se datorează faptului că el nu are deprinderea de a munci. Nefiind deprins în familie să muncească, să învingă greutăţile, primele dificultăţi întâlnite în şcoală îi descurajează şi apare delasarea. Neînvăţând lecţie cu lecţie, în cunoştinţele copilului se acumulează tot mai multe goluri care îl împiedică să înţeleagă cunoştinţele ce urmează, apărând astfel insuccesul şcolar. În acest caz rămânerea în urmă la învăţătură generează atitudinea negativă a copilului faţă de aceasta. Dar, reacţia poate fi şi inversă: atitudinea negativă producând rămânerea în urmă. Deci atitudinea negativă este şi efect şi cauză a insuccesului şcolar.

d) Alteori atitudinea negativă faţă de învăţătură se datorează supraîncărcării cu teme suplimentare.
De multe ori parinţii dublează sau chiar triplează temele date de învăţător sau îi obligă să scrie întâi pe ciornă, să le refacă de mai multe ori si apoi să le treacă pe curat.
Munca de învăţare prganizată astfel, ridică în faţa copilului dificultăţi cărora nu le poate face faţă neoferindu-i satisfacţii, displacându-i, rezultatele fiind din ce în ce mai slabe.

e) Alţi părinţi, exagerând dificultatea activităţii de învăţare pentru începători, îi interzic copilului să se joace, considerând-o nepotrivită pentru şcolar, chiar dacă copilul şi-a facut toate temele corect. Această atitudine a părinţilor generează o atitudine refractară a copilului faţă de şcoală şi faţă de învăţătură. Noi trebuie să explicăm acestor părinţi că jocul nu trebuie exclus din viaţa elevului de toate vârstele dar mai ales din viaţa şi activitatea şcolarului de vârstă mică.

f) La apariţia atitudinii negative contribuie in unele cazuri, absenţa unui control riguros şi a unei exigenţe corespunzătoare asupra activităţii copilului din partea familiei. Mai rău este atunci când familia, în loc să se preocupe îndeaproape de felul cum învaţă copilul, de progresele înregistrate sau de lipsurile manifestate în activitatea acestuia, transferă asupra şcolii întreaga răspundere pentru neîmplinirile copilului.
Părinţii trebuie să controleze dacă copilul şi-a făcut toate temele şi în întregime şi dacă respectă regimul zilnic. Procedând în felul acesta copiii vor fi deprinşi cu munca organizată, sistematizată.

g) Unii părinţi în dorinţa de a crea copiilor condiţii de viaţă mai bune decât cele pe care le-au avut ei în copilărie, le satisfac acestora toate dorinţele chiar şi pe cele neexprimate şi îi scutesc de orice obligaţie de muncă în cadrul familiei.
Este bine când copilului i se asigură tot ceea ce are nevoie pentru deyvoltarea sa normală fizică şi psihică dar este rău când nu se păstrează măsura în acestă direcţie; este şi mai rău când copilul ajunge la concluzia că lui i se cuvine totul, că el nu are nici un fel de obligaţie inclusiv aceea de a învăţa, când copilul ajunge la vârsta şcolară fără deprinderi elementare de muncă şi, în plus, este capricios, încăpăţânat şi leneş.

Datoria părinţilor este aceea de a forma la copii încă din primii ani de viaţă dragostea faţă de muncă, deprinderea de a efectua diferite munci, premise ale atitudinii pozitive faţă de învăţătură.

h) Unii elevi neglijează sarcinile şcolare şi manifestă delăsare, dezinteres faţă de învăţătură datorită faptului că pasiunea pentru alte activităţi (lectură, sport, TV, calculator, jocuri sportive, etc.) le absorb şi timpul destinat învăţăturii. În asemenea cazuri, părinţii trebuie să se preocupe de buna organizare a activităţii copilului şi să se sfătuiască cu învăţătorul în legătură cu utilizarea timpului liber al acestuia.

O concluzie care se impune: atitudinea elevului faţă de muncă şi faţă de învăţătură este rezultatul influenţelor educative exercitate de familie şi de şcoală asupra lui. Dacă părinţii şi educatorii se preocupă nu numai de suma cunoştinţelor pe care şi le însuşeşte elevul, ci şi de atitudinea lui faţă de munca şcolară, dacă elevul îşi pregăteşte temele din proprie iniţiativă în baza unor deprinderi de muncă bine consolidate şi a obişnuinţei de a munci sistematic, se poate afirma cu certitudine că munca educativă a şcolii şi a familiei a fost încununată cu succes!
Referinte:
• Cerghit I., Bunescu Vasile, Creţu Elvira (1982) – Pedagogie şcolară, E.D.P., Bucureşti
• Cerghit I., Radu I., Popescu T., Vlăsceanu E. (1994) – Didactica, E.D.P., Bucureşti
• Jucu R., Manolescu M. (2001) – Pedagogie, Ed. Fundaţiei Culturale „D. Bolintineanu”
• Învaţamantul primar (2005) , Ed. Miniped. Revista cadrelor didactice
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: familie, atitudine, copii, invatatura



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :