"Orice copil are dreptul de a-şi cunoaşte ambii părinţi şi dreptul de a creşte într-un mediu familial sigur.
Copilul care nu trăieşte cu ambii părinţi are însă dreptul de a-i vedea în mod regulat.
Numai în cazuri excepţionale, şi atunci pentru a asigura interesul superior al copilului autorităţile pot separa copilul de părinţii săi."

Pentru majoritatea copiilor familia este cadrul protector în care se nasc, care le asigură existenţa şi afecţiunea de care au nevoie pentru a supravieţui, a creşte, a-şi dezvolta personalitatea.

Ce este, în fond, familia?

Sunt multe răspunsuri posibile, dar, în sensul Convenţiei cu privire la drepturile copilului, familia reprezintă un gru p de persoane legate între ele prin rudenie, prin căsătorie, prin descendenţă sau adopţie, prin interese comune.

Se pot distinge trei tipuri de familii:

a) familia extinsă care cuprinde copiii, părinţii, bunicii, unchii, matuşile şi verii, cu alte cuvinte, pe toţi au un strămoş cumun.
b) familia nucelară sau primară, specifică epocii noastre, compusă din părinţi şi copii
c) familia mono-parentală în care copiii sunt crescuţi de un singur părinte, în cele mai multe cazuri, de către mamă.

Oricărui aparţine, familia are drepturi şi obligaţii referitoare la creşterea şi educarea copilului. Conform articolului 5 din textul Convenţiei cu privire la drepturile copilului, familia, tutorii sau alte persoane cărora le este încredinţat copilul au obigaţia să-i ofere acestuia “într-un mod care să corespundă dezvoltării capacităţii sale orientarea şi sfaturile corespunzătoare exercitării drepturilor stabilite prin Convenţie”.

Toţi copii au aceleaşi nevoi indiferent de vârstă ,sex, religie, nivel socio-cultural sau particularitate de dezvoltare. Satisfacerea nevoilor se face diferenţiat în funcţie de individualitatea fiecăruia, cultura, epoca istorică, statutul economic, tradiţii şi obiceiuri. România semnatară a Convenţiei Drepturilor Copilului face eforturi pentru a satisface nevoiele copilului ca şi alte state, ceea ce nu este nici simplu nici uşor.

Statul preia o parte din obligaţiile tradiţionale ale familiei, contribuind la asigurarea unor condiţii minime de supravieţuire şi dezvoltare tuturor copiilor prin acordarea de burse, alocaţii băneşti lunare, asistenţă medicală gratuită, ocrotire pentru cei aflaţi în dificultate.

Unii copii deşi nu s-au născut în familia care îi creşte, deoarece din diferite motive au fost abandonaţi, se bucură de aceleaşi drepturi, iar familia adoptivă are aceleaşi obilgaţii ca şi familia naturală.

TOÅ¢I COPII AU NEVOIE DE O FAMILIE.

În cazul în care părinţii hotărăsc să divorţeze, să se separe, copilul este încredinţat prin înţelegere între părinţi unuia dintre ei sau, dacă nu se poate ajunge la un acord, decizia este luată de instanţa de judecată. Oricum, AMBII PĂRINŢI POARTĂ RĂSPUNDEREA ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI. Părinţii, deci, NU POT DIVORŢA DE COPII, CI NUMAI DE PARTENERUL DE VIAŢĂ!

Ştim totuşi că sunt şi copii fără familie, fie că aceştia au fost abandonaţi încă de la naştere, fie că au fost alungaţi din familie sau, pur şi simplu, ei, copii, au părăsit familia care nu le oferea sprijin şi afecţiune.

Copilul care nu creşte într-o familie va suferi toată viaţa va fi fără istorie, fără amintiri şi se va afla suspendat într-un spaţiu virtual care nu-i va oferi nici o satisfacţie.

Comunitatea, statul este obligat să sprijine aceşti copii, să-i protejeze şi, pe cât posibil, să le găsească o familie care să se ofere un cămin, îngrijirea şi dragostea de care are nevoie orice copil.

Aceşti copii pot fi adoptaţi de familii din România sau din străinătate, în baza legilor statului român şi a convenţiilor internaţionale.

Oriunde s-ar afla, în ţară sau în străinătate orice copil născut în România sau din părinţi români dobândeşte, în mod firesc, cetăţenia română.

Familia are rol important de a asigura copilului mediul potrivit de viaţă, afecţiune, dragoste, ocrotire, să reprezinte modelul de viaţă pe care copilul, încă de la naştere începe să şi-l însuşească.

Părinţii sunt modele importante pentru copiii lor şi au rol deosebit de important în dezvoltarea socială, etică şi emoţională a acestora. Cine ar dori mai mult şi din toată inima, binele şi fericirea copilului şi cine ar putea iubi mai mult, mai sincer, mai generos decât părinţii. Ei pot fi îngrijoraţi dacă copii lor pot cunoaşte tot ceea ce trebuie să cunoască pentru a-i ajuta să i-a cele mai potrivite decizii.

Misiunea de a fi părinte este deosebit de grea şi întotdeauna ne este frică să nu facem greşeli, deşi facem. Dar, în general când nu ştim cu să reacţionăm la un anumit comportament al copilului, apelăm la cărţi care tratează educaţia şi căutăm soluţii.

Lumea copiilor este atât de vastă, de bogată şi de greu de înţeles pentru noi- părinţii, iar în neştiinţa noastră acţionăm uneori total greşit, vorba unei vechi zicale: “greşelile pictorilor se văd pe pânză, greşelile medicilor nu se văd (sunt în pământ), iar greşelile noatre se văd la copiii noştri”.

Şi cum adevăr grăia părintele Arsenie Boca: “LUAŢI AMINTE PĂRINŢI, CĂ NU E GLUMĂ CU VIAŢA COPIILOR PE CARE ÎI AVEŢI SAU VREŢI SĂ-I AVEŢI. SUNTE-ŢI RĂSPUNZĂTORI DE EI ŞI DE TOATĂ VIAŢA LOR, CĂCI CUM LE-AŢI DAT-O AŞA O AU!

Şi copii voştri vă vor judeca pe voi după cum bine ştiţi şi bine plătiţi. Iar când v-or supăra, fiţi cuminţi nu-i blestemaţi, ci daţi-vă seama că ei vă aduc aminte păcatele voastre cele nemărturisite şi neispăşite.

Rugaţi-vă pentru ei şi pentru voi chiar dacă vă vor blestema!”.

Ar fi ideal ca părinţii să înveţe de la copii că trebuie să îi crească pentru ei înşişi, nu pentru a-şi îndeplini propriile dorinţe, aşteptări şi visele prin intermediul copiilor.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: familie, univers, copii, parinti, mediu familial

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---