Omul egoist este cel care-şi clădeşte fericirea lui pe nefericirea altora. La omul invidios, fiecare noroc al altora este prilej de invidie şi reavoinţă, iar gloria rivalului o consideră pedeapsă a sorţii şi înfrângere personală.
iîn el moare ceva şi devine profund tulburat, Je tot atâtea ori, când aude zvonuri despre faima celor pe care-i consideră rivali. Succesul altora îl deprimă şi îi tulbură viaţa, preferând să trăiască între nefericiţi decât să vadă pe altul că i-o ia înainte.
Generozitatea a fost întotdeauna superioară pentru că ea, în loc de răzbunare, se foloseşte de încredere. La omul de onoare, generozitatea este un mod de viaţă, la fel cum este josnicia pentru omul invidios şi egoist. Chiar dacă trăim într-o lume bolnavă de invidie, omul superior trebuie să se elibereze de această povară. Victimele invidiei sunt oamenii vanitoşi, încrezuţi, încăpăţânaţi şi excentrici. Cine împarte ura şi invidia, le va resimţi rapid înzecit, căci amândouă sunt produsul inimilor mici şi al lipsei de bunătate şi fac mai mult rău propriului stăpân decât celorlalţi.

Omul slab cheltuie multă energie intelectuală şi psihică pentru a bârfii pe alţii. Omul invidios este repede cunoscut de ceilalţi, care-i vor exploata această slăbiciune. Bârfa este aliatul scornelii, fructul ignoranţei şi se naşte din multă prostie şi puţină inteligenţă. Când ai de-a face cu un ignorant, nu trebuie să iei în seamă ia ce zice şi, cu atât mai puţin, la ce gândeşte. E bine numai să-1 cunoşti, ca să ştii cum să te fereşti mai bine şi nu trebuie să încerci să-l schimbi, căci ignoranţa este prostie, iar prostia, dacă o are, nu mai poate fi ştearsă.

Invidia este izvorul dezbinării, tot aşa cum bârfa este izvorul duşmăniei. Renunţând la invidie şi bârfă, devenim mai puternici şi mai fericiţi. Arta de a te feri de clevetiri este în primul rând stăpânirea de a nu face caz de ea. înfruntând-o, îţi pui în joc reputaţia, iar dacă-i dai credit, vei fi discreditat.
Vulturul trebuie să lase păsările să cânte, fără să-şi bată capul de ce cântă acestea. Reputaţia de om care ştie ce trebuie să facă este onorabilă şi inspiră încredere, dar cea de om viclean naşte suspiciuni şi neîncredere. Este mult mai bine să fii prudent, decât să fii şiret, deoarece este mai frumos să fii venerat ca înţelept, decât receptat ca perfid.

Pedeapsa cea mai mare este să faci venin din fericire. Clevetitorul este detestat chiar dacă, uneori, îşi mai fac de vorbă cu el persoane suspuse. Nu o fac niciodată din stimă. Cine vorbeşte de rău, îşi va auzi vorbe şi mai rele. Dacă cel ajuns în frunte este un ora necinstit, va răspândi cu rapiditate în rândul subalternilor minciuna, imoralitatea, traiul fără muncă, absenţa încrederii în ceilalţi, iar atmosfera de ini midare va fi permanentă. în colectivele unde asemenea vii sunt prezente, fiţi convinşi că liderul este un incapabil.
Tot un soi de bârfă este şi faptul că a lăuda nu înseamt totdeauna a vorbii de bine, căci unii, ca să nu-i laude pe c buni, îi laudă pe cei răi, iar pentru cine nimeni nu-i rău, nimeni nu va fi nici bun.

Dar există veşnic indivizi lipsiţi de bunăcuviinţa, morpredispuşi la prostie. Toată ziua o ţin în supărări şi toane si contrazic pe toţi şi pe toate, au judecata întoarsă, dezaproba şi bârfesc totul. Nimic nu le place, vorbesc rău despre mult şi clevetesc orice. Ei sunt victimele impertinenţei şi nu cunosc satisfacţia bunei cuviinţe.

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---