Abordarea situaţională a familiei se axează pe st comportamentului grupului familial şi al membrilor acestuia raportat la factorii externi, sociali, economici şi mediu fizic, care constituie contextul situational al familiei. Cercetările elaborate din această perspectivă s-a preocupat în special de capacitatea de adaptare a familiei la stresurile interne şi externe : situaţii de separa fortuită, mai mult sau mai puţin îndelungată a soţii (în condiţii de război, condiţii profesionale speciale, naveta pe distanţe mari, situaţii de îmbolnăviri grave, inrecuperabile ale unuia din membrii grupului familial, în special copii, catastrofe naturale - cutremure, inundaţii etc.).

Capacitatea familiei „de a face faà …£Äƒ", de a se mobiliza, depăşi ÅŸi apăra de agenÅ£ii stresori, a fost analizată ÅŸi măsurată de numeroÅŸi autori (Hill, Burr, Mc.Cubbin, Dani, Hunter, Benson) prin prisma teoriei stresului familial (H. Mc.Cubbin, 1979). Resursele „de a face faţă" stresului au fost analizate comparativ, între familiile unite ÅŸi familiile conflictuale. "

Abordările tradiţional asupra teoriei stresului familial relevă vulnerabilitatea, dar şi puterea regenerativă a familiei în condiţiile confruntării cu agentul stresor. Astfel, unele disturbări interne ale unor familii în condiţii de stres se pot „vindeca", recupera, în vreme ce în familiile coezive stresul poate produce modificări şi distorsiuni. Burr (1973) descrie familia în dubla ipostază de „reactor" la stres şi mobilizator al propriilor resurse interioare în combaterea, controlarea şi suprimarea stresului prin depăşirea lui.

Se dezvoltă astfel strategii de adaptare şi apărare la stres cum ar fi creşterea coeziunii intrafamiliale, sau creşterea tranzacţiilor şi legăturilor cu comunitatea care descresc vulnerabilitatea la stres. Succesul adaptării familiei la stres depinde, în primul rand, de felul în care familia ştie să-şi dezvolte resursele sale interne de integrare şi adaptabilitate (vezi studiile clasice privind adaptarea familiei în faţa depresiei şi a şomajului - Angell, 1836 ; Cavan şi Ranck, 1938 ; Koos, 1946 ; Burr, 1973). în al doilea rand, familia trebuie să-şi dezvolte comportamentele de apărare şi mobilizare a funcţiilor şi organizărilor sale interne, în scopul obţinerii de sprijin social şi comunitar şi, în unele cazuri, în devierea, reducerea şi eliminarea surselor de stres.

Studii specifice, care oferă date asupra comportamentului de apărare (de a face faţă) la stres sunt cele ale lui Hill (1949) ; autorul identifică limitele pattern-urilor adaptaţive în situaţia separării familiei, care conducea iniţial la dezorganizarea familiei, in iată de reîntregirea, regăsirea şi reorganizarea struc-ni acesteia. Experienţele de separare şi consecinţele lor r.limcţionale în sanul familiei (manifestările depresive ale soţiei, anxietatea, actele deviante şi acuzele psihosomatice) au fost mai recent tratate de Mc.Cubbin, Dahll Hunter, 1976).

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 16 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---