Abordarea psihoterapiei familiale constituie un demers de cele mai multe ori delicat şi dificil, necesitand pe langă cunoştinţe multiple şi competente în domeniul tehnicilor psihoterapeutice, în general, disponibilităţi speciale de relaţionare şi comunicare cu diada conjugală şi microgrupul familial, precum şi o experienţă de viaţă familială cat mai completă.

Reacţiile de rezistenţă în terapia familială apar aproape în cea mai mare măsură în participarea autentică şi implicit benefică a familiei în terapie. Am observat, în experienţa noastră clinică recuperatorie, că una din principalele dificultăţi în terapia conjugală o constituie participarea inegală (cu gr ade de investiţie afectivă şi atitudinală diferită) a celor doi soţi, dintre care unul are tendinţa de a deveni supracooperant (solicitand sprijin afectiv), iar celălalt, dimpotrivă, accentuandu-şi rezistenţa şi evitand sau minimalizand valoarea actului terapeutic. Aceasta se explică prin motivaţiile diferite şi adesea opuse ca intenţionalitate ale celor doi parteneri în raport cu rezolvarea situaţiilor disfuncţionale survenite în existenţa lor conjugală.

Reacţiile de rezistenţă cel mai des întalnite de noi au fost atitudinile ostil-agresive ale unui partener vis ă vis de celălalt, transferate în persoana terapeutului, precum şi atribuirea unor semnificaţii agravante actului terapeutic. Acest gen de reacţii şi atitudini au apărut în special la persoanele cu nivel intelectual, de pregătire şi cultură submediu sau la cele cu un sistem de concepţii extrem de rigide şi conservatoare. Prejudecăţile de genul „în viaţa intimă a unei familii nu trebuie să se amestece nimeni" au alimentat în multe cazuri o falsă participare sau chiar opoziţie în terapie.
Considerăm că motivarea proterapeutică, prorecupe-ratorie a cuplului disfuncţional este un demers iniţial deosebit de dificil care necesită multă abilitate psihologică.

Subliniem importanţa faptului că insistenţele terapeutului ca şi consideraţiile moralizatoare sau frustrante sunt total contraindicate, singura cale de a induce cooperarea în actul psihoterapeutic conjugal fiind neutralitatea binevoitoare, comprehensivă, respectarea şi valorizarea pertinentă a voinţei cuplului şi a personalităţii consorţilor, incitarea curiozităţii, umorului şi a speranţei de mai bine.
Unele dificultăţi sunt legate de cooperarea inautentică în terapie, în acest caz fiind vorba de subiecţi care solicită de cele mai multe ori „un arbitraj psihologic" şi o „protecţie" afectivă pentru a putea atribui şi demonstra partenerului conjugal cea mai mare parte din „vină". Absenţa unei motivaţii autentice pentru „înţelegere şi schimbare" împiedică, de asemenea, actul terapeutic.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 05 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---