Pentru cei înguşti la minte cele mai temeinice trăsături de personalitate sunt ambiţia şi încăpăţânarea. Iar unui om prost îi lipsesc multe, dar nu şi tenacitatea.
Chiar şi în situaţiile cele mai dificile, este mai onorabil să cedezi, pentru că dreptatea şi mărinimia îţi vor fi oricum recunoscute de ceilalţi.

Mai multă pagubă îţi aduce îndărătnicia decât câştig îţi vine de la o eventuală biruinţă, deoarece cu îndărătnicia aperi încăpăţânarea şi proasta creştere, nu şi dreptatea sau adevărul. Când dintr-un capriciu te menţii într-o încăpăţânare oarbă, nu judecata te împinge la asta, ci prostia. Dârzenia trebuie să o foloseşti pentru întărirea voinţei şi nu ca argument al dreptăţii. Dar există un lucru şi mai înţelept decât ,a şti să cedezi; acela de a nu te încurca cu ignoranţii şi proştii, deoarece sunt primejdioşi pentru orice relaţie. A le face acestora confidenţe e ca şi cum te-ai încredinţa călăului. Viaţa personală trebuie păstrată ascunsă, la fel ca şi intimitatea gândurilor, deoarece numai aşa poţi să ascunzi propriile slăbiciuni şi defecte. Dorinţa de confidenţă este omenească, dar tot atât de sigur este că devine, de cele mai multe ori, cea mai riscantă naivitate.
Om puternic este cel ce-şi înăbuşă dorinţa de a se confesa, neoferind astfel arme în mâna duşmanilor.

A şti să cedezi nu este o slăbiciune, ci cea mai bună dovadă de înţelepciune. Chiar dacă ţi-ai răpune toţi adversarii, nu înseamnă că ţi-ai asigurat prestigiul şi reputaţia. La un scop poţi să ajungi cu dibăcie, la altul cu curaj, dar, uneori, e bine să recurgi şi la soluţia şireteniei, deoarece, de când este lumea, mai mult a făcut viclenia decât forţa şi cele mai mari victorii le-a obţinut inteligenţa, nu vitejia.

Dar nu este bine să uităm că cel care nu se supără niciodată, e prost de prea multă bunătate, iar aceasta nu vine decât din îndoială şi incapacitate.
De multe ori în viaţă, când vrei să dregi una, dărâmi alta. Astfel justificarea nu înseamnă repararea unei gafe sau greşeli, ci săvârşirea alteia noi.
Totdeauna mai rău decât un rău săvârşit este actul de a-l apăra ; şi nu atât răul, în speţă, nemulţumeşte cât neputinţa celuilalt de a-l recunoaşte.

Un om când săvârşeşte o greşeală este considerat nesocotit, dar, când o repetă este luat drept prost. O scuză anticipată nu drege nimic, dar trezeşte suspiciunea, după cum se ştie că scuza înainte de vreme înseamnă să te acuzi singur. Dacă greşeşti, învaţă să-ţi recunoşti singur greşeala şi repar-o imediat, căci aceasta va dovedi probitate morală şi capacitate de a-ţi învinge propriile slăbiciuni şi greşeli. Acest comportament nu trebuie să te împingă să cazi în familiaritate, deoarece cel care-i prea familiar îşi pierde repede superioritatea pe care i-o conferă funcţia şi reputaţia,

Cu superiorii este riscant să te porţi familiar, cu inferiorii ar fi o lipsă de respect, iar cu proştii, ar duce la obrăznicie, pentru că aceştia confundă favoarea cu un drept ce li s-ar cuveni. Familiarismul cade repede în vulgaritate, pentru că presupune mai puţin autocontrol. Nu este bine să devii confidentul altuia, pentru că-i vei pierde mai devreme sau mai târziu prietenia şi atunci ,te va considera duşman, deoarece cunoşti ce are rău în el.
Cine-şi încredinţează altuia secretele îi devine sclav, iar sclavii se revoltă adeseori. Secretele nici nu se spun, nici nu se ascultă, pentru a se evita riscul.

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---