Drumul ignoranţei trece obligatoriu prin mulţumirea de sine, iar fericirea obţinută astfel nu numai că este iluzorie, dar îţi ştirbeşte prestigiul.
La omul prost, mulţumirea de sine este ca o ceaţă ce nu-l lasă să-şi vadă mediocritatea proprie, dar nici superioritatea altora.
Neîncrederea şi îndoiala sunt mult mai sănătoase, pentru că ele au împins lumea înainte timp de milenii.

Nici nemulţumit nu este bine să trăieşti, căci acest sentiment păgubeşte, la fel ca şi prea multă mulţumire de sine.
Lăudându-te cu funcţia, mai mult ofensezi decât impresionezi, pentru că cel care-şi dă aere totdeauna jigneşte pe cei din jur şi oferă motivul cel mai bun pentru p izmă şi ură.

Respectul nu-l dobândeşti căutându-1 şi, la fel, nici reputaţia nu o găseşti, ci doar o aştepţi, dacă o meriţi.
Orice funcţie de conducere se poate practica cu multă demnitate şi seriozitate, dar cu mai puţin orgoliu şi fală. La funcţii primează moralitatea şi competenţa, nu toana şi pretenţia. Cel care se afirmă prin propria persoană capătă în schimb prestigiul şi simpatia subalternilor, pe când cel care se afirmă prin alţii, chiar dacă are prestigiu, nu-i este recunoscut.

Cine vorbeşte despre el, ori se laudă şi este un lăudăros, ori se blamează şi atunci este un laş, dar şi într-un caz, şi în celălalt, pentru cel ce ascultă este un chin.
Chiar şi în intimitate, nu este bine să vorbeşti despre tine, dar dacă o faci în public este curată discreditare.
Dacă vorbeşti despre cei de faţă iar nu-i bine, căci, ori cazi în braţele criticii, ori jigneşti prin linguşire.

în jurul nostru vom descoperi pe mulţi care urăsc gratuit, fără să ştie de ce şi pentru ce o fac, şi asta pentru că în ei dispreţul are rădăcini mai adânci decât bunăvoinţa.
Omul fără prestigiu totdeauna va fi complexat de cei inteligenţi, îi va dispreţui pe toţi ceilalţi şi îi va urî pe cei ce-i demască mediocritatea.
Dacă ai făcut ceva bine, satisfacţia să fie intimă şi nu publică, căci nu e bine văzută parada de triumfuri. Nimeni nu le ştie pe toate şi totdeauna mai rămâne ceva de cunoscut.

Funcţia dă autoritate aparentă şi este necesar ca persoana ce ocupă funcţia să posede şi autoritatea reală. Superioritatea meritelor este mai preţioasă decât superioritatea funcţiei.
îndoială permanentă este calea sigură pentru a şti, arma curiozităţii şi leacul mulţumirii de sine.
Dacă vrei să cunoşti adevărul, trebuie să cauţi toată viaţa; ai toate şansele să nu-1 găseşti niciodată, dar viaţa va deveni frumoasă şi cu rost.
Faima oricui este supusă erodării, iar mulţumirea de sine o erodează cel mai mult.
Lauda cu propria gură e cea mai sigură defăimare la care te poţi expune.
Totdeauna cei care au dreptul la recunoştinţă mai multă, vorbesc puţin despre sine.
Nimic în lumea aceasta nu depinde de un singur gust; „Câţi oameni tot atâtea gusturi", iar cine vrea să dirijeze lumea după propria concepţie este un naiv incorigibil.

Ce place la unul, dezgustă la altul sau ce e bun la cineva este rău la altcineva.
Iată motivul pentru care nu trebuie să te descumpăneşti că un anumit lucru nu le place unora, căci se vor găsi alţii să-l preţuiască.
La fel şi laudele să nu fie prilej de înfumurare, căci ce este lauda pentru tine e jignire pentru altul.

Mulţumirea să vină din lauda celor competenţi şi nu din lauda ignoranţilor.
A trăi doar pentru tine este inutil, trebuie să trăieşti mai întâi pentru alţii.
Dacă nu cunoşti firea celuilalt, greu îl vei mulţumi, deoarece, gândind că rosteşti o laudă, te poţi trezi că se consideră că ai spus o jignire.
Mai multă judecată îţi este necesară cu un ignorant decât cu un înţelept, căci ce acuză ignorantul, scuză înţeleptul. Pentru o acţiune, unul îţi mulţumeşte, iar altul te înjură.

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 28 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---