Democraţie înseamnă guvernare de către popor; ea constă în echitate politică şi participarea tuturor în procesul politic şi garantarea libertăţii individului.

Scopul învăţământului este acela de a pregăti cetăţenii pentru democraţie. Educaţia pentru democraţie trebuie să înceapă cu o înţelegere clară a democraţiei însăşi.

Democraţia este mai mult decât o formă de guvernare; ea este, în primul rând, un mod de trăire prin asociere, de experienţe comunicate şi împărtăşite. (John Dewey)

Cu alte cuvinte, democraţia este un mod de viaţă în care deliberăm în colectiv asupra problemelor şi proiectelor pe care le împărtăşim. Democraţia este concepută ca un sistem în care deciziile sunt luate de către aceia care vor fi afectaţi în mod direct de către deciziile însele.

Valoarea ideii de dezvoltare a capacităţii de acţiune democratică a tinerilor din şcoală nu poate fi subestimată. Dacă Dewey şi filozofii pragmatici au dreptate, dacă, într-adevăr, învăţăm ceea ce trăim prin propria noastră experienţă, atunci singurul mod care garantează rezervorul de sentimente democratice în cultură este de a face din învăţământul public un centru pentru experimentarea democraţiei.

„O angajare democratică necesită o pedagogie care face mai mult decât să transmită în mod efectiv moştenirea culturală, să lărgească corpul de cunoştinţe sau deprinderile profesionale. Ea trebuie să-i înveţe pe elevi cum să gândească, cum să-şi organizeze propriile lor acţiuni în mod raţional, cum să acţioneze ca cetăţeni competenţi şi cum să accepte, să valorifice şi să-i respecte pe ceilalţi. Ea trebuie să dezvolte exerciţiul acestor capacităţi care sunt necesare pentru înţelegerea propriilor interese, a intereselor altora şi pentru luarea deciziilor....Este de neconceput să ne aşteptăm ca absolvenţii şcolii să se comporte în mod responsabil, atâta timp cât n-au învăţat să-şi exercite judecata care stă la baza unui asemenea comportament şi atâta timp cât n-au practicat examinarea şi alegerea unor cursuri alternative ale acţiunii. ... Dacă vrem adulţi care să treacă dincolo de limitele unei dependenţe personale, capabili de libertatea pe care o societate democratică le cere s-o exercite, atunci şcoala trebuie să se îngrijească în mod explicit de dezvoltarea autonomiei individului“. (M.A.Raywid)

În ciclul primar o mare importanţă o are exersarea unor relaţii interpersonale de respectare a demnităţii fiecărei persoane, respectul pentru adevăr, acceptarea vieţii în comunitate.

Elementul fundamental al problematicii educaţiei civice în ciclul primar este conceptul de viaţă social-cetăţenească în ansamblul ei într-un stat democrat. Înţelegerea acestui concept se realizează prin dobândirea unor noţiuni, cunoştinţe prin intermediul cărora copiii să înţeleagă diversele manifestări de comportament civic în viaţa cotidiană (în familie, în şcoală, în societate, respectarea semenilor, valoarea muncii legată de diferitele ocupaţii etc.) sau noţiuni care au în vedere familiarizarea copiilor cu instituţiile statului, cu acţiunile acestora, cu structura de guvernare în ţara noastră, cu locul ţării noastre între celelalte state ale lumii (drepturile şi obligaţiile omului ca cetăţean, votul, preşedintele ţării, guvernul ţării, legile etc.).

Deci, prin activităţile civice se urmăreşte integrarea copilului ca cetăţean în realităţile în care trăieşte, referinţa fiind instituţiile statului democrat din punctul de vedere al respectului faţă de stat, faţă de ordinea de drept şi ordinea publică, al îndeplinirii corecte şi conştiincioase a obligaţiilor civice.

Copiii au nevoie pentru dezvoltarea lor socială de imaginea şi înţelegerea instituţiilor statului şi a îndatoririlor pe care le au în viaţa socială.

Tema relaţiei om-societate a cunoscut şi are variaţii multiple, de la protestul individului împotriva societăţii, la liberalismul civic şi la apărarea societăţii, pentru ca în această perioadă să distingem o diversitate de drepturi şi obligaţii ca sursă de dinamizare a evoluţiei istoriei. Din aceste categorii de drepturi şi obligaţii, se pot detaşa cele ale copilului: dreptul la viaţă, la protecţie şi ocrotire socială, dreptul la sănătate, la cetăţenie, şcolaritatea obligatorie, respectul faţă de natură, libertatea de conştiinţă şi credinţă, fidelitatea faţă de patrie etc. Pe scurt, un ansamblu de drepturi şi obligaţii civice, economice, sociale şi culturale, fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă sau de orice altă natură şi situaţie.

Educaţia civică urmăreşte un tip de instruire şi de comportament proprii ce presupun un proces psihologic de înţelegere şi apreciere a ceea ce este drept şi nedrept, permis şi interzis, legal şi ilegal în convieţuirea socială. Prin scopurile sale (cunoaşterea structurii şi funcţionalităţii statului şi asimilarea cunoştinţelor despre legile acestuia ca instrument de acţiune asupra comportamentului cetăţenilor ţării, cunoaşterea şi asimilarea valorilor democraţiei pluraliste şi a cunoştinţelor despre drepturile omului în statul de drept, dezvoltarea însuşirilor comportamentului civic necesare participării la treburile publice ale ţării, prevenirea violării legilor scrise ale convieţuirii sociale etc.), educaţia civică interferează cu valorile şi normele referenţiale ale fenomenului moral şi politic, cu faptele şi valorile fenomenului de conştiinţă naţională şi patriotică.

Copiii învaţă că între drepturile fundamentale ale omului, dreptul la învăţătură este înscris la loc de cinste, învăţământul contribuind la dezvoltarea personalităţii umane şi întărirea respectului faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale. Astăzi, dreptul de a învăţa se manifestă în condiţii de autentică libertate şi este un drept care se exercită indiferent de vârstă, rasă, religie etc.

Gradul de civilizaţie al unui popor se asigură prin însuşirea, de către fiecare membru al acestuia, a unui cuantum cât mai bogat şi mai profund din cultura şi civilizaţia epocii. Cultura individuală îşi are izvorul în cultura socială şi se asimilează printr-un efort sistematic.

Poarta pricipală de intrare în domeniul culturii este studiul, lectura. Copiii trebuie stimulaţi să citească, să dobândescă gustul lecturii, iar acest lucru stă în mâinile dascălilor şi al părinţilor. Numai prin cultură putem dobândi libertate. Orice chestiune necunoscută sau neînţeleasă ne răpeşte libertatea, creează temeri, nesiguranţă, suspiciune.
Mai mult decât oricare altă formă de organizare socială, democraţia pretinde o foarte bună pregătire civică şi morală a cetăţeanului.

În societatea democratică, libertatea este suprema valoare a omului. „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii“ (Declaraţia universală a drepturilor omului).

Copiii învaţă că libertatea înseamnă a face ceea ce doreşti, cu condiţia să ştii ce doreşti şi cum să lupţi pentru exercitarea drepturilor de a voi, a gândi şi a acţiona liber. A face ce vrei, fără o justificare raţională, desconsiderându-i pe cei din jurul tău, aceasta conduce la opusul libertăţii şi democraţiei, la anarhie. Libertatea deplină se realizează numai când acţiunile omului se bazează pe înţelegere, iar deciziile proprii au o justificare atât personală cât şi socială când se realizează un echilibru între înţelegerea problemelor care privesc societatea şi cele care privesc înţelegerea de sine. Înţelegerea sinelui şi situarea în mijlocul semenilor săi, cu drepturi şi obligaţii corect asumate îl fac pe copil să înţeleagă esenţa libertăţii autentice.

Copilul învaţă că, pe lângă cunoaştere şi înţelegere, libertatea presupune şi dragoste, considerare şi respect faţă de cei din jurul său; el înţelege că nu este îndeajuns să cunoşti lumea, ci şi s-o îndrăgeşti şi să vrei să faci ceva pentru ea.

Şcoala trebuie să-i înveţe pe copii nu numai să cunoască să ştie, ci mai ales să înţeleagă, să decidă în cunoştinţă de cauză, să iubească, să aprecieze, să respecte.
Prin democratizarea învăţământului se creează condiţii optime pentru învăţarea liberă, o învăţare eliberată de încorsetare şi rigiditate şi care urmăreşte educarea omului pentru libertate şi pentru cunoaşterea adevărului.
În activitatea de învăţare, gradul de independenţă al elevului creşte odată cu dobândirea experienţei. În primele clase copilul este dirijat şi îndrumat aproape în ceea ce face, ca apoi, în clasele terminale ale ciclului primar să aibă tot mai mari disponibilităţi pentru iniţiativă şi creativitate. Astfel, se creează un larg teren pentru manifestarea iniţiativei şi a independenţei, a libertăţii în activitatea de învăţare.

Pentru ca elevii să capete bucuria manifestării şi a exprimării libere, să fie „ei înşişi“, să creeze şi să fie formaţi în spiritul nonconformismului intelectual este necesar să fie eliberaţi de anumite „canoane“ metodice, conform cărora sunt obligaţi să gândească după modelul gândirii învăţătorului şi să răspundă cu cuvintele acestuia. Desigur, capacitatea de a gândi şi de a te exprima corect se învaţă, dar după ce copilului care a găsit formula relativ nouă, cu modul lui de a gândi, i se acordă libertatea de a o afirma, eventual de a o motiva. Iniţiativele şi spontaneitatea nu mai pot fi considerate de domeniul indisciplinei.

Deci, în procesul dobândirii experienţei de viaţă copilul are nevoie de îndrumarea adultului, dar o îndrumare care să-i favorizeze şi chiar să-i stimuleze libertatea de manifestare. Întreaga acţiune educaţională ar trebui să se desfăşoare ca un proces de continuă creştere a gradului de independenţă al celui care se educă. Astfel, elevii trebuie învăţaţi că au dreptul de a participa la decizii pedagogice, dreptul la iniţiativă, la gândire autonomă, critică şi creativă, dreptul de autoconducere şi autoeducaţie, dreptul de opţiune, dreptul de acţiune potrivit propriei voinţe, cu asumarea responsabilităţii pentru actul produs.

Trebuie pus un accent mai mare pe cultivarea interesului pentru studiu, pe nevoia de hrană spirituală. Democraţia nu înseamnă pentru nimeni renunţarea la îndeplinirea îndatoririlor. Elevii care în timpul programului sau al studiului nu se găsesc în clasă sau în bibliotecă, ci colindă pe străzi pentru a-şi manifesta drepturile, nu fac un serviciu nici lor, nici colectivităţii sociale.

Învăţarea sub presiune conduce la stări conflictuale şi de aceea este bine să facem din ea o activitate cu încărcătură afectivă, cu interes şi plăcere. Constrângerile de orice natură fiind depăşite, învăţătorul nu-l mai poate cuceri pe elev decât printr-o autoritate ştiinţifică şi morală autentică, prin prezentarea „minunilor“ ştiinţei într-o formă accesibilă şi atrăgătoare. Este vorba de cunoaşterea mecanismelor intelectuale, de modalităţile de declanşare şi dirijare a lor, de organizarea condiţiilor optime de învăţare şi evaluare sistematică, de stimularea independenţei şi creativităţii elevilor.

Educatorul este dator să posede arta de a provoca o tensiune mobilizatoare a personalităţii elevului, de a orienta spiritele tinere spre orizonturi tot mai largi, predându-le totodată şi maniera unei învăţări independente, pregătindu-i pentru învăţarea continuă, pentru autoinstruire.

Domeniul cel mai sensibil în care educatorul îşi poate impune şi susţine autoritatea este cel al relaţiilor socio-afective. El îşi va îndeplini menirea dacă iubeşte copiii şi ştie să se facă iubit de ei, dacă face din profesia sa apostolat. Aici este vorba despre vocaţie, de generozitate şi de dăruire totală.

Copilul este o fiinţă activă în procesul de educaţie şi socializare, ceea ce face ca autoritarismul şi libertarismul să contravină specificului naturii umane, care cere, în acelaşi timp, un minimum de repere care să-i orienteze şi să îi dirijeze acţiunile, dar şi un minimum de autonomie şi iniţiativă. Dialectica acestor elemente produce o personalitate armonioasă şi echilibrată.

Între libertăţile pe care le avem se află şi dreptul de a chibzui şi a hotărî singuri, dar pentru aceasta trebuie să învăţăm să dialogăm, să ne organizăm, să decidem. Acest drept constituie un imens teren de manifestare a iniţiativei şi capacităţii creatoare.

În ceea ce priveşte formarea deprinderilor şi a virtuţiilor cetăţeneşti democratice este necesară punerea în practică a principiului disciplinei libere atât în educaţia copilului, cât şi în educaţia socială a colectivităţilor prin crearea în interiorul şcolii a unor organizaţii sociale, ca de exemplu, clasa care se guvernează de sine, conform principiului democratic al autoguvernării.

Un bun mijloc de a oferi elevilor ocazia în care natura lor morală să se exprime este sistemul de autocârmuire a clasei şi a şcolii, care dă copiilor prilejul de a trăi în mic, în mediul şcolar viaţa de cetăţean ordonat şi activ prin convingere. În acest sistem elevii îndeplinesc diferite însărcinări cu caractere de utilitate publică pentru ordinea, igiena, estetica şi bunul mers ale clasei şi ale şcolii, prin comunităţi de muncă, prin opere de asistenţă şi de cultură ca: farmacie şcolară, bibliotecă, excursii etc; activităţi echivalente cu funcţiile sociale din societatea omenească. Cu răbdare şi tact, se pot contura elementele ce definesc disciplina liberă, adică supunerea voită de elevi, pe baza convingerii personale.

Prin intermediul normelor şi regulilor exterioare constrângerea încetează să fie o formă în sine. Elevilor li se pot pune în faţă modele, norme şi valori social-afective, axate pe: cunoaşterea de sine (tradusă prin simţul răspunderii şi al muncii-autonomia, declinarea identităţii; deprinderi igienice; asumarea răspunderii asupra obiectelor personale şi comune; posibilitatea de decizie în situaţii diferite etc.), relaţii cu alte persoane (concretizate prin respectul şi afecţiunea pentru părinţi, fraţi, bunici; comportarea civilizată în relaţiile cu ceilalţi colegi de şcoală, de joacă, adulţi; dorinţa de a face parte dintr-un grup, de a îndeplini unele activităţi în grup social), relaţii cu mediul înconjurător (realizate prin activităţi sociale ca: spiritul de disciplină – punctualitate, ordine, respectarea regulamentelor şcolare, întrajutorare; responsabilitatea şi grija pentru bunurile personale şi pentru cele publice; utilizarea banilor – economisirea lor; modalităţi de obţinere a acestora prin acţiuni de colectare şi valorificare a materialelor refolosibile).

Astfel se poate acţiona în vederea conştientizării utilităţii şi necesităţii cunoaşterii de sine, cunoaşterea şi preţuirea obiectelor, cunoaşterea semenilor, înţelegerea sensului apartenenţei lor la un grup social uman. Concomitent cu multiplicarea elementelor conştiinţei şi conduitei, materializate în special în reprezentări morale, este necesar să se pună accentul şi pe crearea unor condiţii favorabile apariţiei unor trăiri afective, mai întâi sub formă de emoţii, apoi prin stabilizarea lor sub formă de sentimente morale. Prin conversaţii dirijate copiii pot face cunoştinţă cu diversele profesiuni, cu serviciile publice, cu drepturile şi obligaţiile lor în societate. Distracţia în colectiv, manifestările colective, serbările şcolare sunt elemente menite să aclimatizeze, să tempereze şi să prelucreze toate informaţiile educaţionale.

Deosebit de interesante şi apreciate de elevii mici sunt lecţiile care au ca temă prietenia, furtul, minciuna, cinstea, hărnicia, lenea etc., unde se poate folosi o gamă variată de metode şi mijloace didactice (povestirea morală, convorbirea, exemplul, studiul de caz, chestionare, concursuri etc.) realizarea unor compuneri literare a unor compoziţii plastice, a unor dramatizări stârnesc întotdeauna interesul şi plăcerea elevilor pentru acest gen de activităţi.

Trebuie avut în vedere că accentul să cadă nu numai pe însuşirea unor conţinuturi, ci şi pe exersarea acestora în diverse situaţii şi mai ales pe trezirea interesului pentru cunoaşterea propriului eu.

Prin activităţi cu titluri sugestive („Prietenul la nevoie se cunoaşte“; „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face“; „Fapte pe măsura vorbelor“ etc.) se poate defini şi conştientiza rolul prieteniei, se pot cultiva simţul răspunderii şi al muncii, autonomia, declinarea identităţii. Se poate apela la analizarea unor fapte din viaţă, la lecturarea unor texte literare cu ţintă educativă directă, la vizite, excursii, jocuri didactice. Concursurile de desene, dramatizările, filmele didactice ş.a.m.d., iată câteva mijloace didactice care contribuie la îmbogăţirea bagajului de reprezentări morale, determinându-i pe copii să emită judecăţi morale corecte (prin elaborarea unor criterii de apreciere a conduitei celorlalţi) care vor fi aplicate şi în autoaprecierea propriului comportament.

Profilul moral al copiilor se construieşte treptat şi cere o multitudine de aspecte şi caracteristici, unele de profunzime (idealuri ce se apără cu pasiune, aspiraţii, caracteristici de onestitate, responsabilitate, preţuire a muncii şi opiniilor altora, a adevărului, libertăţii de opinii şi a dreptăţii), trăsături de suprafaţă alimentate de cele de profunzime (politeţea, loialitatea etc.) şi trăsături morale operaţionale de tensiuni diferite (hărnicia, punctualitatea, spiritul de ordine etc.).

Fiind mai apropiaţi de elevi, cu multă iubire, răbdare şi grijă pentru ei, vom reuşi să formăm sufletele lor astfel încât să avem satisfacţia de a vedea triumfând bunul simţ şi superioritatea inimii. Prin conceperea unor lecţii deosebite şi punerea în lumină vie a seriei tipurilor şi scenelor aparţinând vieţii şcolare (eroul, lenea, minciuna, spiritul de prietenie etc.)elevii trebuie să înţeleagă că şcoala este o familie, iar activităţile la care participă îi ajută să-şi răspundă la întrebările despre rostul şi rolul lor şi al celorlalţi în viaţă, să fie capabili să facă faţă problemelor cu care se confruntă la această vârstă.
<sub>Referinte :
- Nicolae Oprescu – art. Libertatea de a învăţa şi învăţarea liberă,
Revista de Pedagogie, Nr.6/1990
- Vasile Bunescu – art. Principii pedagogice ale unei reforme democratice a învăţământului, Revista de Pedagogie, Nr.1/1991
- Adriana Niculae – art. Probleme ale educaţiei moral-civice la şcolarii mici, Revista „Învăţământul primar“, vol.I / 1991
- Elena Bonchiş – art. Sugestii privind desfăşurarea orelor de educaţie moral-civică, Revista „Învăţământul primar“, Nr.3 / 1991
- Marin Călin – art. Educaţia civică, Revista „Învăţământul primar“, Nr.6-7 / 1994
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: democratie, educatie, cetateni, individ, libertate, politica

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 29 November '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---