Statistics:
Visits: 3,141 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Influenta scolii si a familiei asupra succesului scolar
Q: | Intreaba despre Influenta scolii si a familiei asupra succesului scolar |
1. Educaţia copilului în familie
Copilăria reprezintă cea mai bună perioadă a vieţii pentru educaţie, pentru formarea şi instruirea caracterului psiho-social.
Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni educative le primeşte în familie, apoi în colectivitatea preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să modeleze tot ceea ce a acumulat copilul înainte şi să adauge, printr-un amplu sistem educativ, ultimele şi cele mai delicate carate la făurirea unei educaţii desăvârşite.
Procesul de instrucţie educativă – educaţia – urmăreşte să dezvolte armonios predispoziţiile la tente ale copilului, astfel încât el să poată deveni, cu timpul, un adult cu deplină libertate interioară, dar şi cu conştiinţa responsabilităţii sale. Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social ambiant şi-i indică drumul către cele mai înalte îndatoriri ale omului către societate.
Întregul proces educativ trebuie condus cu grijă şi caldă afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără a-l solicita prea de timpuriu cu lucruri ce nu sunt pe măsura forţelor sale, oferindu-i şi cerându-i numai ce nu-i depăşeşte capacitatea de înţelegere.
Primele noÅ£iuni educative pe care copilul le primeÅŸte sunt cele din familie. Familia constituie una din verigile sociale cele mai vechi ÅŸi mai stabile în care se conturează ÅŸi se formează caracterele; în familie se dezvoltă spiritul de afirmare a idealurilor tânărului, dorinÅ£a sa de participare la viaÅ£a socială, culturală ÅŸi politică a ţării sale. ÃŽn familie se formează primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului, de conduită igienică individuală ÅŸi colectivă ÅŸi de altruism, componente majore ale moralei elementare a indivizilor societăţii, constituind bagajul educativ al „celor 7 ani de acasăâ€.
Dacă toate aceste deprinderi nu s-au format în anii petrecuţi în familie va fi greu mai apoi, în şcoală sau şi mai târziu la vârsta de adult să se întreprindă ceva în acest sens, cu atât mai mult cu cât, dacă s-au format unele obiceiuri greşite sau trăsături negative de caracter, vor putea fi corectate cu mare greutate.
Atât părinţii cât şi educatorii în timpul procesului de învăţământ trebuie să intervină în numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului, dar trebuie să o facă cu blândeţe, pentru că altfel poate duce la efecte contrare pentru echilibrul copilului şi pentru conturarea personalităţii sale. Actele de injustiţie ce i se fac de către cei din jur sunt greu tolerate. Prin structura lor copii sunt naivi, sinceri şi cinstiţi şi este păcat să le alterăm aceste gingaşe trăsături morale prin intervenţii brutale – bătaia fiind exclusă din rândul metodelor educative – sau prin atitudini nesincere, meschine.
Rolul de părinte este greu şi pretinde cunoştinţe teoretice şi practice de pedagogie, psihologie şi medicină; pretinde bunăvoinţa acestora de a învăţa continuu de la şi din viaţă, de a gândi, şi mai ales de a înfrunta situaţii imprevizibile şi pe care trebuie să le rezolve cu înţelepciune şi cu discernământ. Problemele pe care copii le ridică în faţa părinţilor sunt adesea rezultatul unor preocupări sau frământări individuale şi la care aşteaptă un răspuns sau o soluţionare din partea părinţilor. Şi în aceste cazuri părintele trebuie cu răbdare, ascultându-l pe copil şi nu considerând „tabu†unele din problemele cel preocupă, să încerce să găsească cea mai simplă şi eficientă cale de rezolvare; la nevoie, cu abilitate poate temporiza un răspuns clar, timp suficient pentru a consulta semenii cu mai multă experienţă psiho-pedagogică.
Odată copilul ajuns la vârsta preÅŸcolară, familia împarte într-o bună măsură sarcina educării lui cu dascălii ÅŸi pedagogii din ÅŸcoală; cei din urmă vor fi chemaÅ£i să ÅŸlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat până la această vârstă ÅŸi să-l ajute pe copil în înÅ£elegerea ÅŸi lămurirea unor probleme aÅŸa-zis „delicateâ€, cum sunt cele legate de sentimentul de dragoste, de viaÅ£a sexuală etc. .
2. Educaţia copilului în şcoală
Åžcoala constituie pentru copil a doua mare etapă a făuririi educaÅ£iei sale. După cei „7 ani de acasăâ€, ÅŸcoala reprezintă factorul care facilitează sarcinile educative ale părinÅ£ilor.
Transferând o parte din sarcinile educative şcolii familia interpretează uneori greşit acest transfer de responsabilităţi educative, lăsând întreaga educaţie a copilului în sarcina factorilor educaţionali din şcoală, deşi este lesne de înţeles că menirea şcolii este de a completa doar educaţia din familie şi nu de a i se substitui acesteia din urmă. Dacă în familie educaţia copiilor depinde de gradul de educaţie al părinţilor în şcoală depinde de calitatea şi competenţa personalului didactic. Copilul este acum capabil să recepteze şi să asimileze ceea ce i se explică, în special de către persoane în care are deplină încredere de la o autoritate în materie de educaţie. Educaţia dată în şcoală se dovedeşte a fi o muncă irosită şi eficace dacă familia este ostilă, indiferentă sau incapabilă să continue acasă eforturile educative făcute de dascăli în şcoală. În concepţia modernă de educaţie a copiilor nu se mai poate face o demarcare netă între îndatoririle şcolii şi cele părinteşti. Pentru a da roadele aşteptate şcoala are nevoie de sprijinul conştient şi colaborarea familie; familia aşteaptă însă de la şcoală completarea educaţiei de acasă, după norme şi metode psiho-pedagogice riguros concepute şi aplicate.
3. Familia şi şcoala, factori esenţiali în educaţia copilului
Tulburarea dezvoltării intelectuale, delicvenţa şi alte manifestări ale inadaptabilităţii sociale ale adultului îşi au originea, de cele mai multe ori în anii copilăriei, când copilul se afla sub tutela familiei şi a şcolii. Aceasta denotă că nici unii nici alţii nu şi-au făcut pe deplin datoria ce le revenea în educaţia copilului.
Deşi sunt binecunoscute aceste precepte în masa de părinţi, legătura permanentă, indisolubilă şi organizată care ar trebui să existe între familie şi şcoală rămâne nesatisfăcătoare şi se rezumă în general la contacte sporadice între părinţi şi diriginţi. De multe ori părinţii nu cunosc cu exactitate situaţia şcolară a copiilor lor, îndeplinind rolul de „spectatori indiferenţi†la evoluţia nesatisfăcătoare a propriilor lor copii. Orice sistem de educaţia, oricât ar fi el de bine întocmit, rămâne neputincios dacă se izbeşte de indiferenţa sau opoziţia părinţilor. Autoritatea părinţilor şi a şcolii reprezintă o indispensabilă garanţie împotriva a numeroase plăgi sociale care ar putea afecta educaţia şi sănătatea copiilor: stresul, delicvenţa juvenilă, insuccesele şcolare.
Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoală este nu numai recomandabilă şi chiar obligatorie, pentru că de multe ori, pe măsură ce copii evoluează, părinţii au de înfruntat mereu alte şi alte probleme, multe din ele inedite, iar şcoala are acumulată multă experienţă în soluţionarea unor probleme care se ivesc la o categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare. Factorii educaţionali din şcoală pot astfel să dea un ajutor preţios părinţilor în înţelegerea problemelor copiilor şi copilăriei şi în soluţionarea lor favorabilă, prin întâlniri periodice sau ocazionale între părinţi şi profesori. Din nefericire la aceste întâlniri lipsesc de regulă tocmai cei care au cea mai mare nevoie de experienţa pedagogică a cadrelor didactice.
A devenit evident faptul că acţiunea izolată a familiei sau numai a şcolii nu poate rezolve în mod satisfăcător problema educaţiei copilului; familia, şcoala şi societatea în ansamblul ei sunt capabile împreună să desăvârşească ceea ce nu reuşeşte să realizeze fiecare în parte.
Creşterea şi educarea copilului „este o artă†susceptibilă de perfecţionare prin acumularea continuă de experienţă de către cei ce o făuresc. Nu există scheme aplicabile în educaţia copiilor pentru că fiecare reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în permanenţă în procesul de educaţie. Ceea ce este valabil şi practicabil la un copil sau la o categorie restrânsă de copii, poate fi ineficient sau poate chiar contraindicat la alţii.
sursa imaginii : thetutortree.com
Copilăria reprezintă cea mai bună perioadă a vieţii pentru educaţie, pentru formarea şi instruirea caracterului psiho-social.
Copilul îşi dezvoltă aptitudinile sale în raport cu mediul în care trăieşte, aşa încât primele noţiuni educative le primeşte în familie, apoi în colectivitatea preşcolară, pentru ca şcoala să consolideze şi să modeleze tot ceea ce a acumulat copilul înainte şi să adauge, printr-un amplu sistem educativ, ultimele şi cele mai delicate carate la făurirea unei educaţii desăvârşite.
Procesul de instrucţie educativă – educaţia – urmăreşte să dezvolte armonios predispoziţiile la tente ale copilului, astfel încât el să poată deveni, cu timpul, un adult cu deplină libertate interioară, dar şi cu conştiinţa responsabilităţii sale. Educaţia îi favorizează o adaptare mai uşoară la mediul social ambiant şi-i indică drumul către cele mai înalte îndatoriri ale omului către societate.
Întregul proces educativ trebuie condus cu grijă şi caldă afecţiune pentru copil şi în concordanţă cu etapa de dezvoltare în care se află el, fără a-l solicita prea de timpuriu cu lucruri ce nu sunt pe măsura forţelor sale, oferindu-i şi cerându-i numai ce nu-i depăşeşte capacitatea de înţelegere.
Primele noÅ£iuni educative pe care copilul le primeÅŸte sunt cele din familie. Familia constituie una din verigile sociale cele mai vechi ÅŸi mai stabile în care se conturează ÅŸi se formează caracterele; în familie se dezvoltă spiritul de afirmare a idealurilor tânărului, dorinÅ£a sa de participare la viaÅ£a socială, culturală ÅŸi politică a ţării sale. ÃŽn familie se formează primele deprinderi de viaţă sănătoasă ale copilului, de conduită igienică individuală ÅŸi colectivă ÅŸi de altruism, componente majore ale moralei elementare a indivizilor societăţii, constituind bagajul educativ al „celor 7 ani de acasăâ€.
Dacă toate aceste deprinderi nu s-au format în anii petrecuţi în familie va fi greu mai apoi, în şcoală sau şi mai târziu la vârsta de adult să se întreprindă ceva în acest sens, cu atât mai mult cu cât, dacă s-au format unele obiceiuri greşite sau trăsături negative de caracter, vor putea fi corectate cu mare greutate.
Atât părinţii cât şi educatorii în timpul procesului de învăţământ trebuie să intervină în numeroase situaţii pentru a corecta comportamentul copilului, dar trebuie să o facă cu blândeţe, pentru că altfel poate duce la efecte contrare pentru echilibrul copilului şi pentru conturarea personalităţii sale. Actele de injustiţie ce i se fac de către cei din jur sunt greu tolerate. Prin structura lor copii sunt naivi, sinceri şi cinstiţi şi este păcat să le alterăm aceste gingaşe trăsături morale prin intervenţii brutale – bătaia fiind exclusă din rândul metodelor educative – sau prin atitudini nesincere, meschine.
Rolul de părinte este greu şi pretinde cunoştinţe teoretice şi practice de pedagogie, psihologie şi medicină; pretinde bunăvoinţa acestora de a învăţa continuu de la şi din viaţă, de a gândi, şi mai ales de a înfrunta situaţii imprevizibile şi pe care trebuie să le rezolve cu înţelepciune şi cu discernământ. Problemele pe care copii le ridică în faţa părinţilor sunt adesea rezultatul unor preocupări sau frământări individuale şi la care aşteaptă un răspuns sau o soluţionare din partea părinţilor. Şi în aceste cazuri părintele trebuie cu răbdare, ascultându-l pe copil şi nu considerând „tabu†unele din problemele cel preocupă, să încerce să găsească cea mai simplă şi eficientă cale de rezolvare; la nevoie, cu abilitate poate temporiza un răspuns clar, timp suficient pentru a consulta semenii cu mai multă experienţă psiho-pedagogică.
Odată copilul ajuns la vârsta preÅŸcolară, familia împarte într-o bună măsură sarcina educării lui cu dascălii ÅŸi pedagogii din ÅŸcoală; cei din urmă vor fi chemaÅ£i să ÅŸlefuiască ceea ce a realizat familia, să completeze golurile din procesul instructiv-educativ care au scăpat până la această vârstă ÅŸi să-l ajute pe copil în înÅ£elegerea ÅŸi lămurirea unor probleme aÅŸa-zis „delicateâ€, cum sunt cele legate de sentimentul de dragoste, de viaÅ£a sexuală etc. .
2. Educaţia copilului în şcoală
Åžcoala constituie pentru copil a doua mare etapă a făuririi educaÅ£iei sale. După cei „7 ani de acasăâ€, ÅŸcoala reprezintă factorul care facilitează sarcinile educative ale părinÅ£ilor.
Transferând o parte din sarcinile educative şcolii familia interpretează uneori greşit acest transfer de responsabilităţi educative, lăsând întreaga educaţie a copilului în sarcina factorilor educaţionali din şcoală, deşi este lesne de înţeles că menirea şcolii este de a completa doar educaţia din familie şi nu de a i se substitui acesteia din urmă. Dacă în familie educaţia copiilor depinde de gradul de educaţie al părinţilor în şcoală depinde de calitatea şi competenţa personalului didactic. Copilul este acum capabil să recepteze şi să asimileze ceea ce i se explică, în special de către persoane în care are deplină încredere de la o autoritate în materie de educaţie. Educaţia dată în şcoală se dovedeşte a fi o muncă irosită şi eficace dacă familia este ostilă, indiferentă sau incapabilă să continue acasă eforturile educative făcute de dascăli în şcoală. În concepţia modernă de educaţie a copiilor nu se mai poate face o demarcare netă între îndatoririle şcolii şi cele părinteşti. Pentru a da roadele aşteptate şcoala are nevoie de sprijinul conştient şi colaborarea familie; familia aşteaptă însă de la şcoală completarea educaţiei de acasă, după norme şi metode psiho-pedagogice riguros concepute şi aplicate.
3. Familia şi şcoala, factori esenţiali în educaţia copilului
Tulburarea dezvoltării intelectuale, delicvenţa şi alte manifestări ale inadaptabilităţii sociale ale adultului îşi au originea, de cele mai multe ori în anii copilăriei, când copilul se afla sub tutela familiei şi a şcolii. Aceasta denotă că nici unii nici alţii nu şi-au făcut pe deplin datoria ce le revenea în educaţia copilului.
Deşi sunt binecunoscute aceste precepte în masa de părinţi, legătura permanentă, indisolubilă şi organizată care ar trebui să existe între familie şi şcoală rămâne nesatisfăcătoare şi se rezumă în general la contacte sporadice între părinţi şi diriginţi. De multe ori părinţii nu cunosc cu exactitate situaţia şcolară a copiilor lor, îndeplinind rolul de „spectatori indiferenţi†la evoluţia nesatisfăcătoare a propriilor lor copii. Orice sistem de educaţia, oricât ar fi el de bine întocmit, rămâne neputincios dacă se izbeşte de indiferenţa sau opoziţia părinţilor. Autoritatea părinţilor şi a şcolii reprezintă o indispensabilă garanţie împotriva a numeroase plăgi sociale care ar putea afecta educaţia şi sănătatea copiilor: stresul, delicvenţa juvenilă, insuccesele şcolare.
Îmbinarea eforturilor educative din familie şi din şcoală este nu numai recomandabilă şi chiar obligatorie, pentru că de multe ori, pe măsură ce copii evoluează, părinţii au de înfruntat mereu alte şi alte probleme, multe din ele inedite, iar şcoala are acumulată multă experienţă în soluţionarea unor probleme care se ivesc la o categorie de vârstă şi care se repetă la generaţiile următoare. Factorii educaţionali din şcoală pot astfel să dea un ajutor preţios părinţilor în înţelegerea problemelor copiilor şi copilăriei şi în soluţionarea lor favorabilă, prin întâlniri periodice sau ocazionale între părinţi şi profesori. Din nefericire la aceste întâlniri lipsesc de regulă tocmai cei care au cea mai mare nevoie de experienţa pedagogică a cadrelor didactice.
A devenit evident faptul că acţiunea izolată a familiei sau numai a şcolii nu poate rezolve în mod satisfăcător problema educaţiei copilului; familia, şcoala şi societatea în ansamblul ei sunt capabile împreună să desăvârşească ceea ce nu reuşeşte să realizeze fiecare în parte.
Creşterea şi educarea copilului „este o artă†susceptibilă de perfecţionare prin acumularea continuă de experienţă de către cei ce o făuresc. Nu există scheme aplicabile în educaţia copiilor pentru că fiecare reprezintă o individualitate, cu particularităţi de care trebuie ţinut cont în permanenţă în procesul de educaţie. Ceea ce este valabil şi practicabil la un copil sau la o categorie restrânsă de copii, poate fi ineficient sau poate chiar contraindicat la alţii.
sursa imaginii : thetutortree.com
- Planul educational de interventie individualizata (9152 visits)
- Comportamentul civic al elevilor (6974 visits)
- Ora de Dirigentie - Toleranta si Intoleranta (6765 visits)
- Dreptul la odihna si timp liber, la joc si activitati recreative (6666 visits)
- Tehnici de terapie recuperatoare pentru copiii cu dislalie polimorfa (6443 visits)
- Doamna educatoare - a doua mama (6282 visits)
- Familie : definitie, structura, sarcini in educatia copilului (6261 visits)
- Viziune despre Scoala (5617 visits)
- Metode de lucru cu elevii cu CES (5038 visits)
- Rolul educatiei pentru mediu in formarea personalitatii umane (4988 visits)
- Integrarea scolara si educatia integrata (4561 visits)
- Familia - Functiile familiei (4561 visits)
- Socializarea copiilor cu dizabilitati (4462 visits)
- Familia si atitudinea copilului fata de invatatura (4418 visits)
- Gradinita - cadru de formare a comportamentelor civilizate (4386 visits)
- Educatia pentru ocrotirea mediului - parte integranta a unei educatii de baza
- Sanse egale prin educatia multiculturala
- Sustinerea educatiei de baza pentru prevenirea abandonului scolar
- Educatia religioasa - factor de cultivare a sentimentului religios
- Abandonul scolar - esecul integrarii sociale
- Pierderile si insuccesul scolar in randul minoritatilor
- Rapoarte cu privire la abandonul scolar in Romania
- Raportul dintre varsta copilariei si sistemul de valori
- Democratia se invata in scoala
- Cunoasterea si sustinerea ideilor si valorilor democratiei
- Subminarea democratiei prin violenta, intoleranta, neimplicare
- Promovarea tolerantei si valorificarea diversitatii intre tinerii din Romania
- Intelegerea si cultivarea drepturilor si libertatilor omului in invatamantul primar
- Gradinita - cadru de formare a comportamentelor civilizate
- Educatia - cel mai eficient mijloc de ridicare a standardelor de viata
- Modalitati de sprijinire a integrarii in viata scolara a copiilor cu dezabilitati
- Mijloace de cooperare eficienta intre familie si scoala in cazul copiilor cu dizabilitati
- Scoala ca ax existential al dimensiunii umane si al dezoltarii sociale
- Alternativa invatamantului integrat
- Etichetele sunt pentru marfa, nu pentru persoane
- Multicultura si intercultura - integrarea copiilor de emigranti
- Problematica educatiei copiilor rromi
- Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului
- Diversitatea in randul fiintelor umane, un fenomen natural si firesc
- Problematica scolii incluzive pentru copii proveniti din grupurile dezavantajate
- Ora de Dirigentie - Toleranta si Intoleranta
- Familia si scoala - factori implicati in educatie
- Rolul familiei in educatia moral-civica a copilului
- Rolul educatiei pentru mediu in formarea personalitatii umane
- Educatie civica : autocunoasterea, respectul de sine, comunicarea, capacitatea de a decide
- Bazele educatiei se pun la 5 ani
- Respectarea drepturilor copiilor rromi
- Sanse egale pentru copiii cu deficiente de intelect
- Doamna educatoare - a doua mama
- Comportamentul civic al elevilor
- Transformarea unui elev intr-un bun cetatean
- Educatia pentru ocrotirea mediului - parte integranta a unei educatii de baza
- Rapoarte cu privire la abandonul scolar in Romania
- Educarea elevilor prin angajarea in experiente si practici sociale
Categorie: Educatie - ( Educatie - Archiva)
Data Adaugarii: 21 January '08
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :