FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 913
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Formarea atitudinilor pozitive ale personalului didactic privind integrarea copiilor in dificultate

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Formarea atitudinilor pozitive ale personalului didactic privind integrarea copiilor in dificultate

 Q:   Intreaba despre Formarea atitudinilor pozitive ale personalului didactic privind integrarea copiilor in dificultate       
Formarea atitudinilor pozitive ale personalului didactic privind integrarea copiilor in dificultate "Scoala pentru toti" reprezinta dezideratul maximei flexibilitati si tolerante in ceea priveste diferentele fizice, socio-culturale, lingvistice si psihologice existente intre copii, scopul fiind acela de a le oferi tuturor posibilitatea de a invata in functie de ritmul, capacitatile si nevoile proprii si de a se exprima conform trasaturilor individuale de personalitate. Ideea care anima acest proiect este aceea ca finalitatea fundamentala a sistemului national de invatamânt consta in a forma cetateni care sunt membri aceleiasi matrici sociale si care impartasesc valori comune. Prin urmare, scoala reprezinta numai un segment al sistemului social, iar schimbarile din cadrul ei nu pot avea succes in absenta unor schimbari concertate la nivelul celorlalte segmente. Acest fapt impune gândire a unei structuri care sa imbine flexibil si eficient demersurile din toate domeniile, proces care implica formarea unei atitudini pozitive fata de integrare si, intr-o perspectiva cât mai apropiata, fata de incluziune. Aceasta atitudine manifestata la nivelul intregii societati trebuie sa respecte principiul normalizarii, adica asigurarea accesului, pentru toate categoriile de persoane, la tiparele existentiale si la conditiile de viata cotidiana cele mai apropiate posibil de normele considerate normale pentru o viata obisnuita (B. Nirje). Aceste conditii normale de viata se refera la:
a) respectarea celor patru ritmuri fundamentale ale existentei: zilnic, saptamânal, anual si developmental (adica de dezvoltare pe parcursul intregii vieti;
b) asigurarea unor conditii normale de mediu, aceasta presupunând existenta spatiului locativ personal si a adaptarilor ambientale si functionale necesare;
c) asigurarea unui nivel economic suficient pentru a sustine un regim de viata normal;
d) asigurarea dreptului de a trai intr-o societate ce nu face discriminari legate de sex;
e) respectarea dreptului la existenta personala autonoma, conforma cu capacitatile si aspiratiile individuale.

Desigur ca problemele legate de procesul integrarii nu se rezuma numai la copiii deficienti sau la cei cu tulburari de invatare, ci cazurile care conduc la abandon scolar sau la segregare sunt mult mai diverse sub aspect taxonomic. Vorbind de idealul „scolii pentru toti”, ne referim la cuprinderea tuturor copiilor dezavantajati, indiferent daca etiologia acestui dezavantaj este de natura somatica, psihologica sau sociala. Trebuie create acele structuri si servicii flexibile care sa poata face fata cu succes celor mai particulare situatii, invatamântul special fiind destinat doar acelora care au cu adevarat nevoie de el "copiii cu handicap sever si profund".

Putem identifica trei principii mari, a caror coroborare in practica poate servi in mod eficient la formarea unor atitudini dezirabile fata de integrarea scolara a copilului in dificultate. Sintetic exprimate, aceste principii sunt urmatoarele:

1. informare. Este indispensabil ca informatia corecta, completa, neutra, provenind din surse autorizate sa fie larg accesibila cadrelor didactice din invatamântul de masa. in cadrul activitatilor metodice se pot organiza astfel de informari periodice, urmate de discutii care sa permita identificarea elementelor forte, precum şi a punctelor vulnerabile din organizarea şcolii respective, astfel incât sa fie cunoscute cât mai exact posibilitatile concrete de integrare si limitele de acceptabilitate pentru fiecare colectiv şcolar in parte. De asemenea, ar fi de dorit sa existe un flux continuu de opinii, idei, propuneri care sa fie discutate si experimentate. Concomitent, trebuie sa se intervina pentru corectarea acelor reprezentari eronate cu privire la caracteristicile psihice şi la capacitatile copiilor cu C.E.S. Este de presupus ca accesul la informatie, participarea la cursuri de perfectionare in domeniul psihopedagogiei speciale, schimbul de idei si opinii, evaluarea realista a succeselor sau eşecurilor inregistrate, formarea unor reprezentari adecvate cu privire la obiectivele si metodele specifice invatamântului integrat sa conduca in timp la depasirea reticentelor si la schimbarea mentalitatilor.

2. colaborare. Trebuie sa existe o comunicare sincera si directa intre toti cei implicati in procesul de integrare scolara: cadre didactice titulare, profesori de sprijin, specialisti in psihopedagogie speciala, parinti ai copiilor obisnuiti, precum si parinti ai copiilor in dificultate. De asemenea, trebuie stabilite contacte cu comunitatea locala si cautate modalitati de initiere a unor actiuni comune. Nu trebuie sa se uite ca actiunea de integrare nu priveste numai scoala, ci se adreseaza in perspectiva intregii societati in care acesti copii vor trebui sa-si gaseasca locul potrivit.

3. pragmatism. Este necesar sa se tina cont, in proiectarea actiunilor de integrare, de specificul fiecarui context luat in considerare. Trebuie gândite acele modificari de ordin organizatoric care sa nu destabilizeze programul claselor, dar nici sa nu impuna eforturi suplimentare din partea copiilor cu C.E.S. Este util sa se profite de experientele locale si sa se aplice acele strategii care s-au dovedit incununate de succes. De asemenea, sa se tina cont de posibilitatile de insertie socio-profesionala a absolventilor si sa se urmareasca adaptarea cât mai buna a cunostintelor si deprinderilor insusite in scoala la oferta pietei muncii. Nu trebuie sa se neglijeze nici aspectul financiar, astfel incât fondurile destinate integrarii sa fie gestionate cât mai eficient.

Strategiile de formare a unor conduite pozitive fata de integrare trebuie sa tina cont de aceste principii si sa adopte modalitati flexibile de aplicare, astfel incât sa dobândeasca maximum de eficienta. Pot fi conturate câteva recomandari pe baza carora sa fie imaginate demersuri concrete, adaptate pentru fiecare situatie in parte, care sa amplifice competentele cadrelor didactice si care sa creeze auspiciile pentru un bun inceput.
a) in primul rând se impune o cunoaştere profunda a particularitatilor psihologice şi socio-culturale ale copilului in dificultate. Astfel se obtin informatii-cheie care identifica de la bun inceput acele coordonate pe care se poate interveni cu succes. Cadrul didactic din scoala de masa se poate ghida dupa evaluarile facute de specialistii in domeniu si poate apela la competentele profesorului de sprijin. Este important ca sa existe mereu posibilitatea consultarii cu ceilalti parteneri in actiunea de integrare si sa nu se creeze sentimentul ca intreaga responsabilitate si intregul efort ii apartin;
b) Mentinerea unui climat optim in clasa reprezinta una din preocuparile majore ale oricarui cadru didactic. Teama ca tulburarile de comportament si autocontrolul deficitar pot crea probleme insurmontabile reprezinta una din cauzele majore ale reticentei fata de procesul integrarii. Multe invatatoare au fost de acord cu mentinerea in clasele lor a copiilor cu C.E.S. abia dupa ce s-au convins ca acestia nu le creeau dificultati deosebite in plan comportamental. De multe ori, tulburarile pot fi contracarate prin impunerea modelului de conduita dezirabil facând apel la prestigiu si autoritate, ceea ce inseamna ca, anterior, trebuie dobândit respectul copilului si stimulata nevoia lui de a fi recunoscut drept „copil bun” stadiul moralitatii ascultarii, in conceptia lui L. Kohlberg. De asemenea, presiunea exercitata de colectivul scolar in directia conformarii la norma este semnificativa si ea poate fi folosita ca instrument modelator al conduitei, cu conditia pastrarii masurii. Altfel, copilul cu C.E.S. se va simti exclus si persecutat si va dezvolta reactii de opozitie, pierzând in acelasi timp dorinta de a dobândi un statut superior, valorizat pozitiv de catre grup. Trebuie sa se tina cont si de faptul ca aceste tulburari, mai ales cele de etiologie neurologica, nu pot fi intotdeauna tinute sub control. O eventuala decizie de reorientare a copilului cu C.E.S. catre alte forme de educatie va tine cont nu numai de interesul acestuia, ci si de cel al colectivului in care se afla;
c) Cadrul didactic trebuie sa gaseasca cele mai eficiente metode de motivare a copilului in dificultate, astfel incât acesta sa se adapteze cât mai bine la cerintele vietii in colectiv. Este necesar ca el sa fie ajutat sa-si descopere interese, pasiuni, sa-si formuleze scopuri si sa persevereze in atingerea lor. Trebuie create situatii didactice care sa ofere posibilitatea trairii succesului si a dobândirii aprecierii din partea colegilor de clasa. O metoda de motivare este si implicarea in activitati ce presupun asumarea unor mici responsabilitati. Achitarea corespunzatoare de aceste obligatii conduce cu timpul la obisnuinta de a duce lucrurile la bun sfârsit. De asemenea, creeaza premisele unei relatii de incredere, afectiune si comunicare care consolideaza si dezvolta conduitele dezirabile;
d) Este important sa se evite crearea de cercuri vicioase care sa amplifice manifestarile nedorite in loc sa le elimine. Este cazul copilului care, in virtutea unor sentimente de neglijare si inferioritate, adopta conduite deviante tocmai pentru a atrage atentia asupra sa. Reactiile punitive din partea cadrului didactic nu fac altceva decât sa intareasca aceste conduite si sa ofere copilului atuuri pentru confruntarile ulterioare. Odata sesizata o astfel de situatie circulara, trebuie eliminate acele elemente care-i furnizeaza copilului argumente pentru adoptarea unei conduite rebele. Primul pas consta tocmai in destructurarea antagonismelor create intre copilul in dificultate si cadrul didactic si / sau intre copilul in dificultate si colegii sai de clasa. Al doilea pas consta in descoperirea unor interese comune si in valorizarea reusitelor de grup. Al treilea pas ar fi cel de atribuire a unor sarcini a caror indeplinire corespunzatoare sa atraga dupa sine aprecierea celorlalti;
e) Relatia cu parintii copiilor obisnuiti, ca si cu cei ai copiilor in dificultate, nu trebuie sa se rezume numai la aspecte privind situatia scolara sau la probleme de ordin financiar-administrativ. Este necesara o explorare a motivatiilor si intereselor acestora, o cunoastere a opiniilor si convingerilor lor cu privire la procesul integrarii, a sperantelor care ii anima. Nu trebuie sa se uite ca lumea copilului in dificultate nu se rezuma la cadrul scolar, ci el are parte de experiente dintre cele mai variate, ceea ce conduce inevitabil la contradictii si conflicte interne;
f) in fine, ratiunea pentru care aceşti copii se afla in clasele obisnuite nu este aceea de a-i face „normali”, ci de a le insufla valori, comportamente şi aspiratii specifice copiilor normali. Finalitatea unui astfel de demers este aceea de a permite o cât mai buna insertie socio-profesionala dupa incheierea perioadei de scolarizare.
In concluzie, strategiile de formare a unei atitudini pozitive a cadrelor didactice fata de integrare trebuie sa tina cont atât de rezervele, temerile şi prejudecatile individuale, dar şi de situatia concreta a fiecarui copil integrat in scoala obişnuita, precum şi de contextul complex in care se desfasoara. Procesul este lung şi dificil, dar succesul va depinde la fel de mult de atitudinea celor chemati sa-i dea viata cât şi de profesionalismul articularii sale. Reforma in invatamânt nu se poate face fara oameni, iar cadrele didactice trebuie sa se simta asigurate si sprijinite in acest demers pentru a spera la un bilant pozitiv.
Referinte:
1. Cosmovici, A., Iacob, L., Psihologie şcolara, Iaşi: Polirom, 1999;
2. Neamtu, C, Ghergut, A., Psihopedagogie speciala. Ghid practic pentru invatamântul deschis la distanta , Iaşi: Polirom, 1999;
3. Popovici, D. V., Elemente de psihopedagogia integrării, Bucureşti: Pro Humanitate, 1999;
4. Verza, E., „Psihopedagogia integrării si normalizării", in Revista de educaţie speciala, 1/1992;
5. Vrasmas, T., Musu, I., Daunt, P., Integrarea in comunitate a copiilor cu cerinţe educative speciale, (sub ed. Ministerului Invatamântului şi Reprezentantei UNICEF in România), Bucureşti: 1996
sursa imaginii : freeschoolclipart.com
.


Tag-uri: formare, atitudini, personal didactic, copii cu ces, incluziune, integrare



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 19 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :