Şcoala a avut şi are un rol primordial în a colabora cu părinţii copiilor pentru asigurarea educaţiei acestora. Educaţia este o acţiune la care îşi dau concursul şcoala, familia, întreaga societate şi colaborarea între ele apare logic stringentă. Învăţătorului i se cere să cunoască anumite cerinţe care ar putea să-i faciliteze munca, sporindu-i eficienţa.

Consonanţa colaborării este o primă cerinţă, înţelegând prin ea nu numai unitatea de vederi, ci cum este şi firesc, unitatea de atitudini faţă de cel educat. Este vorba de o dublă concordanţă: A) între şcoală şi familie;

B) între membrii familiei.


A) Modalităţi de colaborare a învăţătorului cu familia elevului

În practica şcolară există mai multe modalităţi de co laborare a învăţătorului cu familiile elevilor: şedinţele cu părinţii – cadrul organizat al unor analize riguroase asupra influenţei pe care cei doi factori o au asupra elevilor – sunt instrumente folosite de învăţător pentru a se asigura că munca lui nu dă greş, iar părinţii că şi-au încredinţat copiii unui om de excepţie şi în termen popular “în mâini bune”; lecţiile şi serbările ţinute în faţa părinţilor permit celor din urmă să vadă manifestările elevilor, rezultatul muncii lor, trăirile şi comportamentul acestora; vizitele la domiciliul elevilor sunt momente în care se realizează o cunoaştere amănunţită a împrejurărilor de viaţă pe care le trăieşte copilul, a valenţelor pozitive şi negative ale mediului asupra “eului” elevului; corespondenţa şi carnetul de note sunt modalităţi cu caracter permanent, dar nu suficient de concludente, dacă au un grad mare de subiectivitate şi dacă, dintr-o parte sau alta, sunt tratate cu indiferenţă; excursiile de documentare ale părinţilor conduse de învăţător pot constitui şi ele o modalitate, cu scopul de a-i pune pe părinţi în faţa unor situaţii tipice de educaţie model în familie şi în şcoală.

B) Importanţa cunoaşterii mediului familial al elevilor

Învăţătorul este cel care trebuie să cunoască ce relaţie există în sânul familiei şi mai precis să-i cunoască bine pe părinţi pentru a putea îndeplini un rol de educator “al educatorilor”. Numai atunci când el va cunoaşte cu precizie universul familial al elevilor săi va putea să ferească elevul de influenţa nefastă a unor părinţi ce nu-şi merită numele de părinte. Această misiune nu este uşor de îndeplinit căci există diferite tipuri de părinţi: autoritari, hiperprotectori, indulgenţi, severi, agresivi, etc.

Punctele de vedere contradictorii faţă de problemele educaţiei copilului, în familie, facilitează activitatea acestuia după bunul plac. În asemenea situaţii, consecinţele negative nu întârzie să apară: elevii au rezultate slabe la învăţătură şi mai ales cei indisciplinaţi sunt, în cea mai mare parte, rodul unei astfel de neconcordanţe, deoarece copilul, ştiind că are un apărător în familie pentru faptele sale negative, le va săvârşi “cu seninătate”. O bună educaţie implică necesitatea unităţii de vederi şi de acţiuni din partea tuturor factorilor.

După cum se ştie, cunoştinţele pe care le acumulează învăţătorul, legate de familiile elevilor, vor putea fi adunate atunci şi numai atunci când între familie şi învăţător, şi invers există o permanentă colaborare, bazaţă pe încredere, respect, stimă, cointeresare în obţinerea eficienţei maxime în educaţia copilului.
O dezbatere de amănunt a relaţiilor instituţie şcolară – familie ne poartă într-un domeniu foarte cuprintător, dar şi foarte delicat.

Este un adevăr că atât instituţiile şcolare cât şi familiile sunt în egală măsură interesate în formarea multilaterală a copilului. Din această cauză în relaţia instituţie şcolară – familie trebuie să fie vorba de o armonizare educaţională.
Care ar putea fi cauzele “dezacordurilor” dintre instituţia şcolară şi familie? Instituţia şcolară ar putea fi acuzată de familie, că socoate copilul numai ca “elev”, cu obligaţii fireşti ce decurg din această calitate.

Familia ar putea fi acuzată de instituţia şcolară că socoate elevul prea mult “copil”, absolvindu-l de unele sarcini (mai ales pentru educarea prin şi pentru muncă) pe care ea (grădiniţa sau şcoala) i le trasează; că părinţii au tendinţa de a se “prelungi” în copiii lor, uitând că viaţa socială, structurile sociale s-au perfecţionat, şi că în materie de instrucţie şi educaţie, trebuie neapărat privit în viitor.

În acest context, instituţiile şcolare nu-şi asumă în primul rând rolul de educatori ai familiei (aceasta nu înseamnă că nu şi-l asumă deloc), ci de colaboratori în instruirea şi educarea copilului în cuprinsul ariei oferite de nivelul educaţional, statutul socio-profesional climatul moral etc., al fiecărui mediu familial în parte.
Interesându-ne îndeaproape de ritmicitatea vizitelor părinţilor la şcoală, precum şi de cauzele care determină efectuarea acestor vizite (altfel spus, conţinutul, subiectul, discuţiilor părinţi-profesori), am constatat că atât învăţătura cât şi purtarea elevului, în egală măsură, constituie motive de vizite ale părinţilor la şcoală.

Rămâne deschisă problema conţinutului întâlnirilor cadrelor didactice cu părinţii. De modul serios, ştiinţific, concret, dar în acelaşi timp concis şi usor de asimilat de către părinţi, în care vor fi organizate întâlnirile dintre învăţători şi părinţi, depinde adâncirea şi permanentizarea colaborării dintre şcoală şi familie. Căci dacă în trecut părinţii se mulţumeau cu rolul de mediatori dintre profesor şi elev, de multă vreme ei nu se mai împacă doar cu acest rol.

De unde trebuie pornit?

În primul rând de la diversificarea formelor de colaborare dintre şcoală şi familie; fără să nominalizăm formele cunoscute (lectorate, şedinţe lunare sau trimestriale, vizite la domiciliul elevului etc.), să căutăm, să concepem, să inventăm forme noi şi atractive. De exemplu, constituirea în şcoli a unor “săli pentru părinţi”, centre de orientare pedagogică, în care să fie şi o bibliotecă documentară, cu lucrări de informare asupra problemelor şcolii, asupra dezvoltării şcolii în viitorii ani, asupra sarcinilor majore ce stau în faţa ei, cu cărţi, broşuri, articole etc., referitoare la dezvoltarea copilului în diverse perioade de viaţă, referitoare la cerinţele psiho-pedagogice ale dezvoltării armonioase a copilului. În aceste “săli pentru părinţi” pot avea loc discuţiile cu părinţii.

Asupra conţinutului formelor de colaborare şcoală-familie se poate discuta deosebit de mult. Supunem, învăţătorilor în primul rând, posibile cicluri de teme ce pot forma subiecte de dezbatere cu părinţii (teme reieşite sau inspirate din cercetarea noastră de teren) în legătură cu:

a) Procesul instructiv-şcolar

- Modalităţile de dezvoltare a vorbirii copilului.
- Cum pot fi ajutaţi copiii de către părinţi în perioada preabecedară.
- Ajutorul părinţilor în perioada învăţării de către copil a scris-cititului.
- Cum învăţăm pe copil o poezie.

b) Sprijinul direct al procesului educativ-şcolar

- Cât de diverse pot fi recompensele.
- Cum pedepsim copiii de clasa I.
- Preîntâmpinarea abaterilor grave.
- Disciplina la şcoală, reflex al comportării copilului în familie.

c) Adaptarea organismului copilului la ritmul şcolar

- Elemente de ritm de execuţie la realizarea de către copil a unor treburi gospodăreşti.
- Regimul zilnic acasă, al elevului de clasa I.
- Somnul de după-amiază, etapă importantă în refacerea potenţialului fizic şi intelectual al copilului.
- Timpul de efectuare a temelor pentru acasă.

d) Dezvoltarea orizontului de cultură generală al copilului

- Ce înseamnă vacanţa unui elev de clasa I.
- Criterii de selecţionare a programelor TV şi radio
- La ce muzee şi expoziţii ducem copilul de clasa I.
- Filmele şi presa pentru copilul de clasa I.
- Jucăriile şi conţinutul jocurilor elevului de clasa I.
Diversitatea tematică este foarte mare; repetăm însă observaţia că trebuie să ţinem seama de faptul că părinţii nu sunt specialişti în pedagogie (exceptând cazul părinţilor – cadre didactice), deci îndrumările pe care le dăm trebuie să fie adecvate, şi că prin aceste acţiuni pe care le sugerăm a fi făcute în mediul familial, urmărim de fapt o mai bună, mai corectă realizare a procesului instructiv-educativ şcolar.

Fiind mereu ca “argintul viu”, însetat de nou şi de continua perfecţionare sub toate aspectele muncii sale, învăţătorul va fi încununat cu laude şi aprecieri atât din partea părinţilor şi a întregii societăţi.
Învăţătorul este şi va rămâne “izvorul viu” al unei vieţi deloc uşoare, cu multe “cărări întortocheate” pe care are misiunea de a-i conduce pe alţii spre “ţinta succesului”.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: convergente, educatie, scoala, rol, parinti, copii

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 22 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---